Mai multe țări europene au anunțat primele cazuri de infectare cu noul coronavirus, toate părând a avea legătură cu epidemia în creștere din Italia. Austria, Croația și Elveția au raportat cazuri de îmbolnăvire la persoane care au fost recent în Italia. Aceeași situație a fost raportată și în mai multe regiuni din Africa de Nord.

Pe parcursul ultimei săptămâni, Italia a devenit cel mai grav afectată de coronavirus dintre țările europene, cu peste 300 de cazuri de infectare și 11 decese. Cu toate acestea, vecinii Italiei au decis că o închidere a granițelor ar fi o măsură „disproporționată“. Miniștrii sănătății din Franța, Germania, Italia s-au angajat, în cadrul unei ședințe ce a avut loc marți, la Comisia Europeană, să mențină frontierele deschise, în timp ce cazuri noi au fost semnalate în mai multe țări europene, în centrul și sudul Italiei.
„Vorbim despre un virus care nu ține cont de frontiere“, a spus ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, citat de BBC. Omologul său german, Jens Spahn, a declarat că vecinii Italiei iau epidemia „foarte, foarte în serios“, admițând că situația „s-ar putea agrava“.
În Marea Britanie, elevii reveniți din vacanță din nordul Italiei au fost trimiși acasă de instituțiile de învățământ, iar guvernul a difuzat noi avertismente de călătorie. Cu toate acestea, secretarul Sănătății, Matt Hancock, a anunțat că nu există planuri de a opri zborurile dinspre Italia, țară care atrage anual aproximativ trei milioane de turiști britanici. „Dacă ne gândim la cazul Italiei, autoritățile au oprit toate zborurile dinspre China și, cu toate acestea, sunt cea mai afectată țară din Europa“, a comentat Hancock.
Situația globală
Italia a devenit unul dintre cele trei focare la nivel mondial, în afară de China, unde s-a declanșat epidemia. Conform cifrelor oficiale, sub 100 de persoane au fost infectate în Iran, însă se estimează că realitatea este mult mai gravă. Infectarea adjunctului ministrului sănătății a accentuat temerile că virusul s-a împrăștiat deja la scară largă.
În Coreea de Sud, aproape 1.000 de persoane au fost infectate, iar zece persoane au murit. Țara se confruntă cu cel mai mare număr de infectări, în afară de China.
Vasta majoritate a cazurilor se înregistrează în China, unde 80.000 de persoane au fost infectate cu coronavirusul COVID-19 și aproximativ 2.700 de persoane au murit. Însă numărul de cazuri noi este în scădere în China, astfel că atenția se concentrează în prezent pe focarele din alte regiuni și pe transmiterea virusului între țări.
Profund îngrijorător
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat că actuala creștere bruscă a numărului de cazuri în afara Chinei este „profund îngrijorătoare“.
Centrele americane pentru Control al Bolilor și Prevenție au avertizat că virusul ar putea pune probleme „grave“ Statelor Unite, un oficial spunând că nu se pune problema dacă, ci când virusul va provoca o pandemie globală.
Între timp, secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a cerut tuturor statelor să „spună adevărul despre coronavirus“, precizând că Washingtonul este îngrijorat că Teheranul ar fi putut ascunde „detalii vitale“ cu privire la epidemia din Iran. Dintre actualele focare din afara Chinei, Iranul este cel mai îngrijorător, în lipsa unei imagini clare despre gradul de răspândire a epidemiei, a explicat Nathalie MacDermott, medic expert în boli infecțioase în cadrul King’s College, din Londra. Cele mai multe cazuri raportate sunt persoane vârstnice, cu o condiție fizică precară, a spus ea. „Se pare că auzim numai de vârful aisbergului și nu știm nimic despre majoritatea ce ar putea fi alcătuită din persoane mai tinere“, a declarat MacDermott.
În ceea ce privește Iranul, temerea majoră este că pelerini musulmani șiiți și lucrători din diferite domenii au călătorit deja în alte țări din regiune, răspândind virusul. De altfel, Iranul este cea mai probabilă sursă pentru primele cazuri raportate de țările vecine Afganistan, Bahrain, Irak, Kuwait și Oman, care deja au impus restricții de călătorii spre și dinspre Republica Islamică.
O miză uriașă pentru Trump
Administrația președintelui Donald Trump cere Congresului american suplimentarea bugetului cu 2,5 miliarde de dolari, pentru a putea combate coronavirusul. Administrația propune utilizarea unor resurse neatinse, cum ar fi fonduri necheltuite pentru Ebola, dar și a unor fonduri noi, totalizând peste două miliarde de dolari, au relatat surse bine informate, citate de Politico.
Peste un miliard ar fi cheltuit pe punerea la punct a unui vaccin, iar restul de bani ar fi utilizați în alte scopuri, cum ar fi crearea unei rezerve de măști și achitarea chiturilor de diagnosticare.
Mai multe grupuri l-au criticat pe Trump că nu a acționat suficient de rapid pentru a obține finanțele necesare combaterii coronavirusului. „Sunt necesare investiții majore pentru a face față acestei provocări globale, care va afecta în mod direct și națiunea noastră“, se arată într-un comunicat dat luni publicității de Asociația de Stat și Teritorială a Oficialilor din Sănătate, împreună cu alte trei organizații.
Acesta este un moment foarte delicat pentru liderul de la Casa Albă, care se află în an electoral. Pentru moment, doar 53 de persoane au fost confirmate cu coronavirus în Statele Unite, însă până și cei mai fideli aliați ai președintelui american cred că epidemia ar putea pune o problemă majoră pentru Trump în anul electoral.
Bursele s-au prăbușit peste tot în lume, iar Donald Trump se află în fața unei provocări cu implicații potențial monumentale: o pandemie globală ce ar afecta în mod cert economia americană în anul electoral, totul, pe fondul semnelor de întrebare cu privire la modul cum liderul de la Casa Albă a administrat și, poate, subfinanțat o criză în care miza sunt înseși viețile cetățenilor americani.
EURO 2020, sub semnul întrebării
Vicepreședintele UEFA, Michele Uva, a declarat, marți, că monitorizează fiecare țară în care va avea loc EURO 2020 și că forul european ia în calcul blocarea competiției, în cazul în care epidemia de coronavirus ia amploare.
Numeroase evenimente sportive au de suferit din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus, iar printre acestea s-ar putea afla și EURO 2020, recunoaște vicepreședintele UEFA. Uva spune că anularea, amânarea sau o altă măsură similară pentru Campionatului European reprezintă o variantă în eventualitatea în care virusul se va răspândi și mai mult.
„Ne aflăm într-o fază de așteptare. Monitorizăm fiecare țară, iar fotbalul trebuie să urmeze indicațiile guvernamentale din fiecare stat. Încercăm să nu oprim competiția, iar evenimentul sportiv va fi blocat doar dacă situația se va precipita“, a spus Michele Uva, vicepreședintele UEFA, citat de Rai Radio1Sport.
Campionatul European din acest an, programat în perioada 12 iunie-12 iulie, se va desfășura după un format inedit, în 12 țări. Arena Națională din București ar urma să găzduiască patru partide – trei din grupa C și una din optimile de finală.
Răspândire rapidă
Epidemia se răspândește cu rapiditate, dar nu este o pandemie, a declarat marți Bruce Aylward, un oficial din cadrul OMS, notând că în China numărul cazurilor a început să scadă.
„Este vorba de o epidemie care se răspândește rapid, dar nu este o pandemie“, a declarat Bruce Aylward, șeful Misiunii OMS din China, citat de cotidianul Corriere della Sera. „A fost atins vârful de contagieri, acum este o stabilizare și se observă o scădere a numărului de infecții“, a precizat Bruce Aylward, referindu-se la situația din China. „Cu toate acestea, trebuie să vedem dacă diminuarea numărului de cazuri se va menține. Trebuie să continuăm să lucrăm rapid pentru contracararea virusului și pentru evitarea unei pandemii“, a subliniat oficialul OMS. „China a înfruntat în mod pragmatic noul virus, care generează multă teamă și care se răspândește rapid. Au adoptat măsuri drastice, fără precedent, pentru a opri răspândirea virusului. Au fost foarte riguroși, bine organizați. China știe cum să țină oamenii în viață“, a insistat Aylward. ■