Să vă descriu tabloul politic al ultimelor zile ca să înțelegeți și mai bine de ce eu spun mereu ca România nu mai are nevoie de dușmani externi. Se oferă destui români, pentru interesele lor personale și de grup să distrugă România și instituțiile ei.
În ultimii ani, la putere, nu am avut doar un partid sau o coaliție ci o platformă mai largă care include televiziuni de casă, ONG-uri anexate, diferiți formatori de opinie. Avantajele guvernării se învârt în acest format, banul obținut mai mult sau mai puțin legal, fiind distribuit în interiorul său. În ultimele luni presa independentă a adus multe informații relevante despre cum curg banii de la unii la alții.
După alegerile din 26 mai această platformă de mulgere a țării a ieșit din bătălia publică serios rănită. PSD a avut un rezultat prost, ALDE unul catastrofal, s-au înregistrat discreditări , pierderi de imagine, de rating. Supărare mare pentru că pericolul pierderii puterii este semnificativ.
Pe fondul ăsta de mare vulnerabilitate, că așa este viața-imprevizibilă a venit tragedia de la Caracal. Care, dincolo de cele două îngrozitoare crime, deschide și alte căi de atac: cum conduc clanurile mafiote Caracalul, conexiunile cu clanurile din Craiova, trafic de minore, proxenetism. Și ăsta este doar începutul. Caracalul, și cred că, în curând, și Craiova, vor rămâne cele mai importante orașe ale țării încă multe zile sau săptămâni de acum încolo. Este mult de săpat acolo.
Bomba Caracal a explodat în fața PSD și a acestei, iată, monstruoase coaliții pe două direcții, ambele ducând la iresponsabilitatea actualei puteri. O primă dimensiune este cea juridică, unde se vede astăzi mai bine ce a însemnat campania constantă de privilegiere a infractorilor, pentru a ușura soarta unor politicieni acuzați de corupție. Au aruncat apa cu tot cu copilul din copaie și acum sunt îngroziți că asta se vede și lumea începe să înțeleagă ce mârșăvie au făcut. Cum spune un afiș al unui protestatar “infractorii au drepturi, victimele au ghinion”.
A doua direcție de rănire a PSD este MAI. Modul lamentabil, lipsit de totală empatie în care anumiți polițiști s-au raportat la cazul de răpire a celor două fete, lipsa de coordonare în interiorul MAI ca și între MAI și Parchet a scos la lumină modul real în care MAI a fost condus în ultimii ani și influența negativă a acestei stări de fapt asupra performanței instituționale. Se vede tot mai clar cum MAI a fost preluat pe persoana fizica dar în folosul unui singur partid politic, cum a fost deprofesionalizat prin politizare, cum i-a fost distrusă prestanța profesională. Și să nu uitam că toată povestea asta vine în preajma lui 10 august când tot MAI, prin Jandarmerie de data asta, în loc sa-l apere pe cetățean a preferat să-l calce în picioare.
Ce faci în situația în care viata iți demonstrează că ai greșit și esti cu spatele la zid, riscând să pierzi și mai mult? Ce face orice golan cu tupeu, zbiară el mai tare. Și așa s-a declanșat o imensă operațiune de transformare a negrului în alb, prin minciuna și manipulare. Mai ales ca și Antena 3, România TV și Realitatea TV au tot interesul să-și ascundă porcăriile făcute și de ei în sprijinirea cauzei infractorilor. S-au aruncat perdele de fum, s-au inventat false mituri (STS vinovat de moartea fetei), am trimis lumea după fente, spre deliciul celor de la Spunik, am adus poporul în fața televizoarelor stăpânite de noi, prin tot felul de isterii publice și detalii macabre, nu care cumva să citească editorialele explicative ale Ioanei Dogioiu. Am scos de la naftalina falși profeti ca să contribuie și ei cu ceva la această contra-ofensivă împotriva bunului simt. Doar au avut și ei partea lor din profit de-a lungul timpului.
Și uite așa, după ce am distrus prin proasta administrare cea mai importantă instituție de securitate națională în vremuri de pace, MAI, ca să acoperim porcăriile făcute, mai distrugem o instituție, STS, ca să pară că vina este una colectivă. Și să mai mutăm puțin atenția de la greșelile guvernării. Și ca să fim siguri că nu mai înțelege nimeni nimic și nu riscăm să dăm socoteală pentru propriile porcării, punem tunul media pe tot ce înseamnă ideea de stat. Aseară, România TV îi considera pe procurorii de la Caracal ca și pe judecătorul implicat “complici” ai criminalului. Ca și cum ar fi fost în intenția acestora să-l asiste pe criminal la realizarea crimei. Doar, doar vom direcționa furia publică spre instituții și nu spre politic, adevăratul autor moral al tragediei de la Caracal.
Căci știm de sute de ani că peștele se împute de la cap, dar trebuie curățat de la coadă. Asta ajută la depășirea crizei dar nu garantează că nu vine alta. Ba dimpotrivă, atrage alte crize. Asa am ajuns de la Apuseni la Caracal, trecând prin Colectiv și 10 august. Dar ce poți să faci când unora li s-a urcat puterea la cap?