Pe 4 februarie, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat criza globală cauzată de noul coronavirus ca fiind „prima infodemie masivă răspândită prin rețelele sociale”; prin „infodemie” OMS înțelegând „o supraabundență de informații – unele corecte, altele nu – care îngreunează accesul oamenilor la surse de încredere tocmai când au mai multă nevoie de ele”.
Panici și vârtejuri emoționale
În general, domeniul sănătății, al siguranței persoanei, al dezastrelor, este predispus panicilor și vârtejurilor emoționale, când vuietul cauzat de zvonuri, conspirații, jumătăți de adevăr sau jumătăți de minciună, pseudo-informații și acuzații care mai de care mai extravagante ne asurzește pe toți, ne întunecă judecata și ne îngreunează accesul la sursele și argumentele de încredere. În astfel de situații, conspirațiile se intersectează, lejer, cu realitatea, cu faptele, căpătând, astfel, un tip de legitimitate. Pseudo-legitimitatea sporește confuzia și neîncrederea, estompează și mai mult granița, deja fluidă, dintre real și pseudo-real, dintre fapte și zvonuri, dintre judecată rațională și paranoia.
Aceste slăbiciuni mai vechi ale corpului social se cuplează în ziua de azi cu platformele digitale, capabile de a tura la maximum, instantaneu și fără niciun filtru editorial, emoții, conspirații, zvonuri, informații parțiale și interpretări exaltate.
Paradisurile dezinformării
În ceea ce OMS a numit inspirat „infodemie” se întâlnesc mai multe tendințe: uluitoarea ascensiune şi răspândire a platformelor digitale, acapararea spațiilor publice de către tehnologie, viralizarea comunicării, fragmentarea spațiului comunicațional global, competiția dintre poveștile dominante ale principalilor actori globali. Asistăm, indiferent din ce colț al planetei, la hibridizarea spațiilor publice și personale, invadate de tehnologie, politică și geopolitică; emoțiile, opiniile, predispozițiile noastre latente constituind principalul câmp de confruntare. Cu alte cuvinte, mai mulți factori – tehnologici, politici, sociali, geopolitici – creează adevărate paradisuri pentru dezinformare.
Îmi este greu să mă pronunț dacă România poate face față unei eventuale epidemii de coronavirus. Dar aș putea estima că spațiul public românesc pare deja „virusat” de infodemie.
Iată câteva dintre motivele structurale pentru care infodemia pare să se fi instalat în newsfeed-urile noastre, pe ecranele televizoarelor sau cele ale dispozitivelor mobile, în grupurile de WhatsApp, în mașina în care ascultăm radioul.
În primul rând, avem un spațiu public polarizat, polarizarea fiind o slăbiciune care ne face incapabili de a ne pune de acord asupra unui număr minim de fapte, interpretări și căi de acțiune.
Criză acută de încredere în autorități
Apoi, în acest spațiu public polarizat, traume (și) de comunicare, mai recente sau mai îndepărtate, nu au fost dezbătute la rece, după ce vârtejul emoțional, confuzia și haosul să se mai fi estompat; cu titlu de exemplu și din categorii diferite, vezi cazuri precum „Colectiv”, „10 august”, „Caracal”. „Lejeritatea” cu care trecem peste urmele lăsate de astfel de situații denotă o neînțelegere majoră: faptul că, în comunicare, nu există T0, iar orice nou eveniment major pornește de la dominantele de mesaj, de opinie și de emoție încrustate de cele anterioare.
În sfârșit, apropo de dominantele de mesaj, România se confruntă cu o acută criză de încredere în autorități, în ce „spun” autoritățile; este adevărat că această criză de încredere s-a instalat și ca urmare a situațiilor – nu puține, în care autoritățile au lăsat un vid de comunicare și au permis acapararea conversației publice de către comunicatori non-instituționali, care mai de care mai extravaganți, mai exotici, deci mai „virali”. Mai ales în domeniul sănătății (vezi campaniile împotriva vaccinării), dezinformarea, infodemia, panicile emoționale pot cunoaște o răspândire, o amplificare substanțială având ca vehicul principal discursul antisistem (antistat, antiinstituții, antiexpertiză).
Ar prinde bine, în concluzie, mai multă responsabilitate în practicarea discursului antisistem; mai multă preocupare pentru refacerea (obiectiv ambițios!), dar măcar conservarea brumei de încredere în instituții, în ideea de „autoritate” și de „expertiză”; iar în ceea ce privește „utilizatorul final”, mai ales cel conectat, în mod curent, la toate ecranele și toate dispozitivele posibile, poate nu ar strica o perioadă de „carantină digitală”; perioadă în care s-ar putea evita indignările facile, generalizările imposibil de contrazis sau cruciadele pe bază de click-uri și de like-uri. ■