Iohannis: Una din problemele sistemului de învățământ e producția de legi incoerente pe bandă rulantă

23
3 minute de lectură
Foto: Bogdan Cristel

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că una dintre problemele fundamentale ale sistemului de învățământ din România e producția de legi incoerente pe bandă rulantă. Șeful statului susține că „decidenții politici de la centru nu au reușit să se abțină în a da legi care mai mult strică”, citează MEDIAFAX.

„Aici, în Sibiu, s-a construit în jurul universității un ecosistem funcțional, din acre fac parte actori din mediul economic, din societatea civilă și din administrație. Este un caz fericit, unde politicul are parte de o provocare aparent simplă, aceea de a nu strica acest echilibru. Extrapolând, decidenții politici de la centru nu prea au reușit să facă față provocării de a se abține în a da legi care mai mult strică decât ajută. Când am demarat consultările pentru proiectul „România educată”, a devenit evident că una dintre problemele fundamentale ale sistemului nostru de învățământ este producția de legi incoerente pe bandă rulantă. Efectele acestui mod păgubos de a legifera se văd în special în învățământul superior, acolo unde autonomia este un pion central în creșterea calității atât în educație, cât și în cercetare”, a afirmat Klaus Iohannis, la ședința omagială a aniversării a 50 de ani de învățământ superior la Sibiu.

Șeful statului a afirmat că universitățile nu își pot cheltui banii alocați din bugetul de stat.

„De exemplu, universitățile nu pot în multe cazuri să cheltuie banii pe care îi obțin ca urmare a includerii fondurilor de care ar fi trebuit să dispună în procedura de calcul a devicitului național. Foarte ciudat. Fără a descătușa potențialul managerial și creativ al universităților românești, nu avem șanse reale de a deveni competitivi într-o economie bazată pe cunoaștere”, a subliniat Iohannis.

Președintele României a adăugat că problema părăsirii timpurii a școlii trebuie rezolvată, pentru a nu afecta destinul României ca stat european dezvoltat.

„Până acum problemele demografice și sociale cu efect pe termen lung la noi au fost în bună măsură ignorate, acestea situându-se dincolo de memoria politică redusă de regulă la durata unui mandat, adică patru ani. Pentru a nu preliclita destinul României ca stat european dezvoltat și prosper, trebuie să atacăm frontal problema părăsirii timpurii a școlii, a numărului mic de absolvenți de studii universitare și adesea, a calității insuficiente a procesului educațional. Problemele României, însă, nu se pot rezolva exclusiv prin decizie politică. A ne baza doar pe o astfel de abordare ar fi complet greșit, pentru că într-o economie de piață inițiativa privată joacă un rol foarte important”, a mai spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis participă, vineri, la manifestările ocazionate de împlinirea a 50 de ani de existență a Universității „Lucian Blaga” (ULB) din Sibiu. Șeful statului a avut o întrevedere cu Consiliul Național al Rectorilor, în sala senatului ULB Sibiu, apoi a fost prezent la ședința festivă din Aula Magna a Universității.

La manifestări participă rectorul ULB Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Academiei Forțelor Terestre, Ghiță Bârsan, Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu, primvicepreședintele PNL, Raluca Turcan, consulul Germaniei la Sibiu, Hans Erich Tischler și numeroase personalități ale lumii academice din România.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele