Quo vadis Rusia?

314
5 minute de lectură

Cel mai surprinzător aspect de pe scena internațională din ultima perioadă sunt demonstrațiile din Rusia, care se amplifică în mod constant.Surprinzător este că, de cele mai multe ori, în istoria Rusiei și a URSS mișcările populare de obicei nu au dus la schimbarea puterii politice, ci au fost mai mult un pretext pentru loviturile de stat împotriva conducătorului și camarilei sale.

Principala explicație este dată de lipsa tradițiilor democratice și de cultura politică asiatică. Nu degeaba Nikolai Berdiaev spune că „Rusia este un imperiu tătar creștinat”.

Perioadele de democrație au fost 1905 – 1917 și 1991 – 2000. În istoria Rusiei, toate reformele au fost impuse de sus, cu forța.

Petru cel Mare a modernizat și civilizat Rusia călcând pe munți de cadavre și decimând propria familie. Un aspect interesant, ale cărui origini i se datorează tot lui Petru cel Mare, este marea admirație a acestuia pentru Germania. Nu degeaba, până în 1917, aproximativ o treime din generalii, diplomații și înalții funcționari publici țariști erau de origine germană.

O perioadă de deschidere a fost epoca războaielor napoleoniene. Țarul Alexandru I, o persoană controversată, a aplicat unele reforme, dar pe jumătate și cam ezitant. Ofițerii și soldații ruși au luat contact cu ideile Revoluției franceze, Franța devenind modelul pentru nobilimea și intelighenția rusă.

Răscoala decembriștilor din 1825 a fost opera nobililor progresiști, nu a poporului. De regulă, poporul rus a avut mai mult un rol de spectator sau a fost manipulat cu ocazia tuturor schimbărilor de putere.

Alexandru al II-lea a desființat șerbia și a introdus o serie de reforme ample. Din păcate, a fost asasinat în martie 1881, când era gata să ofere Rusiei o nouă Constituție, care poate că ar fi schimbat nu numai istoria Rusiei, ci și pe cea a lumii. Asasinarea sa l-a determinat pe succesorul său, Alexandru al III-lea, să se reîntoarcă pe cale autocrației, intoleranței, ortodoxiei și a slavofilismului.

Revoluția din 1905 a fost provocată de eșecurile politicii interne și externe ale ultimului țar, Nicolae al II-lea, un conducător total incapabil. Pe lângă demararea unei structuri constituționale similare cu cele occidentale, a avut loc și o dezvoltare economică foarte accentuată. Din păcate, aceasta nu s-a reflectat și în nivelul de trai al marii majorități a populației.

În februarie 1917, țarul a fost detronat practic de generali și de revolta gărzilor imperiale, demonstrațiile populare neavând un rol prea mare.La fel s-a întâmplat și în octombrie același an, când puterea a fost preluată de bolșevici. Tradiția seculară rusească a loviturilor de palat a continuat în perioada comunistă, când Nikita Hrușciov a fost înlăturat de la putere în 1964.

Gradul de implicare a populației a fost decisiv pentru eșecul puciului din august 1991 (deși nici acum nu este foarte clar ce s-a întâmplat atunci). Regimul Elțân, deși a dus la creșterea gradului de democratizare și a libertăților individuale, s-a transformat într-o cleptocrație, care a favorizat instaurarea regimului autoritar al lui Vladimir Putin. Menținerea regimului autoritar a fost și este posibilă și datorită Constituției inspirate de Boris Elțân.

Din păcate, Vladimir Putin are un comportament de despot asiatic și îl copiază pe Iosif Stalin, nu pe Petru cel Mare sau pe Mihail Gorbaciov. Mai mult decât sigur că politica sa expansionistă pe arena internațională are și rolul de a devia nemulțumirile pe plan intern.

Situația economică și nivelul de trai s-au înrăutățit, mai ales din cauza acțiunilor populiste ale noului țar ales în mod democratic. Situația este foarte similară cu cea din februarie 1917. Numai că, spre deosebire de atunci, societatea civilă și nivelul de conștiință democratică ale populației sunt mult mai mari. Explozia informațională și numărul destul de mare de ruși bogați care au proprietăți în afara țării creează o presiune suplimentară în direcția democratizării.

Masa critică deja s-a format

Ceea ce este inedit în prezent este faptul că starea de nemulțumire, impopularitatea lui Putin și numărul demonstranților cresc în mod constant de câteva luni. Vladimir Putin a declarat mai demult că îl disprețuiește pe ultimul țar pentru că a abdicat. Aceasta ne îndreptățește să credem că nu va renunța benevol la putere. Fie va recurge la violență, fie va fi înlăturat de la putere în urma unei lovituri de palat. Dacă va recurge la forța armată, există mari riscuri, inclusiv cel al dezmembrării Rusiei. O Rusie democratică ar fi în avantajul întregii Europe. Marea enigmă este dacă, cum și când se va ajunge la acest obiectiv.

Concluzia cea mai potrivită pentru ce am scris până acum este un citat din Churchill: „Rusia este o șaradă învăluită în mister”.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele