Conducerea conservatoare

MONSTRUL BREXIT, dezlănțuit acum trei ani, împliniți în acest weekend, a devorat deja doi prim-miniștri britanici. David Cameron s-a predat la câteva ore după ce a fost anunțat rezultatul referendumului, în 24 iunie 2016. Theresa May a început încrezătoare, dar s-a trezit repede pusă la zid. Parlamentarii conservatori au întocmit o listă scurtă cu candidați care să o înlocuiască în calitate de lider al lor și, deci, ca prim-ministru; membrii de partid vor lua o decizie până la finele lunii iulie. Favoritul printre parlamentari și activiști este Boris Johnson.

Dar care Boris Johnson? Fostul ministru de externe, care este privit cu un amestec de amuzament și dispreț în capitalele europene, a întruchipat diferite ipostaze în momente diferite. Ca primar al Londrei liberale și cosmopolite, în 2008-2016, el a propovăduit virtuțile imigrației și ale pieței unice. Ca principal avocat al campaniei de Leave (de ieșire din UE, n.tr.), el a trecut, fără niciun efort, la criticarea imigrației și la avertizarea asupra pericolelor ca Turcia să devină membră a Uniunii Europene, pe care o susținuse anterior. Acum, în încercarea sa de a obține votul membrilor de dreapta ai Partidului Conservator, el vorbește mult despre perspectiva ieșirii din UE fără niciun acord – „fuck business” (să ia naiba lumea afacerilor) dacă se opune – și glumește pe seama femeilor în burka, spunând că „arată ca niște cutii de scrisori”.

Din păcate, aceste trucuri de comediant funcționează. În ciuda unor campanii curajoase ale unor candidați mai moderați, Johnson este omul care ar trebui învins la votul membrilor de partid. Este încă și mai puțin clar cum s-ar comporta dacă ar ocupa funcția de prim-ministru. Pe măsură ce saga Brexit se prelungește, Marea Britanie devine tot mai polarizată. Într-o țară profund divizată, pentru care galerie ar alege Johnson să joace?

Modul în care este selectat viitorul prim-ministru nu face mai ușoară sarcina de a ghici ce ne rezervă viitorul. În loc să fie desemnat după alegeri generale, liderul este ales de 160.000 de activiști conservatori plătiți, care își doresc Brexitul mai mult decât aproape orice altceva. Un sondaj de săptămâna aceasta arată că majorități largi ar părăsi UE, chiar dacă asta ar produce „pagube semnificative” pentru economie, ar rupe uniunea cu Scoția și Irlanda de Nord sau ar „distruge” Partidul Conservator însuși. Candidații nu au elaborat programe detaliate; în special, Johnson a fost atipic de timid, evitând majoritatea ocaziilor de a se prezenta la dezbateri cu alți candidați sau de a fi supus întrebărilor jurnaliștilor.

Lipsa unei filosofii de bază de care dă dovadă ar trebui să fie o slăbiciune. Dar, în aceste vremuri cu susul în jos, ea a devenit centrală pentru succesul de care se bucură. Pentru că este aproape gol de convingeri politice, oamenii îl folosesc ca pe un depozit pentru propriile convingeri. Partizanii unui Brexit dur se agață de ideea că el va ieși fără niciun acord dacă UE refuză să ofere condiții mai bune până la 31 octombrie. Cei din tabăra Remain (anti-Brexit, n. tr.) șoptesc între ei că omul este, cu siguranță, un liberal în sufletul lui, care nu ar face nimic realmente periculos – și care ar putea chiar să organizeze un al doilea referendum într-una dintre acrobațiile sale care sfidează forța gravitațională, la care este maestru. Faptul că vorbele sale nu înseamnă aproape nimic este luat de ambele tabere ca semn că ele ar putea să facă, în cele din urmă, ceea ce speră ei, indiferent de ceea ce a promis în trecut.

Este o nebunie, și amintește de coaliția care l-a sprijinit pe Donald Trump ca președinte. Unii credeau în promisiunile exagerate ale lui Trump (un zid la granița cu Mexicul, un război comercial cu Canada), în timp ce alții credeau că fac parte dintr-un joc de scenă care nu trebuie luat literal – și au primit apoi un șoc neplăcut. Asta nu este singura asemănare între cei doi blonzi teatrali. Pe lângă narcisism, lene și înclinația de a profita de alții, ei împărtășesc un fler pentru a te convinge că negrul e alb și viceversa. Marea Britanie nu suferă încă de boala Americii, în care suporterii diferitelor partide nu pot să cadă de acord nici măcar asupra chestiunilor de bază. Dar un guvern condus de Johnson, care se contrazice singur și transformă într-o mare glumă faptul că este prins cu fofârlica, ar duce Marea Britanie mai jos pe această cale.

Cea mai bună pledoarie în favoarea lui Johnson este că ar putea să își folosească harul de vânzător și ușurința cu care jongla cu vorbele pentru a vinde acordul Brexit, sau ceva foarte asemănător cu el, unui Parlament care l-a respins deja de trei ori. La ultima ei încercare, doamna May a avut cu 58 de voturi prea puțin. Atât laburiștii, cât și conservatorii s-ar speria mult mai tare de ceea ce face Brexitul cu suporterii lor, care dau fuga la liberal-democrați și, respectiv, la Partidul Brexit. Se poate concepe că Johnson – proaspăt ales, popular în cadrul partidului său și la fel de magnetic pe cât de rigidă este doamna May – ar putea să convingă suficienți parlamentari să se răzgândească. Ideea că el ar putea să aleagă un referendum asupra acordului pentru a ieși din impasul din Parlament, așa cum ar dori această revistă, este pură fantezie. Dar multe lucruri în ceea ce îl privește sunt exact așa.

Din păcate, argumentele împotriva lui Johnson sunt mai plauzibile. El nu este un semn indicator, ci o giruetă, iar pe moment, vântul din Marea Britanie bate într-o direcție periculoasă. Ascensiunea bruscă a Partidului Brexit populist, care s-a plasat pe primul loc în alegerile europene de luna trecută și conduce acum în sondaje, cu promisiunea sa de ieșire din UE fără un acord, îi îngrozește pe conservatori, mulți dintre ei considerând că singura cale de a neutraliza insurgența sa este de a-l imita. Mult înainte de referendum, Partidul Conservator a evoluat spre o formulă ai cărei suporteri sunt mai legați de valorile culturale decât de cele economice. Brexitul a pus motoare de rachetă acestei tendințe. Următorul lider conservator va fi sub presiunea de a continua metamorfoza partidului său dintr-o forță pentru piețele libere, într-un grup populist de dreapta, după tiparul (în mod ironic) european. Johnson ar fi capabil să ducă la capăt această transformare.

O piramidă inversată de baliverne

Giruetă așa cum este, Johnson s-ar baza în mod neobișnuit pe oamenii din jurul său la Downing Street 10 și din cabinet pentru idei, ghidaj și direcție. În contrast cu Trump, care detestă sfaturile și experții, Johnson se bucură să delege și să îi lase pe alții să facă treaba – cu condiția ca el să culeagă gloria. Și, în timp ce majoritatea republicanilor mainstream l-au dezaprobat de la început pe Trump, recuzându-se astfel de a lucra pentru el, conservatorii moderați se înghesuie sub steagul lui Johnson, sperând să obțină o slujbă călduță în cabinetul său. Mulți dintre ei recunosc faptul că un Brexit fără acord ar fi rău pentru Marea Britanie – și, aproape cu siguranță, un dezastru pentru Partidul Conservator. Dacă Johnson va ajunge la putere, lor le va reveni sarcina de a-i ține în frâu cele mai rele instincte ale acestuia. Dacă nu vor reuși, nu va trece multă vreme până ce monstrul Brexit va sfâșia și va scuipa cel de-al treilea prim-ministru al său.