După ce săptămâna trecută a suferit o adevărată umilință în Camera Comunelor, care a respins clar acordul negociat cu Bruxelles-ul, Theresa May e eșuat luni seară și în încercarea de a evita blocajul parlamentar cu privire la Brexit.

Astfel că premierei britanice nu i-a rămas decât să se întoarcă la Bruxelles pentru a rediscuta plasa de siguranță, menită să prevină revenirea la o graniță dură între Irlanda de Nord și Republica Irlanda.

Termenul fatidic pe 29 martie se apropie cu repeziciune și, pe de altă parte, europenii au spus clar că nu prea mai este marjă de negociere. Riscul unei ieșiri fără acord crește dramatic, cu toate consecințele negative expuse de specialiști – dar asta nu-i descurajează pe cei mai îndârjiți dintre brexiteri. Sigur, ar mai exista varianta amânării Brexitului, de data aceasta cu consecințe politice imprevizibile.

Una peste alta, Marea Britanie poate constata că se găsește în mijlocul unui splendid blocaj, în care singură a intrat. Pilda ar putea fi relevantă pentru adepții, tot mai mulți și mai activi, ai diferitelor forme de democrație directă.

Există, într-adevăr, o impresie tot mai des întâlnită că o consultare populară ar putea fi cheia rezolvării unor probleme presante. O afirmă sus și tare Vestele galbene din Franța. Una dintre revendicările forte ale mișcării se rezumă în sintagma RIC – „Referendumul privind inițiativa cetățenilor”.

Inspirată de sistemul electoral elvețian, această formă de referendum ar permite cetățenilor să pună la vot un proiect de lege care ar strânge un anumit număr de semnături.

Vestele galbene doresc însă nu doar să propună o lege, ci și să poată anula un text legislativ, să întrerupă mandatele unor aleși sau chiar să modifice Constituția.

Ideea pare atractivă. Și, mai ales, pare a răspunde unei nemulțumiri larg răspândite, legată de îndepărtarea aleșilor de alegători, a elitelor de popor. În spațiul astfel creat și-au făcut loc populiștii, care se adresează „cetățeanului mediu” promițându-i că vocea lui va fi, în sfârșit, din nou ascultată, în numele „adevăratei democrații” și al „libertății”.

Nu se poate spune că referendumul s-ar situa în afara instrumentarului democrației – însă în ce condiții, ei bine, asta e o discuție lungă. Poporul poate „sigila”, de exemplu, adoptarea unei Constituții. Când însă poporul e chemat să decidă într-o problemă controversată sau să arbitreze un conflict între politicieni, atunci lucrurile se pot schimba fundamental.

Ca orice confruntare electorală, și referendumul e o fotografie de moment a societății. Nimic mai mult. Rezultatele oricăror alegeri pot fi influențate de o serie de factori, de cele mai multe ori, exteriori temei. Contează foarte mult șarmul celor care susțin o cauză sau alta, sumele de bani care pot fi atrase de către fiecare tabără, inspirația – uneori, de moment – a consultanților politici și de comunicare.

Apoi, vin așa-numitele „lebede negre”, evenimente neprevăzute care pot schimba cu totul situația . Orice se poate încadra aici, de la un dezastru natural sau generat de activitatea umană la un simplu fapt divers.

În sfârșit, un rol determinant pot să-l aibă minciunile. Acestea au făcut parte dintotdeauna din arsenalul seducției politice. Însă niciodată impactul lor nu a fost mai mare ca în zilele noastre. Ca urmare a dezvoltării rețelelor sociale și inteligenței artificiale, minciuna se poate răspândi extrem de repede și, mai mult, ajunge țintit la cei predispuși să o creadă.

Iar contraargumentele, fie ele bazate pe date furnizate de specialiști, fie de bun-simț, nu au o prea mare forță. Cei dispuși să creadă minciunile resping contraargumentele tocmai pentru că acestea vin de la elite sau din presa mainstream.

Așa s-a întâmplat și în cazul Brexitului. Riscurile fuseseră arătate de investitori, bancheri, experți în politici europene. Degeaba – mai mulți oameni s-au dovedit dispuși să creadă minciuna că, de a doua zi, sumele colosale trimise de Londra către Bruxelles vor ajunge în greu-încercatul sistem național de sănătate.

În aceste condiții, referendumul a fost câștigat de către adepții Brexitului, la o diferență mică. Iar dacă azi, în fața tuturor evidențelor, opinia majoritară pare să fi basculat, aceasta nu mai contează. A nu ține seama de rezultatul votului din 23 iunie 2016 înseamnă a nu ține seama de voința poporului de la momentul când poporul a fost consultat.

Unii ar putea spune să popoarele nu greșesc în alegerile lor. Poate. Dar unii oameni se pot înșela – poate nu mulți, dar în număr suficient cât să încline balanța în mod decisiv.

În alegerile „normale”, asta n-ar fi chiar o problemă, câtă vreme există mecanismele de separare și control reciproc ale puterilor, cât timp există opoziția, presa liberă și presiunea opiniei publice. Pagubele pricinuite de o alegere neînțeleaptă pot fi limitate. Apoi, există șansa reparării greșelilor la următoarele alegeri, uneori la alegerile anticipate. Imperfecțiunea nu este un defect al democrației, ci o virtute, câtă vreme este recunoscută și există mecanisme de corectare.

Referendumul decide, în general, pe termen lung și foarte lung, iar marea problemă este tocmai aceea că el pare perfect – poporul decide pentru o lungă perioadă, fără posibilitate de recurs. Ar fi bine să ne gândim serios la asta.Și, poate, să nu ne dorim soluții perfecte.