Susan McClary și Richard Leppert lansau cu ceva timp în urmă ideea că muzica dintr-o epocă reflectă caracteristicile acelei epoci și influențează dialogul la nivel social mai larg. Muzica afectează și alte domenii: economic, social, politic, religios, care la rându-le afectează producția și consumul de muzică. Un cerc virtuos sau vicios, după caz.

Astăzi, suntem înconjurați de muzică aproape permanent, alegere conștientă sau nu: de la alarma de dimineață, la căștile de lucru sau de alergat, la cele din autobuz sau metrou, la muzica din magazine, programe TV și radio, din cafenele. Cum ne influențează oare acest fundal sonor continuu?

Unii răspund pesimist și cred că demersul de comercializare a muzicii ne împinge la o formă de consum care ne va face rău, ne va diminua erudiția, va împiedica împărtășirea unei baze culturale comune. În partea plină a paharului, muzica pare că devine un fel de lingua franca, un ajutor prețios într-o lume altfel divizată.

Evenimentele muzicale așa cum sunt Concursul și Festivalul Internațional „George Enescu” devin astfel repere importante, dincolo de dimensiunea și intensitatea lor artistică: păstrează conversația despre muzică cultă și diversitatea muzicală, propun repere estetice și coagulează o comunitate de pasionați, interesați și curioși.

Captează emoția

Sunt 60 de ani de când Concursul Internațional „George Enescu” adună în București stelele în devenire ale scenelor lumii. Este un concurs dificil, necesită maturitate artistică și virtuozitate pe măsură. Una dintre particularitățile sale este includerea în repertoriul obligatoriu a unor compoziții enesciene. Piesele sunt complexe și necesită un anumit nivel de expresie și de înțelegere a textului muzical, ceea ce ridică nivelul competiției.

Începând cu anul 2014, Concursul nu se mai desfășoară în paralel cu Festivalul „George Enescu”, așa cum a fost în primii 56 de ani, ci a devenit un eveniment muzical de sine stătător. În acest fel, artiștii tineri beneficiază de atenția nedivizată a publicului și a specialiștilor, de cea mai bună sală de concert posibilă, Sala Ateneului Român, și de sprijinul unei orchestre experimentate, cea a Filarmonicii din București.

Concursul și Festivalul se completează reciproc, fiecare punând în lumină una dintre fețele personalității lui George Enescu: cea de interpret și susținător al tinerelor talente, prin Concurs, și cea de compozitor și dirijor, prin Festival.

Anul acesta, 400 de tineri din 43 de țări s-au înscris în competiție, cu 26% mai mult decât în ediția precedentă. Au trecut de preselecție 270 de muzicieni din 39 de țări. La violoncel și vioară câte 80 de concurenți, la pian 83 și 37 la compoziție. Pe o perioadă de 24 de zile, în septembrie, melomanii vor putea vedea evoluția concurenților, vor putea urmări modul în care au progresat laureații Concursului din anii anteriori în recitaluri și vor putea participa la recitaluri extraordinare ale membrilor juriului, artiști de talie mondială.

În toamna 2018, vor urca pe scena Ateneului Român violoncelistul britanic Raphael Wallfish și pianistul John York (5 septembrie), violonistul italian Salvatore Accardo și pianista Laura Manzini (14 septembrie), precum și pianistul suedez Peter Jablonski (22 septembrie). Acestora li se vor alătura laureați ai Concursului Enescu 2016: violoncelistul american Zlatomir Fung (8 septembrie), violonistul kazah Erzhan Kulibaev (16 septembrie) și pianistul de origine japoneză Takuma Ishii (20 septembrie).

Ediția din acest an a Concursului „George Enescu” se desfășoară sub mottoul „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția” pentru a invita publicul să onoreze munca susținută a artiștilor, să încurajeze exprimarea talentului, să ia parte la o comuniune de emoții. Mottoul este o formă adaptată a ceea ce Enescu spunea, și anume: „În muzică ai nevoie de 30% talent, restul este muncă.” De fapt, chiar ideea Concursului este prelungirea unei inițiative lansate de George Enescu în 1913.

O trambulină și un radar

Printre laureații din trecutul Concursului George Enescu se numără: la pian, maestrul Dan Grigore, aflat astăzi dincolo de denumirea de artist și pianist, la fel de legendarul Radu Lupu, Elisabeth Leonskaja, Jose de Solaun. La vioară – Alexandru Tomescu, astăzi unul dintre cei mai cunoscuți violoniști, cu o activitate concertistică excepțională și de promovare a muzicii și a viorii, Remus Azoiței, astăzi profesor la Royal Academy of Music din Londra, cu elevi, ateliere și spectacole în toată lumea, Anna Tifu, Ștefan Tarara. Lista nu îi cuprinde pe toți cei cărora Concursul Enescu le-a marcat drumul la un moment dat și nu reprezintă unicul eveniment din carierele lor prodigioase. Totuși, demonstrează că participarea la această competiție este un impuls în evoluție, un reper pentru artiști și un bun radar al tendințelor muzicale pentru melomani.

Ce auzim când ascultăm muzică?

Barometrul cultural 2017 indică faptul că 69% dintre români nu ascultă niciodată muzică clasică / simfonică. Procentul ajunge la 80% atunci când îi adăugăm pe cei care ascultă foarte rar acest gen muzical. Nimic anormal, societatea evoluează, preferințele se schimbă, s-ar putea spune. Au trecut vremurile când muzica clasică însemna baza pentru o cultură generală solidă?

Nu există un răspuns tranșant. Ce știm este că muzică clasică este cea care așază de secole niște criterii estetice, că are meritul de a fi documentat și creat structurile muzicale care inspiră și astăzi muzicienii. Poate fi privită ca o formă de alfabet în înțelegerea mai profundă a muzicii, a artei sunetelor. Se poate și fără? Desigur, dar experiența este sărăcită de semnificații, mai puțin complexă. Poate fi o atrofiere, în timp, a modului în care ne bucurăm de sunete și o împuținare a simțurilor.

Anul acesta, sub egida Concursului „George Enescu” a fost lansat un proiect de educație muzicală: „Ce auzim când ascultăm muzică?” Acesta include o serie de ateliere-spectacol despre arta interpretului și muzica clasică și un miniserial de videouri cu dialoguri despre muzică.

Conduse de muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole, întâlnirile atelier, orientate către tinerii liceeni, au relevat faptul că expunerea este cea care creează gustul. Publicul nu respinge apriori acest gen muzical, ci pur și simplu nu a avut ocazia să-și dezvolte aprecierea. Dacă li se oferă cadrul și argumentele pentru a distinge subtilitățile unei interpretări, tinerii sunt receptivi și se orientează rapid în acest mediu, chiar dacă nu le este familiar.

Seria de minifilme se va lansa în preajma Concursului „Enescu” și va putea fi utilizată de public, orientativ, pentru aprecierea concurenților sau ca suport al unui dialog, la clasă, de către profesorii de muzică.

În timpul Concursului, cei interesați să-și testeze propriul talent de ascultător avizat vor putea să-și compare aprecierile cu cele ale juriului prin intermediul unei aplicații. Cei mai constanți în a urmări artiștii și cei mai aproape de ceea ce juriul va decide vor fi premiați cu bilete la Festivalul Enescu de anul viitor și cu titlul de Jurat Ucenic.