Criza de modernitate a României

324
6 minute de lectură

Ce se întâmplă acum în România, de la disfuncționalitățile unor instituții până la revolta populației împotriva acestei stări de fapt, s-a transformat într-o criză politică, care este în același timp și o criză de modernitate. Avem o fractură imensă, o prăpastie între așteptările oamenilor și ceea ce statul și clasa politică le poate oferi. Așa după cum avem mari diferențe între cei care gândesc și se comportă ca în secolul 19 și cei care sunt deja în secolul 21, apropo de condiția femeii în societatea românească sau de lipsa de empatie la polițistul român.

Caracalul nu este doar o criză a statului. Sunt vizibile disfuncționalitățile unor instituții de stat, dar informațiile sociale pe care unele ziare le oferă ne arată că avem acolo și o criză a unui model de viață. Promiscuitatea vieții sociale, lipsa reperelor morale, indiferența față de cel de lângă tine ne arată ce prăpastie s-a căscat în ultimii ani între orașele mari și provincie. Și pe lângă toate astea găsim sărăcie, foarte multă sărăcie.


Oricum, dincolo de crima oribilă comisă de Gheorghe Dincă și de cele două nevinovate adolescente, în această complicată situație înregistrăm și o victimă instituțională, credibilitatea Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Pe timp de pace, MAI este cea mai importantă instituție de securitate națională, principalul garant al siguranței cetățeanului și al ordinii publice. Din păcate, de ceva timp, acesta se confruntă cu o serie de probleme. După abuzurile grave ale Jandarmeriei, din 10 august 2018, când protestatari pașnici au fost abuziv agresați, umiliți, chiar gazați , un nou lanț al erorilor instituționale a prejudiciat grav imaginea publică a MAI. În urma odioasei crime de la Caracal, mai multe disfuncționalități grave ale Poliției au ieșit la iveală, de la gestionarea lipsită de profesionalism a apelului la 112, până la erorile de derulare a anchetei pentru prinderea criminalului sau suspectele conexiuni între liderii locali ai Poliției și așa-zișii interlopi. Momentul Caracal se adaugă altor situații de criză instituțională prin care această importantă armă a trecut, precum cea de la Timișoara, când un polițist a fost ucis de un urmărit internațional, sau mai recenta situație de la Galați. La Timișoara, un polițist și-a pierdut viața pentru că a fost trimis de către superiorii săi într-o misiune foarte periculoasă, fără a fi informat asupra gradului ridicat de risc și fără a fi dotat corespunzător, inclusiv cu vestă antiglonț. La Galați, în văzul întregii națiuni, doi agenți de poliție, din nou, au fost incapabili să demonstreze un minim de empatie față de o victimă feminină a unei agresiuni sexuale.

 În ciuda devizei aspiraționale „siguranță și încredere“, inscripționată pe toate mașinile Poliției, încrederea în această armă a MAI și în minister în ansamblul său cred că este la cel  mai mic nivel al ultimilor ani. Iar o cauză importantă a acestei negative stări de fapt este intensa politizare la care această atât de importantă instituție a fost supusă ani la rând. Zilele trecute, într-o emisiune de televiziune, senatorul de Olt Paul Stănescu recunoștea că politicienii sunt de vină pentru starea actuală a Poliției: „Clasa politică a dus la distrugerea Poliției Române“. Iar instrumentul principal folosit, lesa prin care politicul ține în dependență structura de comandă a MAI, este cel al împuternicirilor, al provizoratului în funcții de comandă. În felul acesta este controlată reacția tehnică a structurilor de specialitate și posibila lor împotrivire la planurile politicului sau la intențiile lui. Elocvent în această discuție este cazul avertismentului public dat de Radu Gavriș ministrului de interne de la acea dată, Carmen Dan, situație ce a deranjat conducerea politică a MAI. Astăzi, și prin prisma cazului de la Caracal știm că domnul Gavriș a avut dreptate. Dar la momentul avertismentului a fost la un pas să fie dat afară pentru că a îndrăznit să critice intențiile factorului politic.

Dincolo de politizarea instituțiilor de securitate națională, lipsa de empatie a agenților de poliție de la 112 este cutremurătoare, însă ea este rezultatul proastei educații din școală și liceu. Nu cred că în Poliție s-au „înbolnăvit“ oamenii ăștia. Lipsa de empatie este o gravă boală a societății noastre. Să ne aducem aminte de violul de la Vaslui și de totala lipsă de empatie față de biata fată violată, care pentru mulți dintre cei din sat era tot un fel de „curvă“. Iar la acest capitol, bomba asta a lipsei de empatie explodează și în curtea BOR-ului.

Viața ne împinge de la spate să ne hotărâm ce vrem. Facem pasul spre secolul 21, atât ca dotări tehnologice, cât mai ales ca mentalitate, construind o Românie inteligentă, sau ne refugiem în trecut, speriați de toate aceste poate prea rapide transformări, și ne izolăm de lume într-o Românie tradiționalistă? Una în care să se simtă bine prodecanul de la Teologie. Și, ce este mai grav, boala asta are vechi rădăcini istorice. Academicianul Florin Constantiniu spunea că, istoric, românii s-au salvat social întotdeauna individual. Noi nu căutăm salvarea colectivă, noi vrem soluții rapide și individuale. Ce altceva este „PILĂ“ sau „CUNOȘTINȚĂ“ dacă nu cumva soluție individuală? Cauți o pilă să-ți rezolvi ție o problemă. De aceea nici nu prea avem răscoale în istoria noastră, cu excepția notabilă a lui 1907. O singură răscoală în aproape 200 de ani de modernitate (1821-2021)…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele