Renault îl va alege mâine pe succesorul lui Carlos Ghosn

27
1 minut de lectură

Boardul Renault se va întâlni mâine pentru a lua în discuție înlocuirea conducerii companiei ce l-a avut ca CEO pe Carlos Ghosn (foto), arestat în Japonia, în noiembrie, informează Mediafax citând surse anonime.

Pentru funcția de președinte este luat în calcul CEO-ul Michelin, Jean-Dominique Senard, în timp ce actualul adjunct al lui Ghosn, Thierry Bollore, ar putea prelua funcția de CEO.

O instanță din Tokyo a respins marți solicitarea lui Ghosn de a fi eliberat pe cauțiune, în pofida faptului că fostul lider al alianței Renault-Nissan s-a oferit să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere și s-a angajat să nu părăsească Tokyo.

Figură proeminentă a industriei auto, Ghosn se confruntă cu trei acuzații de abatere financiară.

Arestat la 19 noiembrie 2018, Ghosn este suspectat că, în octombrie 2008, a trasferat asupra Nissan pierderi de circa 1,85 miliarde de yeni (16,6 milioane de dolari) rezultate din investiții personale. În plus, la 11 ianuarie, procurorii din Tokyo l-au acuzat pe Ghosn de subestimarea sumelor primite drept compensații între 2015 și 2017.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele