Jazzul nu este pentru oricine, nu e un traseu obligatoriu pentru un muzician, mulți sunt tentați, dar nu sunt pregătiți să cânte jazz. Concertul pianistului cubanez Gonzalo Rubalcaba, care a cântat împreună cu bateristul Pedrito Martinez, în ultima seară Bucharest Jazz Festival, impune concluzia aceasta: jazzul presupune o imensă acumulare de talent, cultură și seriozitate.
După concert, tinerii muzicieni, toți fascinați de evoluția lui Rubalcaba, îmi spuneau că și-au revizuit atitudinea față de jazz, e mult mai dificil decât își închipuiau. Alții, din contră, se simțeau stimulați, ambiționați să se autodepășească după ce l-au ascultat pe muzicianul cubanez.
Rubalcaba impresionează nu pentru că a câștigat premii Grammy, ci pentru că este un muzician desăvârșit, cu o măiestrie articulată atât pe o cultură muzicală clasică, europeană, cât și pe linia fabuloasă a muzicii tradiționale cubaneze. În urmă cu mai mulți ani, în 1985, pe când vizita Havana, Dizzy Gillespie l-a întâlnit pe Rubalcaba și a exclamat, impresionat, că este cel mai mare pianist de jazz pe care l-a ascultat în ultimii zece ani. Între timp, cariera lui Rubalcaba a confirmat impresia lui Gillespie, iar noi, în vara asta, la București, i-am admirat măiestria. Dincolo de un talent excepțional, de o tehnică instrumentală ireproșabilă, desăvârșită, Rubalcaba stăpânește arta muzicii, arătând că a asimilat forța jazzului.
Dar toate aceste daruri sunt dublate de o cultură generală și artistică uriașă, care-i dă o dezinvoltură în concerte și care-i stimulează imaginația și creativitatea. El a expus în concertul său o sinteză între elementele muzicale tradiționale cubaneze, jazzul american și fabuloasa cultură muzicală clasică europeană, împletește clasicul cu modernitatea, e analitic și filozofic în același timp. Ne-a făcut să înțelegem toate astea într-un recital din păcate mult prea scurt. Organizatorii au prelungit un alt recital, de altfel foarte interesant, al Jazzmeiei Horn.
Un experiment interesant pentru publicul de jazz bucureștean, acela al jazzului social, prezentat de Jazzmeia Horn, despre care Downbeat Magazine scria că este „cea mai bună stea în devenire”.
Din păcate, cred că aici organizatorii au pierdut controlul, deoarece pe lângă că solista, care are o perspectivă de carieră frumoasă în față, a depășit cu mult limita convenită, episodul obligatoriu de acordare a pianului pe care a cântat Rubalcaba a întârziat și mai mult probabil cel mai așteptat concert al festivalului.
Dar oricât am fi de cârcotași, Bucharest Jazz Festival a fost, în această vară, unul dintre cele mai interesante și mai bune festivaluri de jazz din țară și chiar din regiunea sud-est europeană – o acțiune lăudabilă.
Câteva evenimente conexe au încântat un auditoriu extrem de interesat de jazz. În după-amiaza penultimei seri a festivalului, înainte de concertul pe care l-a susținut împreună cu legendarul muzician Jan Garbarek, Trilok Gurtu a ținut, la Hanul Gabroveni al Arcub, un workshop de jazz. Un geniu creativ, inventiv, inspirat. Un muzician complex, cu un umor desăvârșit, care ignoră din când în când sfatul muzical al mamei sale, spre încântarea publicului: „Cântă mai lent, nu te grăbi”. Un artist pentru care spiritualitatea se exprimă prin muzică. Seara, concertul „Jan Garbarek featuring Trilok Gurtu” a încântat miile de spectatori prezenți în Piața George Enescu.
Nu putem să omitem recitalul saxofonistului suedez Lars Danielsson, care a încântat spectatorii în seara de vineri, și nici spectacolul-concert de muzică cinematică al Teodorei Enache, în care a colaborat cu artiști din Brazilia, Grecia, Elveția și Republica Moldova. Festivalul a adus în Piața George Enescu, lângă Ateneu, peste 50 de muzicieni din America, Asia, Europa și America de Sud, care au concertat timp de cinci zile. Trebuie să menționez organizarea unui concurs de jazz, lucru lăudabil. Câștigătorul concursului New Jazz Performers din acest an a fost Toma-Radu Dimitriu, care va susține, am înțeles, un concert pe scena Bucharest Jazz Festival din 2019. Premiul II a fost luat de Alexandru Huțanu, iar Premiul III, de Constantin-Iulian Nicolau. Muzicieni în formare, care au primit în aceste seri lecții fabuloase de muzică și, mai ales, au înțeles, sper, că o carieră mare nu se poate împlini fără cultură artistică și generală.