România ar putea pierde fondurile europene din cauza unui ministru

112
4 minute de lectură

Actualul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, se află în conflict de interese, potrivit normelor europene, fapt ce poate afecta finanțările 2021-2027. Guvernul a recunoscut implicit conflictul de interese, dar a ales o soluție proastă de ocolire, care contrazice Regulamentul European.

Cristian Ghinea, eurodeputat USR-PLUS/Renew Europe atrage atenția premierului interimar Ludovic Orban, premierului desemnat Florin Cîțu și președintelui Klaus Iohannis că actualul ministru al fondurilor europene, Marcel Boloș, se află în conflict de interese atât potrivit legislației românești dar, mai ales, potrivit Regulamentului European. 

„Situația poate afecta grav întreg sistemul de gestionare a fondurilor pe care Boloș îl propune astăzi: orice audit ulterior al Comisiei Europene poate suspenda Programele Operaționale pentru că au fost create de o persoană în vădit conflict de interese. Marcel Boloș trebuie să se retragă sau să fie retras imediat de la conducerea ministerului și din orice formulă de pregătire a cadrului financiar 2021 – 2027”, spune Cristian Ghinea. 

Pe scurt, Marcel Boloș are două posturi de director blocate în instituții care ar urma, potrivit propunerii sale – în calitate de ministru – să primească putere crescută de decizie în următorul cadru financiar 2021-2027. 

Mai exact, Boloș este director la Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, unde și-a înghețat poziția pentru a se muta director la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest. Acolo și-a înghețat poziția ca să vină ministru. 

Atât Ministerul Transporturilor cât și ADR ar urma să primească un nou statut, cu putere mare de decizie în cadrul financiar 2021-2027, și anume să devină Autorități de Management pentru Programul de Transport, respectiv, unul din programele regionale. 

Dacă în cazul ADR, mai sunt și alți beneficiari, în cazul AM Transport, Boloș e singurul beneficiar posibil, el ocupând un post de director în minister peste direcția care se ocupă de fonduri europene. Această direcție ar urma să fie ridicată la nivel de Autoritate de Management, iar directorul Boloș să devină director general.

Iar această decizie este luată de Marcel Boloș, din scaunul de ministru. 

Este un evident conflict de interese și Marcel Boloș recunoaște implicit acest lucru dat fiind că a decis, pe ultima sută de metri, să nu semneze el însuși Memorandumul. Asta după ce a întrebat Agenția Națională de Integritate dacă se află în conflict de interese.

Ca urmare a răspunsului primit de la ANI, premierul Orban a delegat unui secretar de stat dreptul de a semna memorandumul privind organizarea sistemului de management al fondurilor europene 2021 – 2027. 

”Însă noul memorandum, pe care l-am văzut, nu schimbă cu nimic propunerile făcute în memorandumul din decembrie, sunt fix aceleași propuneri. Îl provoc pe ministrul Boloș să publice acest document, este inacceptabil să nu avem în consultare publică un document care organizează cheltuirea a 30 de miliarde de euro bani europeni. Delegarea semnăturii nu șterge conflictul de interese.Marcel Boloș încearcă să ocolească legea românească a conflictului de interese, dar Regulamentul european este mult mai explicti și vorbește și despre pregătirea actelor de decizie.

E evident că Boloș, care a promovat aceleași propuneri în decembrie, a fost implicat în decizie și se găsește în conflict de interese. Regulamentul european e direct aplicabil și are prioritate când e vorba despre fonduri europene. Marcel Boloș, care a făcut aceste propuneri, trebuie să își dea demisia din ambele funcții de director, rămânând de facto cu o interdicție de a le reocupa până în ultimul an în care vor putea cheltui banii europeni, adică 2029 sau 2030. E singura modalitate de a nu pune în pericol programele operaționale în fața unui viitor audit al Comisiei și al Curții de Audit europene. Asta, dacă rămân propunerile făcute de Boloș. Cel mai bine e să reluăm procesul de analiză și să avem soluții realiste, nu făcute ca să servească o sinecură pentru cariera post-ministerială”, a mai explicat Cristian Ghinea.  

Eurodeputatul îi cere premierului desemnat, Florin Cîțu, să nu îl mai include în noua formula a Executivului.

Aceasta este decizia prin care un secretar de stat capătă drept de semnătură pe Memorandum.

[adrotate group="1"]

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele