Pe Pitagora îl ştie lumea azi nu datorită ideilor și concepțiilor sale filosofice, ci grație unui amărât de triunghi dreptunghic căruia filosoful i-a depistat o proprietate extrem de prețioasă pentru studiul geometriei. Și anume că suma pătratelor catetelor este întotdeauna egală cu pătratul ipotenuzei. Cu siguranță ideea i-a venit în urma studiului matematicii în Egipt. Diogene Laertio, biograful marilor filosofi antici, ne spune că a jertfit doisprezece boi când a găsit soluția. Informația e necredibilă, atâta vreme cât Pitagora nu mânca deloc carne și nici nu era de acord cu sacrificarea animalelor pe care le credea oameni reîncarnați. Doctrina aceasta a reîncarnării de tip metempsihotic cel mai probabil i-a venit din India. Credea că sufletul migrează de la plantă la animal. Prin urmare putem fi şi dovlecei, şi oameni, de-a  lungul succesiunilor existențelor. Noi sperăm ca Pitagora să nu fi fost niciodată vreun vrej de fasole, mazăre sau năut, legume pe care le-a dispreţuit aşa de tare încât nu doar că nu le mânca, dar nici măcar nu călca pe ele. 

Ce credea Pitagora acum două mii cinci sute de ani nouă ni se poate părea ridicol, dar pentru vremea aia era un mare pas înainte. Grecii încă aveau impresia că Soarele e mult mai mic decât Pământul. A trebuit să vină Anaxagoras care să-i uimească pretinzând că astrul e de cinci ori mai mare decât Peloponesul.

Pitagora era de părere că naşterea se produce în felul următor: sămânţa, care e un cheag care conţine un suflu cald şi provine din creier, se introduce în uter. Creierul secretă un zer amestecat cu sânge care dă viaţă fătului, care se dezvoltă în maximum zece luni. Vedem, deci, că se pricepea şi la medicină. 

Ceva cunoştinţe avea și în ce priveşte Universul. Spunea că e sferic, iar Pământul, care e tot sferic, se află în centrul lui.
Aici îl bate pe Ptolemeu, care zicea că Pământul e plat. Iar ideea că Pă-mântul se află în centrul Universului nu e deloc greşită. Noi ştim azi că Universul e infinit şi în expansiune. Prin urmare, oricare dintre punctele sale poate fi considerat drept centru. 

Pitagora era un ins sobru până la rigiditate. Nu accepta devieri de la doctrina sa și nici abateri de la regulile pe care el le stabilea. S-a stabilit în Italia, la Crotona, și a înființat un colegiu extrem de selectiv. Să intri la Cambridge sau la Oxford astăzi e floare la ureche comparativ cu felul în care erau acceptați studenții la Crotona. Sexul și alcoolul erau interzise. Mâncarea era pe sponci. Pitagora credea că sexul distruge organismul
și că dezechilibrează cele patru armonii. Cu toate astea, autorii antici îi identifică vreo cinci progenituri, ca dovadă că nu disprețuia în totalitate actul reproductiv. Diogene Laertio nu pomenește decât de doi plozi. Un băiat, Telauges, și o fată, Damo, care l-a și ajutat la înființarea școlii din Crotona și care s-a și ocupat de publicarea scrierilor maestrului. Pitagora era un om peste măsură de onest și nu accepta minciuna. Cu toate astea Hermip povestește o întâmplare simpatică despre marele matematician și filosof. Povestea nu e certă. Se spune că Pitagora, pe când era în Italia, și-a  construit o locuință sub pământ motivând că se duce la Hades ca să aibă o conversație spirituală cu el. Între timp o roagă pe maică-sa să-i  spună tot ce se petrece în cetate. Peste vreo 6-7 luni se întoarce slab ca un țâr și le spune tuturor ce măgării au făcut în lipsa lui  și în principiu tot ce s-a întâmplat în cetate. Ăia rămân cu gura căscată și decretează că Pitagora trebuie să fie vreun fel de zeu. 

În afară de matematici, teoria numerelor și istorii incerte despre medicină și astronomie, la Crotona a făcut dezastru. I-a obligat pe ăia să fie decenți, fapt extrem de ilar, având în vedere că vorbim de niște italieni. Nu le dădea voie să facă sex decât iarna și nici nu-i lăsa să râdă prea des, fiindcă spunea că râsul e dăunător organismului și spiritului, deopotrivă. Bieții oameni au suportat cu stoicism impunerile. Dar la un moment dat le-a sărit țandăra și s-au decis că cel mai înțelept lucru era să-l omoare pe tiranul intelectual. L-au luat într-o noapte direct din pat. Filosoful avea 90 de ani. A fugit pe ușa din dos, în timp ce crotonenii îl alergau cu ciomegele ridicate deasupra capului. La un moment dat, a ajuns în dreptul unei plantații de mazăre. Era sub demnitatea principiilor sale să calce pe bob, așa că și-a deschis brațele și a primit loviturile de bâtă în creștet. Așa a murit Pitagora, un filosof cu idei contradictorii, un matematician strălucit și un om deosebit de simpatic în încăpățânarea cu care își susținea chiar și neadevărurile. 

Peste 200 de ani, Platon l-a prețuit mult și i-a împrumutat ideile referitoare la reîncarnare. Pe porticul de la Academie,  a scris în memoria lui Pitagora: prezentați geometria la intrare. Asta, deși Platon nu era vreo lumină la geometrie. Pitagora însă, da.