Călătoriile mele în Occident, dincolo de promovarea intereselor României, mi-au dat posibilitatea să înțeleg mai bine specificul societății occidentale, cu bunele și relele ei. Prin observații directe, dar și prin multiple discuții și conversații cu prieteni și amici din Vest, am putut să aprofundez câteva chestiuni fundamentale pentru o societate modernă, precum relația dintre public și privat sau rostul adevărului într-o societate. Am analizat inclusiv chestiuni atipice pentru Occident, precum „pila”, fenomen cu care și ei se confruntă, dar pe care l-au transformat pentru a nu fi dăunător societății. Și acolo oamenii își fac servicii unii altora, dar cu condiția de a nu pune în pericol nici profitul unei companii și nici interesul public. Nu pune nimeni un prost, o persoană slab educată într-o funcție importantă. Iar dacă rugămintea vizează o persoană cu pregătire inferioară, i se caută un job pe măsură capabilităților ei. Repet, pentru că o astfel de practică nu trebuie să creeze costuri unui actor public sau privat. Există o doză mare de bun-simț și în modul în care chestiunea „pilei” este gestionată.
Cu același bun-simț este tratată și chestiunea adevărului sau a minciunii. Când intri la Washington în muzeul mass-mediei, celebrul și impunătorul Newseum, încă de la primii pași te însoțește un îndemn, „FACTS FIRST”. „Mai întâi faptele”. Orice relatare, articol, analiză de presă, informare trebuie să plece de la ce s-a întâmplat în realitate, de la o evidență, de la un fapt. Societățile occidentale, este adevărat, după mai multe eșecuri, chiar tragedii de tipul nazismului, și-au construit o linie roșie a minciunii. În America de Nord sau în Europa Occidentală, orice persoană sau personalitate poate fi criticată și analizată pe toate părțile. Mai ales dacă ești angajat în serviciul public, critica și criticii te urmăresc la fiecare pas. Este prețul plătit pentru onoarea de a fi un „public servant”.Să nu uităm că în limba latină „ministru” înseamnă servitor. Nu puține au fost situațiile în care demnitari au fost prinși în ofsaid, încălcându-și obligațiile etice aferente fișei postului. Și lista conține inclusiv premieri și președinți de state. Imensa majoritate a acestora a plătit cu postul și mulți și-au sfârșit în acel moment cariera publică.
Dar cu niciun preț nu se admite minciuna despre o persoană sau instituție publică, sau despre subiectele importante. Societatea occidentală a învățat pe pielea ei, dar și din experiențele nefaste ale altor popoare, de exemplu comunismul, că „minciuna are picioarele scurte” și pe baza ei nu se poate construi nimic solid. Iar minciuna este tratată cu severitate mai ales în zonele de anticorpi sociali, cum sunt mass-media sau justiția. În Vest, un ziarist dovedit ca mincinos este exclus urgent din breaslă. Am avut recent un astfel de exemplu în Germania, unde un ziarist de la Der Spiegel, Claas Relotius, a fost demascat chiar de conducerea ziarului ca un realizator de fake-news-uri. Jurnalistul mincinos nu are ce căuta în media occidentală. Și în ciuda măsurilor drastice luate de ziar, s-a stârnit și un scandal public, ca învățătură de minte pentru toți cei care ar mai fi tentați să procedeze la fel. A fost sancționată astfel inclusiv lipsa de vigilență a conducerii publicației față de responsabilitatea principală a oricărui ziarist, aceea de a nu minți.
Minciuna nu este tolerată nici în sistemele moderne de drept, pedepsele pentru sperjur fiind în toate țările vestice foarte mari. Adevărul este esențial oricărui sistem modern de drept, însăși ideea de dreptate fiind pusă în pericol în societățile în care minciuna este mai puternică. Nu în ultimul rând, și sistemele economice sau politice avansate protejează adevărul în defavoarea minciunii. La New York, pe Bursă, multe afaceri se fac pe „vorbe”, în direct sau la telefon. Cinstea celui care tranzacționează este un element esențial al sistemului de afaceri, tot așa după cum este și adevărul. Fără adevăr, Bursa nu ar putea funcționa. Cum ar fi ca bilanțurile contabile ale firmelor listate să fie falsificate? Iar când așa ceva totuși se întâmplă, vezi cazul Enron, cei care au greșit înfundă pușcăriile pe durate lungi de detenție. Minciuna nepedepsită ar arunca în aer economia de tip capitalist.
Nici în Congresul SUA, nu ai voie să minți. Inducerea în eroare a congresmanilor este sancționabilă prin justiție, pedeapsa fiind tot ani grei de închisoare. Atâta timp cât Congresul reprezintă poporul american, acesta nu poate fi mințit. Nu ai voie să faci așa ceva. De aici, și importanța foarte mare a audierilor în Congres, pentru că asta este o cale sigură de a afla adevărul.
Cât de periculoasă este minciuna ne putem da seama și din toată această dezbatere despre „fake-news” și „post-truth”. După ani de exigență și de ștachetă ridicată, în Occident se reușise impunerea unor standarde etice ridicate în zona clasică de media scrisă, ziare și reviste sau televiziuni. Este bine-cunoscută instituția „fact-checking-ului” tocmai pentru a feri media clasică de rușinea erorii, fie ea și neintenționată. Breasla ziariștilor s-a organizat, adoptând coduri etice clare, care sancționează drastic folosirea minciunii, cerând în același timp separarea rigidă a faptelor de opinii. În plus, competiția economică dintre diferitele entități asigură și ea un plus de onestitate, mai ales când ziarul și televiziunea culpabile ar urma să fie sancționate și de concurență.
Din păcate, apariția social-media a dat din nou șansă minciunii să se răspândească neîngrădit și de multe ori fără asumare, fără riscul de a fi acuzat de minciună. Mai mult, țări neoccidentale, interesate de prejudicierea societății occidentale, de dezorganizarea ei, au început să folosească minciuna că armă. De aici, și noua bătălie pe care Occidentul, din nou, o duce pentru adevăr.
Și tot aici avem una dintre marile provocări ale societății românești. Va continua modernizarea, respingând minciuna și îmbrățișând ideea de adevăr, așa după cum cere interesul public al unei țări civilizate? Sau va trăi în continuare din minciună, chiar din minciună ordinară, spre rușinea unui popor întreg . În comunism, mințeam ca să supraviețuim. Nu aveam opțiuni. Dar astăzi, când suntem liberi, de ce trăim din minciună? Doar atât putem?
