10 August 2019 fără incidente majore. Traficul a fost reluat în Piața Victoriei

128
Foto Bogdan Cristel
2 minute de lectură

Restricțiile de circulație au fost ridicate aseră după miezul nopții în centrul Capitalei, în urma încheierii protestului din Piața Victoriei, surse oficiale declarând pentru MEDIAFAX că vârful de prezență a fost de 24.000 de oameni.

În piață au fost zărite numeroase persoane cunoscute autorităților drept protestatari de meserie precum Cristian Dide, Marian Tivilic Moroșanu zis și „Ceaușescu” sau Mălin Bot, care au dispus de microfoane sau portavoce pentru a-și face auzit manifestul țintit în mare parte împotriva guvernării PSD.

Protestele s-au desfășurat pașnic sub incidența prezenței Jandarmeriei, chiar dacă uneori au mai fost îmbrâncituri sau schimburi de replici acide între tabere.

Unul din protestatari a fost ridicat cu forța de jandarmi din Piața Victoriei și amendat cu 300 de lei pentru injurii aduse forțelor de ordine. Acesta a declarat pentru presă că își asumă faptele și că i-a numit pe jandarmi „sclavii lui Dragnea”, fiind nemulțumit că în decursul celor 8 ani de prezență la proteste, abuzurile Jandarmariei nu au fost sancționate de către autorități.

Alexandru Bugner, de profesie IT-st, a refuzat să prezinte documentele, iar jandarmii l-au pus la pământ și l-au băgat în dubă. 

Autorizația protestului a expirat la ora 22.15, jandarmii rămând în dispozitiv până când toți manifestanții au părăsit perimetrul Pieței Victoria.

Protestatarii din Piața Victoriei au aprins luminile telefoanelor la ora 21.00 și au scandat „Hoții”, „Demisia” și „PSD, ciuma roșie!”. Oamenii au aprins și candele în memoria Alexandrei și Luizei, cele două tinere ucise în Caracal, ale căror cazuri au generat ecouri puternice în societate.

Foto: Bogdan Cristel

Tommy Tomescu, dentist în Londra, cel care, prin Asociația „Diaspora pentru România”, a cerut autorizație pentru protest, a anunțat că așteaptă 250.000 de oameni la eveniment.

Tommy Tomescu (stânga jos). Foto Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele