Autoritățile au deschis dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul senatorului PNL Vergil Chițac, care a contaminat mai multe persoane cu coronavirus după ce a fost la o întâlnire la Bruxelles și nu s-a autoizolat acasă când a revenit în țară.
„În cursul zilei de astăzi, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.
Fiica senatorului liberal Vergil Chițac, Irina, a anunțat, luni, pe Facebook că tatăl său, diagnosticat cu noul coronavirus, a fost transferat la terapie intensivă. Vergil Chițac este internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
Senatorul a fost depistat, vineri, pozitiv la Covid-19. Liberalul a fost dur criticat după ce a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța fără izoletă și fără să poarte echipament de protecție. Șeful ISU Constanța a precizat că transportul a fost realizat conform procedurii Departamentului pentru Situații de Urgență, care îi permite acest lucru.
Potrivit presei din Constanța, acolo este stare de alertă deoarece în 8 martie senatorul a participat la o petrecere la care au participat 400 de femei.
În 9 martie a participat la ședința conducerii PNL, unde a fost validat candidatul partidului pentru Primăria Constanța. După asta, alți trei liberali au fost depistați pozitiv.
Premierul Ludovic Orban, mai mulți miniștri, dar și alți politicieni care au fost în apropierea lui Chițac (deputatul USR de Constanța, Stelian Ion, și Nicușor Dan) sunt izolați.
Și o tânără de 33 de ani, care a fost în apropierea lui, a fost diagnosticată pozitiv. Soția și fiul senatorului sunt și ei internați, infectați cu noul virus.