Problema climatică: nu există motive de a renunța la rezolvarea ei.

DUPĂ FURTUNILE distructive precum uraganul Dorian, cei afectați trebuie să ia niște decizii. Să investească în pompe pentru a scoate apa din beciuri sau în sisteme de scurgere mai bune? Să reconstruiască cu un design și cu materiale mai solide? Să se mute? Aceste întrebări sunt puse de o realitate dură: clima se va înrăutăți. Mările vor fi mai înalte, ploaia, mai torențială, iar furtunile, mai puternice. Oamenii care își permit se vor adapta în mod natural – după cum ar și trebui. Adaptarea este esențială pentru reducerea costurilor umane și materiale ale schimbării climatice. Dar cheltuielile cu adaptarea ar putea să complice și mai mult o politică deja încurcată.

Eforturile de a încetini încălzirea globală trebuie să învingă obstacole politice infernale. Beneficiile reducerii încălzirii se acumulează în decade și secole, în timp ce costurile cu reducerea emisiilor trebuie plătite în avans de contribuabili care nu se pot aștepta să vadă vreun mare beneficiu în timpul vieților lor. Iar măsurile de mitigare (cum se numesc eforturile de a reduce emisiile) sunt supuse unei probleme vicioase de acțiune colectivă. Pagubele climatice sunt determinate mult mai mult de ce fac ceilalți decât de ce faci tu. Fiecare actor are o motivație să se bazeze pe sacrificiile celorlalți. Reducerea emisiilor presupune ca fiecare țară mare să își încarce votanții cu cheltuieli și inconveniente care vor ajuta în principal oameni din alte țări sau oameni care încă nici nu s-au născut.

Adaptarea, pe de altă parte, poate aduce beneficii chiar și atunci când o persoană acționează singură, strict din propriul interes. Proprietarii de case care investesc în aer condiționat sau în protecții contra inundațiilor fac asta cu așteptarea de a capta majoritatea beneficiilor sub forma suferirii unui rău mai redus sau poate prin valori mai mari ale proprietăților. Adaptarea individuală nu prezintă probleme de economie politică care să trebuiască descurcate (deși, fără investiții în energie verde, aerul condiționat înrăutățește problema la nivel general, în timp ce o reduce pentru individ). Acțiunile guvernamentale sunt doar puțin mai complicate. Consensul politic este necesar pentru a cheltui bani pentru consolidarea infrastructurii sau pentru a construi ziduri de protecție împotriva mării. Dar beneficiile se vor simți în locul în care fondurile sunt colectate. Și cel mult câteva unități administrative sau agenții vor avea nevoie să coopereze între ele, nu zeci de mii.

Toate acestea înseamnă că adaptarea va juca probabil un mare rol în răspunsul umanității la schimbarea climatică. Într-adevăr, cercetările sugerează că prețul pământului agricol deja include impactul așteptat al schimbării climatice. Consumatorii deja reacționează la evenimente meteorologice extreme. Achizițiile de aparate de aer condiționat cresc după valurile de căldură, de exemplu. Unele planuri de adaptare sunt chiar etichetate ca atare – propunerea orașului New York de a construi un „Mare U” de diguri pentru controlul inundațiilor în jurul părții sudice a Manhattanului, de exemplu. Altele, nu, precum o decizie individuală de a lua o slujbă într-un loc mai puțin expus la fenomene meteo extreme.

Pe măsură ce crește cererea pentru modalități de a alina durerea schimbării climatice, oferta va răspunde. O piață în creștere pentru bunuri face producătorii să inoveze – iar cercetările făcute de Matthew Kahn de la Universitatea Johns Hopkins și de Daxuan Zhao de la Universitatea Renmin sugerează că aceeași logică se aplică și pentru adaptare. Firmele care cercetează energii cu emisii zero și sechestrarea carbonului speră să creeze o piață (sau pariază că guvernele vor face asta pentru ele, luând în serios emisiile). Pe de altă parte, piața pentru mijloace mai bune pentru a face față schimbării climatice deja este în creștere zilnică.

Aceasta este din multe puncte de vedere un lucru bun. Predicțiile privind costurile schimbării climatice arată că acestea sunt adeseori mult mai mari atunci când analiștii elimină posibilitatea comportamentelor de adaptare. Un studiu publicat anul trecut privind costurile globale de inundații costiere, de exemplu, estima că inundațiile vor reduce PIB-ul global în anul 2200 cu 4,5% – dacă nu se iau în calcul efectele investițiilor de adaptare și migrația, în care caz pierderile ar fi de doar 0,11%. Un nou raport al Comisiei Globale pentru Adaptare, un grup care reunește 20 de economii avansate și în curs de dezvoltare, identifică investiții potențiale de adaptare de 1,8 trilioane de dolari, care, dacă s-ar realiza între 2020 și 2030, ar aduce beneficii nete de 7,1 trilioane de dolari.

Arca istoriei

Însă marșul spre adaptare nu este un lucru perfect. Precum mașinile cu mai multe opțiuni de siguranță ai căror șoferi devin mai puțin atenți, investițiile în adaptări care îmblânzesc efectele schimbării climatice ar putea reduce apetitul pentru cheltuieli pe măsuri de mitigare. De-carbonizarea serioasă va impune costuri semnificative și inconveniențe pentru aproape toți oamenii. Aceștia vor fi convinși că sunt în interesul lor numai dacă există pericole tangibile în viitorul nu-prea-îndepărtat care ar putea fi evitate în mod rezonabil. Investițiile în adaptare care reduc probabilitatea sau severitatea acelor pericole subminează argumentele pentru acceptarea greutăților legate de de-carbonizare. Cu cât mai mult timp guvernele vor eșua în a acționa pentru oprirea încălzirii, cu atât mai mulți oameni și firme vor cheltui să se protejeze individual și cu atât mai puțin deranjați vor fi de eșecurile guvernelor în a de-carboniza.

Însă chiar dacă unii oameni se pot adapta la o lume mai caldă, rămâne o mare problemă. Încălzirea globală nediminuată ar putea să conducă la scenarii catastrofice care să depășească orice capacitate de adaptare. În plus, adaptarea poate varia dramatic în funcție de loc. Oamenii bogați din America de Nord și Europa continentală, ambele având climate relativ temperate, au bani de cheltuit pe adaptare și se pot muta din cele mai lovite locuri, cu relativă ușurință. Oamenii săraci au puțini bani de rezervă, trăiesc preponderent în locuri mai călduroase și se confruntă cu mult mai multe obstacole când încearcă să migreze. Într-adevăr, unele cercetări sugerează că ei vor migra și mai puțin când temperaturile cresc, deoarece condițiile mai călduroase și mai uscate reduc producțiile agricole și îi lasă astfel fără capitalul de care ar avea nevoie ca să se mute.

Parte a atracției pentru mitigare ca răspuns primar este că pașii făcuți de țările bogate pentru a se ajuta pe ele însele ajută și țările mai sărace, care sunt de altfel și mai puțin responsabile de încălzirea globală, dar și mai vulnerabile în fața efectelor ei. Rezidenții economiilor avansate trebuie să recunoască că a cheltui pentru a se proteja pe sine crește, mai degrabă decât scade, obligația lor față de ceilalți. ■

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Învață să trăiești cu ea“.