Deși este total neexperimentat politic, noul președinte ucrainean, Volodimir Zelenski, pare dispus să-i țină piept unuia dintre cei mai experimentați jucători în plan geopolitic din regiune, președintele rus Vladimit Putin, remarcă CNN.
Putin a refuzat să-l felicite pe Zelenski după victoria sa covârșitoare luna aceasta, în scrutinul prezidențial din Ucraina. Săptămâna trecută, liderul de la Kremlin a semnat un decret ce simplifică obținerea cetățeniei ruse pentru ucrainenii din regiunile separatiste Donetsk și Luhansk.
Statele Unite consideră că decizia este o formă de provocare. Iar Putin a continuat demersul pe parcursul weekend-ului, spunând că ar putea extinde procedura de acordare a cetățeniei pentru toți cetățenii ucraineni, nu doar cei din regiunile separatiste.
Rusia și Ucraina sunt angajate într-un conflict alimentat de la Moscova și inițiat prin anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea din Marea Neagră, în 2014. Acordarea de pașapoarte ruse cetățenilor ucraineni este o măsură despre care Putin pretinde că are o natură „pur umanitară“, însă poate fi văzută ca un pretext pentru o continuare a amestecului Rusiei în Ucraina.
Cu toate acestea, Zelenski l-a contracarat pe Putin cu propria ofertă pentru cetățenii ucraineni. „Nu le sfătuiesc pe autoritățile ruse să-și piardă timpul încercând să-i ademenească pe cetățenii ucraineni cu pașapoarte ruse“, a spus președintele ucrainean, într-o postare pe Facebook.
„Diferența este că noi, ucrainenii, avem libertatea cuvântului, presă liberă și beneficiem de internet. Așa că știm foarte bine ce implică un pașaport rus. Înseamnă dreptul de a fi arestat pentru proteste pașnice. Este dreptul de a nu beneficia de alegeri libere și competitive. Este dreptul de a uita de drepturile și libertățile esențiale“, a comentat Zelenski.
Scriind atât în rusă, cât și în ucraineană, Zelenski a prezentat Ucraina drept un bastion împotriva autoritarismului de la Kremlin, oferind cetățenie ucraineană oponenților regimului Putin.
„Ucraina nu va renunța la misiunea sa de a fi un exemplu de democrație pentru țările post-sovietice. Parte a acestei misiuni va fi acordarea de protecție, azil și cetățenie ucraineană tuturor celor care sunt pregătiți să lupte pentru libertate. Vom oferi adăpost și asistență tuturor celor care sunt gata să lupte alături de noi pentru libertatea noastră și a voastră“, a concluzionat președintele ucrainean.
Formula „libertatea noastră și a voastră“ are o rezonanță istorică specială, remarcă CNN. Slogan al mișcărilor de independență poloneze din secolul 19, formula presupune că orice luptă împotriva tiraniei este o luptă comună. Iar acesta este mesajul pe care Zelenski îl transmite rușilor în limba lor, în timp ce ucrainenii s-au grăbit să-i tachineze pe rusi pe social media cu faptul că pașapoartele ucrainene le permit să circule fără vize în Uniunea Europeană.