1.7 C
Bucharest
Duminică 19.01 | 1:45
  • Opinii
More

    Irina Begu, eliminată în turul doi la Australian Open

    Irina Begu (70 WTA) a părăsit Australian Open încă din turul doi, după ce a cedat, în două seturi, în fața sportivei Petra Kvitova (Cehia, 6 WTA). Partida a durat o oră și zece minute și s-a încheiat cu scorul de 6-1, 6-3. Sportiva româncă a trecut prin momente de deconectare, serii de greșeli și puncte cedate. S-a văzut lipsa de încredere, de ritm și agresivitate și a părut fragilă în momentele decisive, relatează Mediafax. Cu o adversară în formă, care pentru moment reuşeşte să repete l...

    Spectacol marca Halep la Australian Open

    Simona Halep a făcut un adevărat spectacol la primul său meci de la Australian Open. Cu nervi, dar și explozii de bucurie, Halep a reușit punctul zilei în cadrul primului turneu de Grand Slam al anului, relatează Mediafax. Numărul unu mondial a avut parte de o partidă tensionată. A pierdut primul set cu Kaia Kanepi, însă a reușit să revină și să câștige cu 2-1 (6-7 (2), 6-4, 6-2). După primul set în care adversara sa estonă s-a mișcat mult mai bine, românca s-a mobilizat și a reușit o serie ...

    „Suntem Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu și facem un spital”

    „Suntem Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu și facem un spital”. Așa începe orice discuție de-un firesc desăvârșit cu Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, cele două femei care demonstrează că în România se poate construi. Pentru Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoare ale asociației „Dăruiește viață”, „nu se poate” are efectul invers celui exercitat asupra celorlalți. Cele două sunt și vor să fie creatoare de sistem și recomandă, la nevoie, să fie replicat cu copy-paste. Ele au dovedit că se poate...

    Acasă în România

    După un an întreg de plimbări prin toate colțurile mapamondului, ne-am întors acasă, pentru a povesti despre încântătoarele locuri pe care noi, românii, dar și toți cei care ne vizitează țara, le putem găsi aici. E greu de început povestea dintr-un loc anume, dar pentru că iarna cele mai râvnite locuri sunt pârtiile de schi și localitățile de la poalele munților, voi începe cu Maramureș, un minunat colț de țară, unde tradițiile se păstrează din strămoși, în frumoasele sate care se întind de...

    Alţi trei ceramişti: Judit Crăciun, Gavril Zmicală şi Ernest Palko

    Jurnal cultural La început de an 2019, încerc să recuperez câte ceva din multele restanţe ale acestui Jurnal cultural în care – da! – am recenzat săptămânal câte două-trei expoziţii ori spectacole, am enumerat o sumedenie de festivaluri şi happening-uri artistice, alte expoziţii, concerte şi ce-am mai putut prinde-n insectar, ba chiar am şi recenzat niscaiva cărţi (vai!, deocamdată doar opt la număr, din adevăratul „domeniu de expertiză” al autorului...), însă tot n-am reuşit ...

    Cele mai multe artificii au strălucit pe cerul Germaniei

    Mai mult de trei sferturi (77%) dintre importurile de artificii ale Uniunii Europene au mers către patru state membre, arată un comunicat recent al Eurostat. În 2017, Uniunea Europeană (UE) a importat 110 mii de tone de artificii, în valoare de 261 milioane euro, ceea ce echivalează cu un preț de 2373 de euro/tonă. China, țara unde aceste produse au fost inventate în perioada medievală (undeva la începutul secolului IX d.C.) furnizează aproape toată cantitatea de artificii cumpărate de e...

    2019, anul schimbării în fotbalul românesc?

    Privind în ansamblu, anul 2018 nu a adus multe performanțe pentru fotbalul românesc. Românii nu au luat parte la Campionatul Mondial, nicio echipă de club nu a reușit calificarea în grupele Ligii Campionilor și ale Europa League, iar în UEFA Nations League, România a terminat pe locul al doilea în grupa din care au mai făcut parte Serbia, Muntenegru și Lituania, clasare ce a pus echipa noastră în urna valorică numărul patru la tragerea la sorți pentru grupele preliminarii ale EURO 2020. de Ra...

    Londra, o capitală regală

    Una dintre cele mai vizitate capitale ale lumii este, fără îndoiala, Londra. Este un spațiu urban surprinzător pentru turiștii de toate vârstele și naționalitățile. Indiferent că ești la prima sau la a zecea vizită, Londra este un loc care are atâtea de oferit, încât nu poți spune niciodată că nu ți-ai mai dori să ajungi aici, și asta pentru că este un oraș care are viață, mereu animat și mereu călduros și primitor, fără nicio aluzie la vremea mai puțin plăcută, indiferent de anotimp. Aici pute...

    Jurnal cultural. Coriolanus, îngeri în America şi altele…

    Coriolanus: o „megaproducţie” În afara selecţiei din stagiunea 2017-2018, Festivalul Naţional de Teatru a inclus şi o premieră-eveniment: Coriolanus, montare a lui Alexandru Darie după piesa lui Shakespeare, la Bulandra. Pregătit îndelung, deci mult-aşteptat, spectacolul e o veritabilă „megaproducţie”. Cum se ştie, Liviu Ciulei a transformat cândva, cred că spre finele anilor 1970, fosta sală de festivităţi a Şcolii centrale de fete, de lângă Grădina Icoanei (astăzi purtătoare a numelui „T...

    Pitagora și matematica reîncarnării

    Pe Pitagora îl ştie lumea azi nu datorită ideilor și concepțiilor sale filosofice, ci grație unui amărât de triunghi dreptunghic căruia filosoful i-a depistat o proprietate extrem de prețioasă pentru studiul geometriei. Și anume că suma pătratelor catetelor este întotdeauna egală cu pătratul ipotenuzei. Cu siguranță ideea i-a venit în urma studiului matematicii în Egipt. Diogene Laertio, biograful marilor filosofi antici, ne spune că a jertfit doisprezece boi când a găsit soluția. Informația e n...