51 de parlamentari vor să modifice Codul Fiscal așa încât TVA-ul la lemnele de foc destinate încălzirii populației să scadă de la 19 la 9%.
În expunerea de motive, parlamentarii spun că populația se confruntă cu ”o criză a lemnelor de foc” deoarece prețurile acestora ”nu sunt accesibile”.
”Prețul lemnului pentru încălzirea populației a ajuns mai mare decât cel destinat folosirii industriale”, au spus parlamentarii, citați de Mediafax.
Inițiatorii – membri PNL și PMP – au adus ca exemplu țări europene unde TVA-ul la lemne e mai mic decât restul cotei, cum ar fi Belgia, unde e 6%, Luxemburg și Polonia – 8%, Polonia, Franța – 10%.
”Diminuarea de la 19% la 9% a taxei pe valoare adăugată a lemnului de foc pentru populație va avea o consecință directă în reducerea cheltuielilor cu utilitățile în gospodăriile populației”, au mai scris parlamentarii în proiectul lor.