Tot mai mulți consumatori români au senzația că mărfurile pe care le cumpără din Europa Occidentală au un gust diferit față de cele din magazinele din România. Este vorba, evident, despre aceleași mărci.

Sindromul a izbucnit în ultimii ani la scară largă, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria și România reclamând ceea ce se numește dublul standard al produselor alimentare între piețele Europei Occidentale și cele din Europa Centrală și de Est.

Am căutat ca, dincolo de folclor (consumatorii susțin cu tărie că produsele diferă pe diverse piețe), să găsim elemente concrete care pot susține o astfel de percepție. Primul și cel mai solid studiu este realizat, în anul 2015, de Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga. Este un studiu care compară ingredientele din diferite produse, toate mărci de renume, comercializate în supermarketuri din Germania și Cehia. Studiul este destul de serios. Deși nu am găsit decât o variantă în limba cehă, se poate înțelege că a fost realizat așa cum scrie la carte, adică au fost implicate laboratoare de testare a produselor, a fost coordonat de un colectiv de profesori universitari și, mai ales, a inclus un număr de 24 de produse diferite. Dar toate sunt mărci celebre, care se găsesc pe toate piețele europene, inclusiv cea românească. Toate acele produse se găsesc și pe rafturile magazinelor din România.

Interesant este că studiul făcea și o comparație de prețuri, nu puține produse fiind mai scumpe în Cehia decât în Germania. Dar aceasta este o altă poveste.

Cehii, cei mai înverșunați contestatari ai diferențelor de calitate

Concluziile studiului arată că există diferențe în ceea ce privește ingredientele folosite între cele două piețe. Iată doar câteva exemple: Sprite-ul din Germania este exclusiv cu zahăr, pentru cel din Cehia este folosită fructoza și aspartamul; același lucru se întâmplă și la Nestea, adică îndulcitorii sunt mult mai artificiali; conserva de ton din Cehia conține cu 7% mai puțin pește decât cea din Germania.

În ceea ce privește o serie de produse comercializate în supermarketul Kaufland, diferențele au fost semnificative. Astfel, pâinea din Germania avea în compoziție mai multă făină de cereale integrale decât în Cehia, chipsurile produse în Germania conțineau ulei de floarea-soarelui în proporție de 34%, în timp ce în Cehia același produs conținea numai 14% ulei de floarea-soarelui și 21% ulei de palmier; în fine, cârnații din Cehia aveau mai puțină carne și mai multă grăsime față de cei din Germania.

Interesant este că în luna iunie 2015, Cehia a mai făcut un test între câteva produse comercializate în Austria și Cehia, iar rezultatele nu au arătat diferențe semnificative.

Totuși, analiza Universității de Chimie și Tehnologie din Praga a avut efecte. Mai întâi, producătorii au fost obligați să reacționeze. Răspunsurile au fost de tipul următor: Coca Cola a replicat că abordarea conform căreia îndulcitorii folosiți sunt de slabă calitate este „simplistă”. S-a adăugat că există fabrici locale care folosesc ingrediente în funcție de gusturile locale. De exemplu, s-a explicat că rețeta de îndulcitori folosită în Cehia este similară cu cea din Spania și Statele Unite.

Ministerele de resort din România și Bulgaria au realizat două studii superficiale

L-am întrebat, recent, și pe un reprezentant al patronatului din industria laptelui cum explică această temă. Răspunsul a fost sec: producătorii apelează la rețete diferite, în funcție de gusturile locale. Scurt și la obiect.

Doar că demersurile Cehiei au transformat tema într-un subiect european. Oficialii europeni au fost obligați să reacționeze și, începând cu anul 2015, subiectul apare periodic pe agenda europeană. Dar nu am văzut studii de substanță. Există o analiză fantomatică realizată de Universitatea din Olomouc (Cehia), dar ea nu poate fi găsită. România a apărut și ea cu un studiu, prezentat în anul 2017 de către ministrul Agriculturii Petre Daea. Studiul nu are, însă, substanța celui din Cehia. Ministerul Agriculturii, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și ANSVSA au cules, anul trecut, 29 de probe din țări europene (fără a se specifica exact care sunt acele state) la care s-au adăugat probe din aceleași produse prelevate din România. De asemenea, nu se specifică mărcile care au compus eșantionul.

Din cele 29 de produse, la 9 dintre acestea s-au identificat diferențe de calitate. Este vorba despre parizer de porc, cârnați, conserve de pește, șuncă de porc din Germania, pate din Cehia, bacon din Belgia, conservă de macrou din Franța. După cum se vede, autoritățile române au preferat varianta soft, în sensul că, spre deosebire de cehi, nu au precizat mărcile pentru care au descoperit diferențe de calitate. În schimb, au specificat că între produsele comercializate în România și cele din Europa diferențele constau în nivelul caloric și în procentajul diferit de proteine și grăsimi. În plus, ministrul Agriculturii a anunțat că va trimite Comisiei Europene rezultatele acestei analize sumare.

Bulgaria a realizat și ea propriul studiu prin Ministerul Agriculturii. În luna aprilie a.c., au fost anunțate rezultatele. Au fost prelevate 106 probe pentru 53 de produse alimentare și băuturi din rețele de magazine din Germania, Austria, Cehia și Italia. Diferențe substanțiale de calitate au fost identificate la laptele pentru copii. Studiul a inclus și o comparație de prețuri, iar concluziile au indicat faptul că produsele de calitate inferioară din Bulgaria se găsesc la același preț cu cele din Italia.

Subiectul a trecut în planul doi al agendei europene și românești. Cel puțin, deocamdată. Dar, după cum ne-am obișnuit, lucrurile se pot schimba.

Frustrări est-europene și tentații protecționiste

Tema dublului standard a fost preluată cu entuziasm de câteva state din Europa Centrală și de Est. Cele mai vocale sunt Cehia și Slovacia și, parțial, Ungaria și România. Polonia, de exemplu, care este un important exportator pe piața europeană, a fost mult mai circumspectă. Măcar din motivul extrem de simplu că firmele poloneze vând anual, în Cehia și Slovacia, mărfuri alimentare în valoare de două miliarde de euro.

Ba, chiar, au existat analiști polonezi care au legat această campanie a Cehiei de dorința unui protecționism al pieței locale, o piață pe care activează o companie importantă cu o cotă de piață semnificativă care aparține chiar premierului ceh, Andrei Babici.

Dar tema este văzută mai în profunzime decât simpla comercializare a produselor alimentare. Este interpretată ca un nou puseu de frustrare al statelor nou-venite în Uniunea Europeană care se consideră, în continuare, țări de rangul doi în Europa. Mai mult, subiectul dublului standard este considerat ca fiind un nou episod al luptei împotriva companiilor multinaționale, bătălii duse pe diverse tonuri și în diferite ocazii de unii dintre politicienii europeni. După cum se poate vedea, în interiorul dezbaterilor pe marginea dublului standard al alimentelor se aglomerează o mulțime de teme precum Estul Europei contra Vestul Europei, Estul contra Est sau criticile la adresa firmelor multinaționale.

Comisia europeană promite soluții

Politicienii europeni, ca de obicei, au tratat subiectul cu moderație. Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat că nu poate accepta ca în Europa să fie consumatori de mâna a doua; Parlamentul European a făcut ceva concret, respectiv o rezoluție care trece în revistă practicile prin care se ajunge la standarde duble în comercializarea produselor alimentare, iar un oficial al Comisiei Europene spunea că nu se dorește o schimbare a legislației, pentru că ar fi un proces de durată, ci se caută o rezolvare rapidă a situației. Comisia Europeană a alocat un milion de euro pentru a face o cercetare de piață pe acest subiect. Studiul Comisiei este util, pe el se pot construi soluțiile problemei.

Dincolo de implicațiile europene economice și politice, dublul standard există. Nu știm la ce amplitudine. Dar, până la dublul standard, pentru consumatorii români ar fi sănătos sa facă lucrurile simple, adică să citească eticheta produsului pe care îl cumpără pentru a se informa asupra procentajului fiecărui ingredient inclus în produs și pentru a vedea dacă se află în termenul de garanție.