Comisia Europeană, îngrijorată: Sectorul pensiilor, afectat de măsurile luate de Guvern în 2018

93
1 minut de lectură

Reprezentantul Comisiei Europene, Isabel Grilo, a declarat, vineri, că oficialii europeni sunt îngrijorați de modificările aduse în sistemul de pensii din România, care „au generat devieri și au crescut datoria publică”. Comisia Europeană încurajează evoluția și dezvoltarea Pilonului II de pensii, informează Mediafax.

„ Ordonanțele de urgență din anul 2018 și din anul 2019 în care am văzut schimbări în care băncile vor fi impozitate. Acest tip de “du-te vino” din mediul legislativ și administrativ nu este îmbucărător. Nu e un element pozitiv. La pensii vedem OUG din 2018 cu o serie de prevederi care au afectat negativ sectorul. Au putut determina anumite devieri. Vedem schimbări ale situației privind cerințele de capital pentru aceste fonduri de pensii. Comisia Europeană a încurajat mereu evoluția și dezvoltarea Pilonului II al sectorului de pensii pentru că ajută diversificarea beneficiilor de pensii. Aceste modificări au dus la creșterea datoriei publice”, a declarat Isabel Grilo, în cadrul evenimentului „Semestrul European: Lansarea recomandărilor specifice de țară pentru România”.

Oficialul european a adăugat că noua Lege a pensiilor „a introdus o serie de modificări în sistem și credem că acestea creează un pericol privind sustenabilitatea sistemului public de pensii, primul pilon, din cauza unei creșteri necontrolate a cheltuielilor, dacă simultan nu vor crește și veniturile în sistemul de pensii”.

De asemenea, Isabel Grilo a susținut că evoluțiile legislative ale României din sectorul bancar „au mărit nesiguranța în funcționarea acestui sector și a altor sectoare, precum fondurile de pensii, energia sau telecomunicațiile”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele