Suntem la jumătatea lunii decembrie și guvernul nu are nicio veste despre buget. În afară de câteva cifre „aruncate” de ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a spus la o emisiune televizată că, anul viitor, România va avea un PIB de peste 1.000 de miliarde de lei (ceea ce înseamnă că bugetul pe anul 2019 este construit pe o creștere economică de 5,5%), deficitul bugetar va fi mai mic decât anul trecut, iar Educația va primi un buget cu 15% mai mare și Sănătatea cu 8% în plus.
Cam asta este tot, la jumătatea lunii decembrie.
Am întrebat în stânga și în dreapta, oameni de afaceri, reprezentanți ai organizațiilor patronale, lideri de sindicate, ce știu despre bugetul pe anul viitor. Toată lumea a ridicat din umeri. Nimeni nu știe nimic, nimeni nu a văzut măcar un proiect.
Statele europene din zona euro și-au construit bugetul încă de acum câteva luni. Deja bugetele au fost analizate de către experții Comisiei Europene, iar Italia a avut discuții furtunoase pe tema proiectului de buget și a deficitului bugetar.
Franța ar putea avea probleme bugetare, după pachetul de măsuri anunțat de președintele Macron, care va avea un impact bugetar cuprins între 8 și 10 miliarde de euro, care se adaugă la cele patru miliarde de euro care nu vor mai fi încasate ca urmare a anulării introducerii accizei pe carburanți. Dar schimbările de buget apar în Franța în mod fortuit, după mișcările de stradă ale „Vestelor galbene”.
Guvernul francez a anunțat că va opera și o serie de reduceri de cheltuieli, astfel încât deficitul bugetar să rămână în parametrii asumați în fața Comisiei Europene. Desigur, va fi nevoie de mai mult decât o simplă declarație de intenție, va fi nevoie de măsuri concrete de reducere a deficitului bugetar. Altfel, Franța riscă să o ia pe urmele Italiei și să intre în coliziune cu regulile fiscale ale zonei euro și ale Uniunii Europene.
Trebuie să fie clar: există diferențe importante între situația bugetului din Franța și cea din România. În Franța, ca și în majoritatea statelor europene, bugetul este construit de câteva luni. În România, ne aflăm cu doar două săptămâni înainte de noul an și nimeni nu știe nimic de buget. Cu excepția Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care și-a întrerupt ședința din cauze bugetare, după cum afirmă surse media.
În aceste condiții, dezbaterile pe marginea bugetului vor fi minime și rapide. Mai exact, toate informațiile despre buget vor fi ca și până acum, adică o lungă înșiruire de cifre care se alocă ministerelor, pentru anumite domenii. Despre ce este în spatele cifrelor, adică a banilor alocați, se vorbește foarte puțin.
Vor mai capta atenția nivelul deficitului bugetar, rata de creștere economică (deja creșterea anunțată de Teodorovici de 5,5% poate fi considerată mult prea optimistă) și se vor mai compara alocările pentru investiții despre care, tot ca de obicei, puterea va spune că sunt mai mari decât în anii trecuți, iar opoziția va calcula scăderea.
Totul este o defilare de cifre. Sunt trecute cu vederea lucrurile concrete care se află în spatele lor, în special în ceea ce privește investițiile, pentru că în materie de salarii și pensii creșterile vor fi mai vizibile.
Este previzibil că bugetul va trece ca „gâsca prin apă” prin parlament. Comisiile de specialitate vor dezbate rapid proiectul de buget, iar în plen, mai mult ca sigur, vor fi respinse marea majoritate a amendamentelor. Astfel, România va avea buget până la Anul Nou.
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a prezentat deja o poziție publică prin care își exprimă nemulțumirea față de felul în care se aprobă bugetul de stat. Pe de o parte, fără dezbateri publice care ar fi oferit ocazia societății civile să aibă un cuvânt de spus la construcția celui mai important instrument financiar al economiei. Pe de altă parte, reprezentanții AOAR constată că nici anul viitor România nu va avea un buget bazat pe proiecte de investiții și pe priorități.
În urmă cu câțiva ani, Ministerul Finanțelor realizase o listă cu prioritățile investiționale care ar trebui finanțate. Mai mult, este foarte important ca la lista de investiții prioritare să se adauge și stadiul în care se află acestea, adică procentajul în care au fost finanțate. Este un reper care oferă o imagine asupra sumelor necesare terminării proiectului de investiții și asupra momentului finalizării.
Bugetul de stat ar trebui să aibă o listă clară și transparentă cu marile proiecte pentru care se alocă bani anul viitor. Nu liste interminabile cu mici obiective răsfirate peste tot în țară care pot fi importante pentru un sat sau o comună, dar care nu au nicio relevanță la nivelul statului sau chiar al regiunii. Nu spun că micile obiective nu trebuie finanțate, ci doar că ar trebui să existe o listă cu 50 de proiecte pentru care statul să aloce, anul viitor, cei mai mulți bani.
În lipsa unei schimbări fundamentale a modului de construcție bugetară, avem parte de improvizații. Cum este, de exemplu, noul fond de investiții locale. Acesta ar trebui să funcționeze, după cum a explicat Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei de strategie și prognoză, pe baza unor granturi (împrumuturi) pe care le vor primi autoritățile locale. Fondul ar trebui să funcționeze alături de Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), fiind finanțat din rezerva bugetară.
Vom avea, după cât se poate înțelege, fonduri peste fonduri. Adică, un fond suveran de investiții, un fond de investiții locale și un program de dezvoltare locală. Va fi interesant de urmărit cum vor reuși cele trei instrumente financiare să nu se „calce pe picioare” făcând investiții în aceleași domenii „prioritare”, după cum le numește Ion Ghizdeanu. Cu o mulțime de proiecte și de fonduri de investiții, anul viitor, vom avea o avalanșă de investiții. Pe hârtie.