Interesul acordat acestui subiect este justificat. Pentru a vedea însă unde se plasează România în comparație cu celelalte state europene din acest punct de vedere, este nevoie în primul rând de o confruntare a numărului de angajați din administrația publică. În al doilea rând, este necesară o evaluare a performanței serviciilor publice. Birocrația excesivă și slaba eficiență au fost totdeauna subiecte de dezbatere și, eventual, teme aflate în centrul unor programe naționale de dezvoltare. Efectele au fost însă modeste. În al treilea rând, pentru mediul privat care finanțează, în ultimă instanță, aparatul administrativ, numărul funcționarilor este important, din motive de eficiență și responsabilitate a cheltuirii banilor publici. Plătitorii de taxe și impozite își doresc, în mod evident, ca banii pe care ei îi produc și îi direcționează către stat să fie cheltuiți cât mai eficient, își doresc să vadă utilitatea cheltuirii fondurilor strânse la bugetele publice.

România nu a făcut niciodată reforma administrației publice

Probabil că sintagma „statul gras îl călărește pe omul slab”, folosită în anii de criză, este cea mai elocventă. Dar este insuficientă. În perioada 2009-2012, autoritățile române s-au limitat la scăderea salariilor bugetarilor pentru a reduce cheltuielile publice. Măsura a fost eficientă pe moment, în sensul că a redus cheltuielile într-un moment în care deficitul bugetar ajunsese la peste 8% din produsul intern brut. Dar decizia de reducere a salariilor, deși pare paradoxal, a avut partea ei de populism. A fost un soi de bunăvoință a statului care nu a lăsat pe nimeni din administrație fără loc de muncă, oficialii români rezumându-se doar la scăderea salariilor.

Adevărata reformă a administrației nu s-a făcut și s-a pierdut, atunci, un moment prielnic. Sutele de agenții guvernamentale nu s-au restructurat, zecile de instituții cu ramificații în toate județele țării au rămas neatinse. O analiză a eficienței angajaților statului nu s-a făcut. Un control asupra utilității ocupării fiecărui loc de muncă de la stat a lipsit, de asemenea. Iar odată trecută criza, lucrurile s-au schimbat radical. În ultimii ani, nici nu se mai pune problema reformei în administrație, ba dimpotrivă, după vechiul model de dinainte de criză, statul a redevenit un angajator generos aflat în plină expansiune. Rezultatele sunt deja vizibile: numărul de angajați în administrație crește, iar cheltuielile cu aceștia la fel.

Germania are cei mai puțini angajați în sectorul guvernamental

De altfel, nu există un model european. Într-o analiză publicată recent, Eurostat prezintă numărul de angajați guvernamentali din totalul salariaților în statele Uniunii Europene. Este o sursă de luat în seamă, întrucât, în România, autoritățile nu pot oferi un raport complet al numărului de angajați din sectorul public. În aceste condiții, privim spre Europa. Iar datele ne oferă o imagine a unei diversități de situații. Astfel, există trei state care se află pe primele locuri în topul proporției angajaților bugetari din totalul angajaților. Este vorba despre Suedia (29%), Danemarca (28%) și Finlanda (25%). La polul opus, statele cu cei mai puțini angajați în sectorul guvernamental sunt Germania (10%), Luxemburg (12%) și Olanda (13%).

Este limpede că nu există o regulă europeană, dovada fiind că între state se poate ajunge la o dublare a proporției de salariați guvernamentali. Din acest punct de vedere, raportul european arată că există și metodologii diferite de calcul, în sensul că unele state includ în rândul angajaților guvernamentali personalul din sectorul medical și din educație, altele nu.

Media Uniunii Europene variază, după anul 2000, între 15% și 17%, iar la nivelul zonei euro, media este chiar mai joasă. România se află într-o poziție aparent avantajoasă, în sensul că se află la nivelul mediei Uniunii Europene, de 15%. Adică sub Ungaria, care depășește 20%, Polonia (18%) sau Cehia (18%). Cote mai mici decât România se regăsesc în state mai puternice din punct de vedere economic, precum Spania, Irlanda, Portugalia sau Italia.

În România, cea mai mare creștere a ponderii salariaților bugetari din total salariați

Studiul Eurostat arată și evoluția în timp a numărului angajaților guvernamentali, în sensul că se referă la perioada 2000-2016. Interesant este că marea majoritate a statelor europene, aflate sub presiunea crizei economice, și-au redus ponderea angajaților guvernamentali din totalul salariaților. Cu câteva excepții. Ungaria, Estonia, Grecia (care nu își poate uita vechile metehne), Slovenia, Portugalia și România sunt singurele state europene care au înregistrat o creștere a ponderii salariaților bugetari, în perioada 2000-2016, iar între acestea, România consemnează cea mai mare majorare. Ceea ce ne arată că percepția publică legată de creșterea aparatului administrativ își găsește o confirmare și în statisticile europene.

În România, dezbaterile pe această temă ajung, inevitabil, la salariul mic în comparație cu media europeană. Fapt confirmat de studii. În Uniunea Europeană, salariile medii din administrație (excluzând angajații din sistemul medical și din educație) erau, în anul 2014, de 2.600 euro. Comparând cu alte domenii, salariile erau mai mici decât în sectorul de servicii financiare (3.800 euro) și tehnologia informației și comunicațiilor (3.500 euro) și mai mari decât în domeniul hotelier si restaurante (1.700 euro).

Salariile mai mici decât în Uniunea Europeană sunt o realitate, dar, să nu uităm, România se află pe ultimele locuri ale Uniunii la foarte mulți indicatori economici. Este imposibil ca economia să fie la un nivel european extrem de jos, iar salariile să fie egale cu media. Din punct de vedere economic, este nerealizabil, chiar dacă pentru unii este inacceptabil.