UEFA a anunțat Federația Română de Fotbal că a deschis o procedură disciplinară după meciul de duminică împotriva Serbiei, încheiat cu 0-0.

Motivul: comportamentul suporterilor, acuzați de rasism, xenofobie, invadarea terenului, dar și folosirea de materiale pirotehnice.

Lucrurile pot fi destul de complicate întrucât România se afla oricum sub observație disciplinară. Primul meci din Liga Națiunilor, cu Muntenegru, s-a jucat la Ploiești cu porțile închise.

Pedeapsa a fost dictată după problemele pe care aceiași suporteri le-au făcut la partidele cu Ungaria și Grecia, din preliminariile Campionatului European 2016. Atunci, UEFA a decis ca România să joace un meci fără spectatori, iar sancțiunea ar fi trebuit să se aplice la următorul meci acasă, cel din toamna anului 2015, cu Finlanda, scor 1-1. Dar avocații FRF au reușit să obțină o suspendare a acțiunii până la următorul meci oficial de acasă sub egida UEFA, adică cel din această toamnă contra naționalei muntenegrene.

Dar și la meciul de duminică, Federația Română de Fotbal a avut de suportat o sancțiune din partea UEFA. Un sector de 1.000 de locuri din Arena Națională a fost închis, drept pedeapsă pentru scandările fanilor români din timpul meciului tur, de la Belgrad. Atunci, românii au strigat „Kosovo e Serbia”. Asta, desigur, a fost pe placul gazdelor, ai căror suporteri au aplaudat. Dar nu a fost deloc pe placul UEFA, care interzice orice mesaj cu caracter politic în timpul meciurilor internaționale.

FRF trebuie acum să-și pregătească apărarea, o decizie fiind așteptată până la începutul lunii noiembrie. Și nu este deloc imposibil ca România să fie nevoită să joace cu tribunele pustii la meciul următor de acasă, cu Lituania, pe 17 noiembrie.

Acestea sunt faptele. Iar aici este vorba despre mult mai mult decât diminuarea șanselor de câștig ale echipei României –lipsa spectatorilor reprezintă un dezavantaj pentru echipa gazdă. Mai greu decât atât atârnă acuzațiile de rasism și xenofobie, acuzații care se repetă, iată, de ani de zile.

În fapt, Federația Română plătește nu pentru zecile de mii de fani care vin la meciurile echipei naționale, ci pentru nesăbuința și lipsa de cultură civică a unui grup relativ restrâns și extrem de gălăgios. Sunt tineri suporteri ai diferitelor cluburi, mai ales din Capitală, dar nu numai, bine organizați și care poartă tricouri negre, nu galbene. Sunt în număr de câteva mii, oricum, aproximativ a zecea parte din totalul spectatorilor la un meci al echipei României.

Probabil că ei se consideră o adevărată inimă a tribunei care susține echipa națională și, într-un fel, ei chiar sunt așa ceva, câtă vreme vocile lor se aud mereu cel mai tare în timpul meciurilor. Însă de foarte multe ori, mesajul lor este unul naționalist-xenofob, propriu extremei drepte. La care se adaugă elementele pirotehnice, interzise pe stadioane, dar care sunt introduse nu se știe cum – se bănuiește că profitând de lipsa de implicare dacă nu chiar de colaborarea forțelor de ordine.

Dovezi de patriotism? Dar despre ce fel de patriotism se poate vorbi atunci când echipa are de suferit, Federația trebuie să plătească amenzi în loc ca banii să fie cheltuiți în folosul echipelor naționale sau când alte zeci de mii de români nu pot veni la meci din cauza sancțiunilor dictate de UEFA?

Acești tineri în tricouri negre, în general cu mușchi și tatuaje, oferă o perspectivă total deformată asupra ideii de patriotism. N-are nicio noimă să le reamintești ungurilor, în timpul unui meci, că Ardealul e pământ românesc. Și nici să le spui sârbilor că statul Kosovo le aparține. Fotbalul nu e război și mizele geopolitice nu se joacă pe gazon. Ar fi ridicol.

Este adevărat că fenomenul românesc nu e deloc singular, ci se încadrează perfect în peisajul fotbalistic din Europa Centrală și de Est. Din Polonia și Ungaria până în Rusia și statele din Balcani, grupurile extremiste roiesc în jurul cluburilor și selecționatelor naționale. Nu o dată, federațiile sau cluburile din regiune au fost sancționate de UEFA sau FIFA.

Peste tot, mesajele acestora exploatează diferende istorice cu vecinii, rivalități regionale, mituri și complexe naționale. Într-o abordare tipică extremei drepte, acestea se împletesc cu ura față de minorități de orice fel și cu rasismul. Polonezii scandează deopotrivă contra rușilor și nemților, rușii contra ucrainenilor și, în general, împotriva occidentalilor decadenți, ungurii au războiul lor cu Trianonul și cu românii, românii cu ungurii, albanezii cu sârbii, sârbii cu albanezii și croații și așa mai departe.

Numeroase investigații de presă au scos la iveală legături periculoase între aceste grupări de suporteri (sau cel puțin între liderii lor) și formațiuni extremiste, crima organizată, politicieni populiști, organizații paramilitare. Adeseori, membri ai acestor grupuri s-au aflat în stradă, animând proteste cu caracter naționalist sau antiminoritar, făcând jocurile unor lideri populiști.

În România, astfel de legături bolnăvicioase sunt încă neclare, deși tocmai despre „ultrași” se vorbește atunci când sunt deturnate proteste pașnice, cum a fost la 10 august.

Și, dacă privim la acuzațiile de rasism și xenofobie, nu doar fotbalul românesc are o problemă, ci întreaga societate.