Cost mare pentru fiecare leu plasat

Intermedierea la cote mai joase accentuează și costurile, unele de neevitat, pe care le au băncile, conturând un profil mai puțin eficient al afacerii bancare din România. Indicatorul cheltuieli operaționale raportat la active medii este de 2,5%, mult mai mare față de media europeană, de 1,5%, accentuând ideea efectelor negative induse de intermedierea scăzută.

30
9 minute de lectură

Cheltuielile operaționale ale băncilor din România sunt influențate în principal de costurile de personal (care reprezintă aproximativ 48% din total) și de cheltuielile administrative (44%), ponderea cheltuielilor asociate amortizării fiind redusă. Raportul BNR observa că o creștere a intermedierii financiare, acompaniată de o scădere a cheltuielilor, ar îmbunătăți eficiența băncilor.

Întrebarea este: dacă s-ar tăia din cheltuieli, atunci s-ar vedea o reducere a dobânzilor la credite? Costurile de operare sunt mari, aproape jumătate din bani fiind cheltuieli de personal, dar o reducere a acestora, printr-o eventuală restructurare a personalului, nu ar influența prea mult nivelul dobânzilor.

Reducerile cheltuielilor operaționale ar putea echivala cu cel mult un punct procentual la diferențialul dobânzilor la credite versus dobânzile la depozite.

De asemenea, o reducere a diferenței dintre dobânzile la credite și cele la depozite pe seama scăderii primelor ori a creșterii ultimelor ar afecta semnificativ profitabilitatea sistemului bancar.

Tehnic vorbind, chiar și cu o diferență relativ mare între dobânzile percepute de bănci la credite și cele plătite la depozite, așa cum este acum în România, băncile nu au profituri spectaculoase. Valoarea medie a ROA (profit net pe active medii) era de 1,74% în octombrie 2018, iar o medie a ROA în ultimii 10 ani este de 0,44%, evident alterată de efectele ultimei crize financiare.

Și totuși, dobânda e mare…

La finele lunii septembrie 2018, diferențialul dintre dobânzile la credite și cele la depozite era de circa 6,4% la lei pe total sector bancar, pentru sume în sold, cu circa 1,4% peste nivelul perioadei similare a anului anterior.

O explicație a acestei diferențe, pe care clienții o percep ca fiind exagerată, este chiar exercițiul creditării: băncile dau credite pe termen lung cu bani plasați pe termen scurt.

3%, costul riscului de țară?

Diferența de dobândă ce cuantifică riscul de țară asociat României este de 3%, arată evaluările Băncii Mondiale. Costul de asigurare contra riscului de nerambursare a datoriei suverane este invers corelat cu volatilitatea asociată climatului politic, economic şi de afaceri.

Costul riscului de țară poate fi redus doar dacă măsurile diferitelor guverne asigură creștere economică susținută, predictibilitate, stabilitate, rigoare, transparență și o percepție scăzută a corupției. Astfel, un raport al FMI asupra stabilității financiare a sectorului bancar românesc indica faptul că sunt necesare politici predictibile și un mecanism eficient de coordonare pentru dezvoltarea sistemului financiar românesc. „Inițiativele publice pentru sprijinirea accesului la finanțare sunt prea fragmentate și sunt lipsite de eficiență și de coordonare”, se arăta în raportul FMI.

„Există unele soluții pentru ameliorarea acestor vulnerabilități provenite din gradul foarte redus de intermediere financiară din România. Costul finanțării și costul capitalului s-ar putea reduce dacă tensiunile aferente cadrului macroeconomic se vor ameliora, iar predictibilitatea legislativă se va îmbunătăți. Din această ultimă perspectivă, este necesară evitarea inițiativelor legislative care ar afecta continuarea procesului de curățare a bilanțurilor instituțiilor de credit sau care ar genera noi incertitudini în sistem, pentru că această nesiguranță este translatată în costuri de finanțare și costuri ale capitalului mai ridicate”, arată raportul BNR.

 

Soluții pentru creșterea intermedierii financiare

Finanțarea firmelor într-o proporție mai mare prin apelarea la resursele băncilor autohtone decât la băncile nerezidente sau la resursele acționarilor ar putea crește semnificativ intermedierea financiară. Aducerea în bilanț a creditelor performante externalizate în anii anteriori ar putea majora portofoliul băncilor cu aproape 6 miliarde de euro, aceste finanțări fiind și de calitate foarte bună. Îmbunătățirea capacității instituțiilor de credit de a transforma cererea potențială solvabilă din partea firmelor în cerere efectivă ar putea aproape dubla stocul de credite acordate companiilor din bilanțurile bancare. Creșterea disciplinei la plată în economie și ameliorarea sănătății financiare a firmelor ar putea majora considerabil cererea solvabilă în ansamblul său.

 

Sursele de finanțare ale companiilor

Companiile private cu acționariat străin dețin majoritatea stocului de datorie externă pe termen mediu și lung (80%), aspect nemodificat în ultimii 10 ani. Aceste firme dețin în special credite externe intragrup, ponderea acestora luând amploare în ultimii ani (de la 50% în total datorie externă în anul 2008 la 71% în anul 2017). Spre deosebire de acestea, companiile cu capital autohton și cele care au capital privat mixt apelează preponderent la finanțare externă de la instituții financiare (65%, respectiv 69% din totalul datoriei externe a acestor tipuri de firme, decembrie 2017).

Corporațiile sunt responsabile de circa o treime din datoria externă pe termen lung, urmate de microîntreprinderi și de IMM-uri atipice. În cazul acestora din urmă, nivelul datoriei externe pe termen lung s-a dublat în ultimii 10 ani, în special ca urmare a creșterii împrumuturilor la nivel de grup economic (proporția acestora reprezentând 54% în 2017, în creștere de la 20% în 2008). Principalul sector care are acces la finanțarea externă este cel imobiliar, firmele care activează în acest domeniu deținând circa o treime din datoria externă pe termen lung. Companiile din industria prelucrătoare şi servicii cumulează volume importante (19%, respectiv 16%), dar semnificativ sub valoarea înregistrată de sectorul imobiliar. Toate sectoarele, cu excepția agriculturii, manifestă un interes în creștere pentru finanțarea în cadrul grupului, ponderi semnificative pentru acest tip de finanțare fiind înregistrate în cazul sectoarelor industria prelucrătoare (82%) şi servicii (78%).

În sectoare cu grad înalt de tehnologizare (high-tech) sau intensive în cunoaștere (knowledge-intensive services), finanțarea din extern este relativ redusă și se constituie preponderent din credite intragrup. În schimb, sectoarele care oferă servicii bazate pe utilizarea într-o măsură mai redusă a cunoașterii (less knowledge-intensive services) sunt mai înclinate să utilizeze finanțare din exteriorul țării. Acestea contractează circa 29% din datoria externă pe termen lung la nivelul sectorului companiilor. De asemenea, și în cazul acestora, tendința conturată în ultimii 10 ani a fost de manifestare a unui interes în creștere pentru creditele intragrup (de la 37% în 2008 la 56% în 2017 ca pondere în totalul împrumuturilor străine atrase).

 

Dobânzile, principala sursă de venit a băncilor

Pe de altă parte, evoluția veniturilor operaționale este determinată în principal de veniturile nete din dobânzi. Acestea cuantifică aproximativ 65% în totalul veniturilor operaționale (septembrie 2018), iar aportul componentei și-a majorat importanța în ultimul an, fiind în creștere cu circa 7 puncte procentuale față de media perioadei 2014-2017. „În anul 2018, veniturile nete din dobânzi au consemnat o consolidare a ritmului anual de creștere, sub influența diferențialului ridicat între ratele dobânzilor la credite și depozite, dar și pe fondul dinamicilor pozitive ale veniturilor și cheltuielilor cu dobânzile, receptând creșterea cotațiilor relevante ale pieței monetare. (…) Variația anuală favorabilă a veniturilor din dobânzi a fost determinată de evoluțiile asociate activelor financiare evaluate la cost amortizat (reprezentând peste 90% din totalul activelor financiare). Astfel, efectul de volum, imprimat de revigorarea creditării în lei, a fost amplificat de continuarea creșterii ratelor dobânzilor în moneda națională (efectul de preț). Veniturile din dobânzi sunt dominate de componenta aferentă creditelor acordate populației (47%), urmate de cele aferente creditelor companiilor și de cele provenind din titluri de stat. Explicația rezidă atât în perceperea unor rate ale dobânzilor mai ridicate pe segmentul retail, cât și în atractivitatea creditării acestui segment, în condițiile unor costuri reduse cu capitalul.

Diferența între rata de dobândă activă (la credite) și rata de dobândă pasivă (la depozite) practicată de băncile din România în relație cu sectoarele companiilor nefinanciare și cu populația rămâne ridicată comparativ cu zona euro sau alte țări est-europene, caracteristică ce accentuează tendința istorică de susținere a modelului de creditare prin preț (rată a dobânzii) și mai puțin pe cel bazat pe volumul de credite acordate, pe fondul persistenței unui grad de intermediere redus și în condițiile necesității de acoperire a cheltuielilor operaționale, altele decât cele legate nemijlocit de generarea de venituri. „Evoluția diferențialelor de dobânzi din ultimii 10 ani evidențiază o amplitudine mai mare a ecartului între nivelurile maxime și minime ale acestora în România, comparativ cu cele din zona euro”, conchide raportul BNR. Valoarea minimă a diferențialului s-a înregistrat în primul trimestru al anului 2009, consecință a creșterii semnificative a costurilor de asigurare a datoriei suverane contra riscului de nerambursare, care a afectat în mod direct costul finanțării externe a băncilor. Reducerea graduală a dependenței de finanțarea de la băncile-mamă prin substituția cu depozite retail de pe piața domestică și diminuarea treptată a ratelor de dobândă pasive a contribuit ulterior la creșterea diferențialului.

Veniturile nete din comisioane, al doilea element ca pondere în veniturile operaționale (19,7%, septembrie 2018), au înregistrat o creștere de ritm, fiind impulsionate de volume de tranzacții mai mari (ordine de plată ale clienților, transferuri de numerar). Raportate la active medii, ponderea acestora a rămas relativ constantă în ultimii ani (circa 1%), dar peste nivelul median consemnat de sectoarele bancare din UE (circa 0,7%).

Dinamica pozitivă consistentă a diferențelor nete de curs de schimb, pe fondul continuării creșterii volumelor valutare tranzacționate în majoritatea celor nouă luni ale anului 2018, a clasificat acest element pe a treia poziție ca pondere în veniturile operaționale (10%).

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele