Iranul amenință cu retragerea din Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare

24
1 minut de lectură
ARAK, IRAN - OCTOBER 27: Iran's controversial heavy water production facility is seen in this general view, October 27, 2004 at Arak, south of the Iranian capital Tehran. Iran said Wednesday that the plant will go online within a month despite international pressure to suspend such nuclear-related activities. (Photo by Majid Saeedi/Getty Images)

Administraţia din Iran a avertizat, luni, că ar putea retrage participarea la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT) în cazul în care disputa privind programul atomic ajunge la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, informează postul TRT şi cotidianul Times of Israel, citate de Mediafax.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au lansat săptămâna trecută procedura de sancţionare a Iranului pentru încălcarea Acordului atomic din 2015, iar, în cadrul procedurii, cazul poate ajunge în atenţia Consiliului de Securitate ONU.

Iranul a acuzat cele trei ţări membre UE de pasivitate faţă de sancţiunile impuse de Statele Unite după decizia preşedintelui Donald Trump de retragere din Acordul atomic.

Manevra ţărilor europene “nu are nicio bază legală”, iar, dacă vor adopta măsuri suplimentare, “va fi analizată posibilitatea retragerii Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară”, a declarat luni Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

“Dacă europenii revin la angajamente, Iranul va diminua, de asemenea, limitarea angajamentelor, dar, dacă europenii vor continua actuala abordare, avem diverse opţiuni”, a atras atenţia şeful diplomaţiei de la Teheran.

Acordul nuclear din 2015 a fost semnat de Iran cu marile puteri din Grupul 5+1, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania.

Preşedintele Donald Trump contestă Acordul atomic şi a decis retragerea Statelor Unite din tratat.

Urmăriți-ne și pe Facebook

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele