Globalizarea și-a pierdut suflul

Un nou tipar de comerț electronic devine mai clar – ca și costurile sale

Slowbalizare

Ediția tipărită | Lideri  – 24 ianuarie 2019

CÂND AMERICA a luat o turnură protecționistă cu doi ani în urmă, asta a provocat avertismente pesimiste despre nefericirile anilor ’30. Aceste predicții sumbre s-au dovedit prost plasate. Da, China încetinește. Și, da, firmele occidentale expuse la China, cum este Apple, au fost greu afectate. Dar creșterea globală a fost decentă în 2018, șomajul s-a redus, iar profiturile au crescut. În noiembrie, președintele Donald Trump a semnat pactul comercial cu Mexicul și Canada. Dacă negocierile din luna viitoare vor duce la un acord cu Xi Jinping, piețele ușurate vor conchide că războiul comercial este un teatru politic și destinat să obțină ceva concesii de la China, nu să detoneze comerțul global.

O astfel de complezență este greșită. Tensiunile comerciale de azi complică o mutație care s-a declanșat după criza financiară din 2008-2009. Așa cum explicăm, investițiile, comerțul, împrumuturile bancare și lanțurile de aprovizionare transfrontaliere s-au îngustat toate sau au stagnat în raport cu PIB-ul mondial. Globalizarea a lăsat locul unei noi ere de încetinire. Adaptând un termen inventat de un autor olandez, noi numim asta „slowbalizare”.

Epoca de aur a globalizării, în 1990-2010, a fost ceva demn de contemplat. Comerțul a luat avânt, deoarece costul transporturilor de mărfuri cu vaporul și avionul a scăzut, apelurile telefonice s-au ieftinit, tarifele au fost reduse, iar sistemul financiar a fost liberalizat. Activitatea internațională a explodat, iar firmele s-au stabilit în întreaga lume, investitorii străbăteau Globul, iar consumatorii cumpărau din supermarketuri cu o selecție de mărfuri suficientă să îl impresioneze pe Phileas Fogg (personajul principal din Jules Verne).

Globalizarea a încetinit de la viteza luminii la un ritm de melc, în ultimul deceniu, din mai multe motive. Costul transportului de mărfuri nu a mai scăzut. Firmele multinaționale au găsit că întinderea globală arde bani și că rivalii locali le mănâncă adesea de vii. Activitatea se mută spre servicii, care sunt mai greu de vândut peste granițe; poți exporta foarfece în containere, dar hair stiliști nu. În același timp, producătorii chinezi au devenit mai autonomi, așa că au nevoie de mai puține importuri de piese.

(190115) — BEIJING, Jan. 15, 2019 (Xinhua) — A cargo container on a China Railway Express train is unloaded at Eurokombi terminal in Hamburg, Germany, on May 29, 2018. China’s foreign trade rose 9.7 percent year on year to a historic high of 30.51 trillion yuan (about 4.5 trillion U.S. dollars) in 2018, the General Administration of Customs (GAC) said Monday. Exports rose 7.1 percent year on year to 16.42 trillion yuan last year, while imports grew 12.9 percent to 14.09 trillion yuan, resulting in a trade surplus of 2.33 trillion yuan, which narrowed by 18.3 percent. Exports and imports of products under the general trade category surged 12.5 percent year on year to 17.64 trillion yuan, accounting for 57.8 percent of the total foreign trade, 1.4 percentage points higher than 2017. (Xinhua/Shan Yuqi)

Acesta este fundalul fragil al războiului comercial al lui Trump. Tarifele tind să captiveze cea mai mare parte din atenție. Dacă America va ridica taxele pentru China în martie, așa cum a amenințat, rata medie a tarifelor la toate importurile americane se va ridica la 3,4%, cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani. (Majoritatea firmelor intenționează să treacă costurile în seama clienților). Mai puțin izbitor, dar la fel de pernicios, este faptul că regulile comerțului sunt rescrise acum pe mapamond. Principiul că investitorii și firmele trebuie tratate egal, indiferent de naționalitatea lor, este aruncat la gunoi.

Dovezile sunt peste tot. Rivalitatea geopolitică sugrumă industria high-tech, care reprezintă circa 20% din piețele bursiere ale lumii. Regulile privind viața privată, datele personale și spionajul se năruiesc. Sistemele de impozitare sunt distorsionate în scopuri patriotice – în America, pentru a îndemna firmele să repatrieze capitalul, în Europa, pentru a ținti Silicon Valley. America și UE au noi regimuri pentru verificarea investițiilor străine, iar China, în pofida declarațiilor ei flamboaiante, nu are nicio intenție de a le da teren egal de joc firmelor străine. America a militarizat puterea pe care o primește din faptul că gestionează sistemul de plăți în dolari al lumii, pentru a-i pedepsi pe străini precum Huawei. Chiar și domenii monotone precum contabilitatea și agențiile antitrust se fragmentează.

Comerțul suferă, deoarece firmele își folosesc toate stocurile pe care și le-au acumulat în anticiparea unor tarife mai mari. Este de așteptat mai mult pe tema asta în 2019. Dar ceea ce contează realmente sunt planurile de investiții pe termen lung ale firmelor, care încep să își diminueze expunerea la țări și industrii care comportă riscuri geopolitice mari sau se confruntă cu regimuri instabile. Există acum semne că este în curs să înceapă o ajustare. Investițiile chineze în Europa și în America au scăzut cu 73% în 2018. Valoarea globală a investițiilor transfrontaliere ale firmelor multinaționale s-a prăbușit cu aproape 20% în 2018.

Noua lume va funcționa diferit. Slowbalizarea va duce la legături mai profunde în cadrul blocurilor regionale. Lanțurile de aprovizionare din America de Nord, Europa și Asia își au sursele mai aproape de casă. Majoritatea comerțului din Asia și Europa este deja intraregional, iar proporția a crescut din 2011. Firmele asiatice au efectuat mai multe vânzări în cadrul Asiei decât în America, în 2017. Pe măsură ce regulile globale dispar, preia controlul asupra comerțului și investițiilor un mozaic fluid de tranzacții regionale și sfere de influență regionale. Uniunea Europeană își impune autoritatea asupra sistemului bancar, high-tech și investițiilor străine, de pildă. China speră să obțină un acord comercial regional anul acesta, pe măsură ce firmele sale de high-tech se extind de-a lungul și de-a latul Asiei. Companiile au investiții transfrontaliere de 30 trilioane $ pe teren, o parte din care va trebui să fie transferate, vândute sau închise.

Din fericire, acest fapt nu trebuie să fie neapărat un dezastru pentru nivelul de trai. Piețele de dimensiuni continentale sunt suficient de mari ca să prospere. Aproximativ 1,2 miliarde de oameni au fost scoși din sărăcia extremă după 1990 și nu există niciun motiv să credem că proporția pauperilor va crește din nou. Consumatorii occidentali vor continua să profite de beneficii nete mari din comerț. În unele cazuri, va avea loc o integrare mai profundă la nivel regional, decât ar fi putut să se producă la nivel global.

Și totuși, slowbalizarea are două mari dezavantaje. În primul rând, ea creează noi dificultăți. În 1990-2010, cele mai multe țări emergente au putut să acopere o parte din decalajul față de cele dezvoltate. Acum, mai multe se vor lupta să ajungă bogate pe calea comerțului. Și există o tensiune între un tipar de comerț regional și un sistem financiar global, în care Wall Street și Federal Reserve dau pulsul pentru piețele lumii. Dobânzile din majoritatea țărilor vor continua să fie afectate de cele din America, chiar dacă tiparele lor comerciale vor fi mai puțin legate de ea, ceea ce va duce la turbulențe financiare. Este mai puțin probabil ca Fed să îi salveze pe străini, acționând ca un creditor global de ultim recurs, așa cum a făcut-o acum un deceniu.

În al doilea rând, slowbalizarea nu va rezolva problemele pe care le-a creat globalizarea. Automatizarea înseamnă că nu va fi nicio renaștere a slujbelor pentru „gulere albastre”, în Occident. Firmele vor angaja muncitori necalificați din locurile cele mai ieftine ale fiecărei regiuni. Modificarea climatică, imigrația și evaziunea fiscală vor fi tot mai greu de rezolvat fără cooperare globală. Și departe de a modera sau de a ține China la respect, slowbalizarea o va ajuta să obțină o hegemonie regională și mai repede.

Globalizarea a făcut lumea un loc mai bun pentru aproape toți, dar prea puțin a fost făcut pentru a-i reduce costurile. Problemele neglijate ale lumii integrate au crescut acum în ochii publicului, până în punctul în care beneficiile ordinii globale sunt uitate ușor. Și totuși, soluția care este oferită nu este realmente o soluție. Slowbalizarea va fi mai rea și mai puțin stabilă decât predecesoarea sa. În cele din urmă, ea îi va hrăni doar pe cei nemulțumiți.

Pentru mai multe despre slowbalizare, ascultați The Economist Asks, un podcast săptămânal al nostru.


Acest articol a apărut în secțiunea Lideri din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Slowbalizare”

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele