Atmosfera de confuzie totală în care se află scena politică dă posibilitatea pescuitului în ape tulburi

Partidul Social Democrat (PSD), încă din epoca Dragnea, este la un pas de implozie, iar dacă fenomenul încă nu s-a produs, asta se datorează faptului că aceia care țin fitilul în mână sunt amăgiți cu una-alta. Pe plan local, au avut loc câteva explozii, însă nu au avut puterea să se extindă. Acolo unde baronii mai dictează, se fac pregătiri pentru marea rocadă, să se dea impresia că social-democrații se reformează către acea stângă adevărată despre care se vorbește de fiecare dată când partidul se descotorosește de liderii-balast. De exemplu, Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. De fapt, marea rocadă nu este altceva decât o camuflare a vârfurilor toxice pe listele pentru parlament. Nu în deschidere, să nu bată la ochi. În urma lor rămân puii de baroni, tineri care spun că ei sunt schimbarea, dar care vor fi struniți de mentorii lor și care se vor dovedi docili pentru că banii și autoritatea rămân tot la „ăi bătrâni”.
Ultimul anunț făcut de baroni precum Paul Stănescu și Dumitru Buzatu, cum că PSD vrea anticipate cu mai multă ardoare decât PNL, i-a năucit pe unii parlamentari. Cărora li s-a spus mereu să voteze ce trebuie, pentru că nu-i alungă nimeni, până la sfârșit de an, din fotoliul pe care unii nu-l vor mai prinde niciodată.
Cine dă ora exactă, cine e hopa-mitică
Bătălia cu cea mai mare miză, și pentru PSD, este Primăria Capitalei. Dacă alegerea primarilor se va face într-un singur tur, dacă dreapta nu va ieși din războiul orgoliilor, atunci Gabriela Firea are șanse să câștige un nou mandat.
Recent, ea a fost aleasă președintele organizației București, o bună ocazie pentru ea să-i dea liderului interimar un semnal pe care i l-a transmis și lui Liviu Dragnea, pe care apoi l-a îngropat. Firea s-a dovedit un hopa-mitică, care s-a ridicat ori de câte ori a fost pus în cap. După ce și-a terminat răfuielile cu Ludovic Orban, Firea și-a pus masca angelică și i-a dat un șut lui Marcel Ciolacu. Șut regizat și repetat dinainte, la fel ca figura plăcut surprinsă a liderului interimar.
„PSD are nevoie în această etapă de un lider care să pună împreună cu noi osul la treabă, un lider care să ne unească și să nu ne dezbine, un lider care să stea puțin în weekend și concedii și să stea alături de noi. Vă propun ca astăzi, în cadrul Conferinței extraordinare, să îl susținem pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al PSD”, a cerut ea.
Liderul interimar al PSD i-a întors gestul și, conform scenariului, a elogiat-o pe Gabriela Firea. „La București se dau cele mai grele bătălii electorale, aici sunt cele mai mari mize, avem nevoie de luptători adevărați. Pentru asta o susțin pe Gabi Firea și pe toți primarii de sectoare. Aici va fi miza alegerilor electorale din acest an. Dacă vom câștiga alegerile în Capitală, vom câștiga alegerile în România”, a spus Ciolacu.
Scena celor trei trandafiri
În noaptea alegerilor locale din 2016, 5 iunie, a avut loc scena de o tandrețe politică plină de semnificații. PSD a câștigat Capitala pentru prima dată în istoria partidului. Pe atunci, scenele grandioase se construiau pe Kiseleff, nu în Modrogan. Acolo, pe acea scenă a urcat Liviu Dragnea, iar lângă el, Gabriela Firea, îmbujorată de emoții.
„În premieră, de peste o sută de ani, Bucureștiul va avea primar general o femeie și, de asemenea, și pentru PSD este o premieră pentru că, pentru prima dată, va avea un membru PSD primar general al Capitalei”, a spus Dragnea.
Liderul suprem i-a oferit trei trandafiri și i-a spus ce reprezintă fiecare în timp ce-i întindea câte unul: „Unul pentru curaj, unul pentru tenacitate şi unul pentru responsabilitate”.
Firea, înfiorată, i-a răspuns: „Mă obligă”.
Nu a spus exact la ce o obligă, cert este că, tot într-o data de 5, dar în septembrie, doi ani mai târziu, Gabriela Firea punea toate tunurile pe Liviu Dragnea și-i presăra în cale nu doar spinii celor trei trandafiri, ci un covor de spini adunați de pe toate plantațiile. I-a cerut să se retragă și i-a făcut o mulțime de reproșuri despre fapte pe care le cunoștea și atunci când, îmbujorată, a primit trandafirii: „Retragerea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD ar fi benefică nu doar pentru partid, ci şi pentru ţară. Eu mă luptam cu Traian Băsescu când alţii tăiau porcii cu statul paralel”.
Atunci, alături de Paul Stănescu și Adrian Țuțuianu, Gabriela Firea a organizat un puci împotriva lui Dragnea. Au fost și alții care au semnat celebra scrisoare, însă atunci au stat ascunși sau au bătut în retragere. Doar după ce liderul PSD a intrat la închisoare le-a revenit și lor curajul.
Episodul s-a repetat cu Viorica Dăncilă și, probabil, i se pregătește și lui Marcel Ciolacu un eșafod. Iar dacă Firea va câștiga Capitala, cu siguranță călăul va fi ea.
Grupul de la Cluj n-o muritu
Ioan Rus, Vasile Dâncu și Vasile Pușcaș au creat, pe vremea lui Adrian Năstase, celebrul Grup de la Cluj, un fel de eminență cenușie a PSD. De fapt, a fost un nucleu de disidență, de încercare a impunerii direcției. Grupul a fost complet dezavuat de pesediștii moldoveni și olteni, a fost un fel de Mioriță, continuată astăzi de fostul președinte al organizației de pe Feleac, Liviu Alexa. Acesta nu recunoaște autoritatea lui Marcel Ciolacu și a încercat, fără succes, să-l impună pe Eugen Teodorovici în fruntea partidului. Scrisoarea lui (da, la PSD epistolele sunt cea mai dură formă de luptă) a făcut atâta vâlvă, cât să-i dea lui Teodorovici vânt în pânze și să încerce să-și caute aliați. Nu se știe prin ce metode, dar și el, și Alexa au fost reduși la tăcere sau poate fi doar o pauză de reorganizare.
Bătaia dintre trădători și penali
Însă focarul de incendiu s-a mutat în Arad. Acolo, totul pare a fi o luptă pe viață și pe moarte între Mihai Fifor și Dorel Căprar.
Fost numărul doi în PSD, fost ministru și fostă umbră a Vioricăi Dăncilă, senatorul Mihai Fifor, susținut de Ciolacu, se luptă cu deputatul Dorel Căprar, inculpat în dosarul șpăgilor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Căprar a fost ales, în urmă cu o săptămână, președinte al PSD Arad, dar alegerile au fost invalidate de Comitetul Executiv Național de luni. La acea conferință, a fost adoptată o rezoluție în care organizația își arată susținerea la președinția partidului pentru alți trei membri. În ordinea preferințelor, aceștia sunt: Sorin Grindeanu, Vasile Dâncu și Radu Moldovan.
După ce a aflat că a fost invalidat, Dorel Căprar și-a întețit atacul și spune că el poate fi destituit doar de organizația care l-a ales. El vrea să știe cum s-au cheltuit banii la alegerile prezidențiale
„Cer explicații pentru banii cheltuiți la alegerile prezidențiale. Printre principiile de bază în judo este să nu subapreciezi adversarul, să îl respecți, să fii fairplay. Ceea ce nu s-a întâmplat la Arad cu acești presupuși adversari ai mei, iar aceste amânări sunt deservicii aduse organizației. Noi suntem în etapa desemnării candidaților. Aceste lupte puteau fi evitate. Dacă sunt colegi care nu mă mai vor, doar ei mă pot demite de acolo, nu Ciolacu, nu Stănescu, nu Fifor cu manevrele lui”, a spus politicianul.
Căprar confirmă că noua abordare a conducerii în privința anticipatelor îi nemulțumește pe parlamentari: „Nu-mi este frică de alegerile anticipate, dar colegii noștri parlamentari nu sunt încântați de aceste alegeri. Înainte de a intra în linie dreaptă cu moțiunea de cenzură, ni s-a spus că votăm să cadă guvernul, dar că vor face în așa fel încât să nu ajungem la anticipate. Dar eu m-am întrebat retoric, pe Facebook, pe cine ajută aceste alegeri? Nu știu dacă sunt necesare pentru PSD”.
Dorel Căprar spune că nu bagă mâna în foc că ar exista un troc între PSD și PNL, dar spune că „dacă s-a făcut, va ieși la iveală”.
Mihai Fifor acuză o înțelegere între gruparea Căprar și Gheorghe Falcă.
„PSD Arad a fost transformat, din păcate, în ultimii ani, pe baza unor interese personale mărunte și a unor înțelegeri sulfuroase, într-un satelit al PDL-ului lui Falcă.
Buna-credință și eforturile absolut remarcabile ale simplilor membri de partid, oameni extraordinari, nu aveau cum să suplinească trădarea liderului.
Iar rezultatele electorale, vreme de 10 ani, cu sincopa 2016, sunt, poate, cea mai bună radiografie a unei organizații decredibilizate sistematic și trădată cu bună știință”, susține Mihai Fifor.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, nu a dat un răspuns clar cererii Gabrielei Firea și prelungește suspansul privind candidatura sa. Este greu de crezut că, riscând și forțând ridicolul, în ziua congresului, el va apărea în fața delegaților și va striga precum Dragnea: „Vreți să fiu președintele vostru?”.
Deocamdată, se mai fac jocuri. Cu cât Ciolacu repetă mai des că Sorin Grindeanu este prietenul lui, declarație la care acesta nu comentează, cu atât se confirmă zvonurile că fostul premier i-o cam coace, în tăcere, liderului interimar. Grindeanu a făcut, însă, o declarație cu tâlc în legătură cu starea PSD.
„Dacă am constatat că am făcut praf partidul în trei ani, urgența este să facem altceva, să căutăm să eliminăm cauzele. Nu putem să nu vorbim despre vinovății, dar nu are rost să rămânem în această fază deoarece unul dintre mecanismele cele mai importante prin care un singur om a răspuns de partid timp de aproximativ trei ani a fost răspândirea neîncrederii între noi, a fost ca un virus și ne vom lupta mult să eliminăm acest virus (…). Mie mi se pare că mult mai grav a fost altceva, a fost tăcerea vinovată a majorității dintre noi. Și acele majorități tranzacționate în care mulți dintre noi am adus în guvernele care s-au succedat oameni îndoielnici, fără experiență și care au adus grave prejudicii de imagine partidului. Cei mai mulți își dădeau seama că nu e corect ceea ce se întâmplă, dar, pentru interese punctuale sau de frică, nu au acționat. Când unii au încercat să se revolte, în general au fost trădați de ceilalți. Nu merităm niciunul dintre noi medalii, deoarece nu am reușit să readucem normalitatea în PSD, iar după plecarea forțată a lui Liviu Dragnea, deriva partidului a continuat”.
Pe lângă Firea, Ciolacu se mai bucură de susținerea unei femei. Fosta lideră a PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat că nu candidează și că îl susține deoarece crede că „a făcut pași în direcția cea bună”. ■