Festival de teatru la mare şi altele

66
9 minute de lectură

Jurnal Cultural

Vară capricioasă. Debut ba cu soare, ba cu ploi, apoi arşiţă, apoi câteva săptămâni de cer încărcat, precipitaţii dese, răcoare-n toată ţara, ca niciodată, până-n câmpia de Sud, de-obicei încinsă până către 35-40º Celsius, dacă nu mai mult. Zile de iulie cu maxime în jur de doar 20º. Din când în când – furtuni, fulgere apocaliptice, trăsnete, ruperi de nori, grindină, copaci prăbuşiţi şi acoperişuri smulse de vânt, „pagube materiale” şi chiar şi – vai! – victime.

Căldura toridă va reveni, fireşte, anotimpul nu poate fi-ntors din drum. Şi vor continua şi vacanţele şcolare, universitare şi „stagionale”: teatrele şi filarmonicile sunt închise, revistele literare îşi răresc apariţiile, scoţând numere duble sau triple, profesioniştii breslelor creatoare se… recrează şi ei la munte şi la mare, ca toată lumea. Din păcate, s-a aflat că bugetele instituţiilor de stat au fost drastic tăiate, evenimentele „reîntoarcerii” de la toamnă („la rentrée”) fiind puse sub semnul întrebării. Se-anunţă o criză gravă în domeniu. S-a declanşat deja…

Ce va fi la toamnă şi către iarnă – Dumnezeu cu mila, cum se zice-n popor! Deocamdată – vară, cald, răcoare şi iarăşi cald, concedii, „relaş”.

Două spectacole

Însă nu toţi artiştii-şi iau vacanţă! Galeriile nu se-nchid, se vernisează mereu expoziţii interesante şi se mai pot vedea şi spectacole, măcar în festivaluri. În iunie s-au ţinut cele două mega-reuniuni româneşti de gen: TIFF-ul de film la Cluj (cu T de la Transilvania) şi FITS-ul de teatru la Sibiu (siglă mai puţin „acroşantă”!), în ediţii 2019 de mari desfăşurări. La scară mai mică, am descoperit Festivalul Internaţional de Teatru Miturile cetăţii de la Constanţa, aflat la ediţia a 4-a (20-30 iunie 2019), organizat de Teatrul de Stat din oraş, reluare a firului de multişor rupt al Serilor de teatru antic, din 1978 şi 1981, iniţiate de Silviu Purcărete, revenit în anii trecuţi cu montări sibiene la malul mării, la noile Mituri…

Pe 29 şi 30 iunie, către finalul festivalului „tomitan” (calificativul identitar al locului!), am asistat acolo la două propuneri foarte interesante: Experimentul P, spectacol al Teatrului „Alexandru Davila” din Piteşti, în regia lui Alexander Hausvater, şi Billy şchiopul, al instituţiei-gazdă, în mizanscena lui Vlad Massaci.

Prima montare, pe tema cunoscutului, îngrozitorului episod al „reeducării”, din 1949-1952, din închisoarea piteşteană, după un scenariu de Radu Dragomirescu, modulat şi de regizor, e cutremurător-sclipitor, în combinaţie tipică lui Hausvater, investigator constant al marilor drame istorice mai vechi ori mai recente, al ororilor pe care le-a putut – vai! – născoci specia, dar şi creator de expresivităţi scenice cât mai complexe, multi-artistice, adeseori considerate de comentatori drept „baroce”, de fapt şi carnavaleşti, psihedelice ori în alte feluri. Drept urmare, asistând din sală la Experimentul P, „îngheţi” la vederea torturilor la care e supus personajul principal, deţinut la Piteşti, însă, în alternanţă „scoţiană” (mă gândesc la aşa-numitele „duşuri” cu şocuri: cald-rece-cald-rece…), ţi se oferă şi proiecţii video cu spoturi cromatice, muzici ritmate, coruri rock ş.a.m.d.. Decorul semicircular al Mariei Miu asigură multiple intrări-ieşiri-expuneri, pe orizontală şi pe verticala pe care se decupează câte o ferestruică de celulă. Distribuţia performează nu doar teatral, ci şi dinamic-coregrafic, în mari agitaţii dirijate de Victor Bucun, şi static-statuar, în stop-cadre ale corpurilor aproape literalmente „împletite” între ele, şi muzical, interpretând în coruri rock partiturile originale, special compuse, ale lui Gabriel Basarabescu. Actorii-atleţi-dansatori-cântăreţi: Gogu Preda, Ciprian Valea, Ramona Olteanu, Ada Dumitru, Dan Andrei, Diana Bagdasar, Daniela Butușină, Radu Bunescu, Iulia Dumitru, Oana Marcu, Andrei Nedelea, Alexandru Nuță, Tatiana Serghi. La final, transpunând emoţionant tipologia identităţilor din spectacol în diversitatea de profiluri biografice reale, echipa se prezintă ca la şcoală, spunându-şi fiecare numele şi localitatea de provenienţă, de peste tot din ţară şi şi din Basarabia.

Vlad Massaci revine la Billy şchiopul, piesa irlandezului Martin McDonagh, după o anterioară montare la Teatrul bucureştean Nottara. Text interesant, personaj ataşant: un puşti cu mers împiedicat, undeva, într-o mică localitate pe o insuliţă din Arhipelagul Britanic, către care vine „visul american”: în preajmă se va filma „etno-ficţiunea” Omul din Aran (Man of Aran, film real, din 1934) a cunoscutului regizor documentarist de peste Ocean Robert Flaherty, fiu al unui imigrant irlandez. Billy, orfanul unor părinţi suicidari în beneficiul bebeluşului lor bolnav (pentru încasarea asigurării care să permită tratamentul medical…), profită de ocazie şi „evadează” în America, de unde se va întoarce – însă – repede, inadaptat şi-acolo, şi-acasă. Figuri de provincie, pitoreşti sau stranii, într-o micro-comunitate care reflectă – în fond – natura umană întreagă. Bucurii şi drame, mistere adânci ale vieţii, utopii precum „visul irlandez” al Lumii Noi, nu uşor de îndeplinit. Montare cuceritoare, condusă cu mână regizorală sigură. Decorul Iulianei Vîlsan – foarte „ofertant”, supraâncărcat, bric-á-brac de mare plasticitate. O singură observaţie, poate că nu neimportantă, cu pornire chiar de la scenografie: ambianţa plină de bizarerii, obiecte vechi, animale împăiate et tutti quanti, cum Iuliana Vîlsan a mai compus pentru câteva spectacole ale lui Radu Afrim, e impregnat de viziunea de bazar real-oniric a acestuia din urmă şi-i impune şi lui Massaci să-şi piloteze actorii parcă à la manière de…

Întâmplare sau nu, în holul Teatrului constănţean a fost amplasată în timpul festivalului o mică expoziţie de fotografii de… Radu Afrim, din alt registru: actriţe şi actori în ipostaze funambuleşti, în compoziţii mai aerate, uneori aburoase, în plutiri evanescente.

Am participat şi la lansarea unei remarcabile culegeri de piese de teatru, scenarii dramatice şi de film ale lui Alexander Hausvater: Captiv în mine (Editura Integral, 2019). Carte grea, şi la propriu (groasă!), şi la figurat, despre care vom mai vorbi.

Un (fel de) film

La ediţia din acest an a Festivalului de teatru de la Sibiu n-am ajuns, iar prin Cluj am trecut după ce TIFF-ul se-ncheiase, însă am putut vedea un foarte interesant proiect cinematografico-pictural asociat, al Grupului 2META+: filmul-proiect expoziţional O seară în atelierul părinţilor mei al regizoarei Eva Pervolovici, cu Maria Manolescu şi Romelo Pervolovici în propriile lor roluri din viaţă, dar şi cu autoarea depănându-şi povestea copilăriei, cu tablourile mamei şi ale tatălui înconjurându-i în naraţiunea video şi înconjurându-ne în cele două galerii clujene în care ansamblul a fost „instalat” pe pereţi, pe panouri special amenajate pentru a „ritma” spaţiile şi pe ecrane cu fragmente din film rulate în bucle, în permanentă, subtilă deconstrucţie-reconstrucţie.

Voi reveni asupra acestei/ acestor expoziţii şi asupra multor altora din Bucureşti şi din ţară, de peste vară şi de dinainte (veşnicele „restanţe” ale Jurnalului cultural!), în următoarele episoade vizuale. Ca şi asupra finalului de Sezon cultural România-Franţa

…fără a uita literatura…

…pe care-am defavorizat-o în aşa hal în aceste pagini încât – cum am mai anticipat – îi voi consacra din septembrie un Jurnal de cărţi în Apostrof-ul clujean! E-adevărat că despre Bookfest, salonul editorial ţinut pe pragul dintre lunile mai şi iunie, am scris acum o lună, însă nu apucasem nici măcar să consemnez ediţia a X-a, de mare montare, a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti, de la mijlocul lui mai.

Pe scurt: mulţi participanţi din ţară şi din străinătate, între care Michel Deguy, poate cel mai important poet european în viaţă, descins în Capitala noastră cu o săptămână înainte de a împlini 89 de ani, oaspete de onoare al festivalului şi protagonist al unei ediţii speciale a Cafenelei mele critice. Tot dintre „stranieri”, m-am bucurat să-i revăd după mulţi ani pe colegii mei de generaţie literară Hellmut Seiler şi Andrei Zanca (în juneţe: Andrei Zanca-Sofalvi), trăitori de mult în Germania. Dintre teoreticienii literari şi traducătorii participanţi îi menţionez aici pe „grecul” Victor Ivanovici (românul cu mamă grecoaică din Tulcea, universitar, hispanist, eseist bucureştean, emigrat în anii ’80 în vechea-nouă Eladă, atenian şi universitar la Salonic) şi pe italianul Bruno Mazzoni. Recitaluri de poezie, dezbateri, spectacole – de pildă montarea lui Felix Alexa de la Teatrul Dramaturgilor Români: Despre tandreţe, după un text de Matei Vişniec, căruia i-am lansat înainte de spectacol o nouă culegere de versuri, Vi se pare cumva nedreaptă dispariția dumneavoastră? (Editura Tracus Arte, 2019).

S-a mai ţinut pe 7-8-9 iunie o primă ediţie a Misterelor Bucureştiului, festival de literatură poliţistă, cu lecturi şi dezbateri asupra genului, spectacole de teatru şi proiecţii de filme de profil, un mini-târg de carte „mystery & thriller” şi lansări de noutăţi editoriale. Organizator: același dinamic Muyeu al Literaturii Române, în parteneriat cu Quais du Polar/ Lyon, cu Institutul Francez din România și cu Teatrul Dramaturgilor Români, asociat – de asemenea – Sezonului Ro-Fr.

Între timp, între târguri şi festivaluri, apar mereu cărţi interesante, editorii le transmit criticilor prin serviciile de curierat, autorii-şi expediază operele proprii prin poştă, încât se-adună mereu „marfă” din belşug pentru – bunăoară – un inventar dedicat…

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele