Lipsiți de temele și metodele obișnuite de zi cu zi, politicienii caută să se reinventeze. Chiar dacă nu cruță guvernul, mai toate partidele preferă să joace cartea resonsabilității și să vină cu soluții la problemele pe care le antrenează Covid-19 în toate domeniile.

Parlamentul și-a adaptat deja regulamentele interioare astfel încât să lucreze și de la distanță. În ședințe reunite sau separate, senatorii și deputații pot lucra de la distanță. Pot adopta proiecte de lege, ordonanțe de urgență date de guvern, pot dezbate și vota. Sigur, spectacolul nu mai e același, dar nici vremurile și atenția sau interesul publicului. În plus, a insista acum cu lupta politică poate fi o armă cu două tăișuri, unul mai ascuțit decât celălalt. Așa că politicienii au început să vină cu propuneri concrete. PSD a pus deja la , împreună cu ALDE și Pro România, un proiect cu o serie de facilități pentru persoane fizice și companii. Astfel, cele trei partide propun, printre altele, ca „la cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020”. De asemenea, ele propun ca
„la cererea contribuabilului operator economic, plata contribuției de asigurări sociale pentru aceste 3 luni se va face eșalonat, în următoarele șase luni ulterioare încetării facilității instituite în proporție de 50% din volumul total scadent”. Potrivit proiectului , facilitățile ar urma să fie acordate doar cu condiția păstrării locurilor de muncă pe o perioadă de 9 luni. O altă prevedere se referă la posibilitatea ca persoanele fizice sau companiile să beneficieze de amânarea la plată, pentru o perioadă de 3 luni, a serviciilor de utilități (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV) . La expirarea perioadei de trei luni, beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere. Toate aceste propuneri au fost aduse la cunoștința publică pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat, însoțite de o fotografie care îi reunea practic pe PSD-ul de dinainte de schisma lui Victor Ponta și pe Călin Popescu Tăriceanu. Ca o paranteză, o fotografie care aduce teribil cu una mai veche, în care printre alții Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, Darius Vîlcov croiau bugetul și dădeau asigurări că viitorul arată bine. Măsurile propuse de PSD, ALDE și Pro România urmează să intre în dezbaterea parlamentului. Au șanse majore de a fi acceptate, iar PNL se află într-o situație ingrată. Trebuie să răspundă nu doar provocărilor generate de criza coronavirusului, dar și celor ridicate de opoziție, care pune la bătaie un întreg arsenal de propuneri și idei pentru această perioadă extrem de dificilă. Opoziția vine desigur cu o anumită larghețe în propuneri, pentru că nu trebuie să și găsească banii pentru a le susține. Guvernul, pe de altă parte, nu își permite să nu ia măsuri de susținere a economiei și populației, doar că are imensa responsabilitate de a ține cheltuielile în frâu. Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, precizează că are discuții cu BNR pentru a ușura situația clienților băncilor. Mai mult, dă asigurări: „Nu ne oprim aici și nu lăsăm pe nimeni în urmă”. Sigur, guvernul a luat deja un prim set de măsuri cu impact. Una dintre cele mai importante, susținerea de la buget a șomajului tehnic. O măsură a cărei paternitate este disputată de putere și opoziție, un exemplu clar că, totuși, coronavirusul poate pune pe butuci o țară, dar nu și politica. Cei de la USR-PLUS vorbesc și ei de necesitatea scutirii la plata impozitului pe venit, de bonificații pentru bun-platnici, despre încurajarea întreprinderilor mici și mijlocii, dar se concentrează și pe propuneri de gestionare a situației medicale sau sociale: „Am trimis mai devreme către premier și către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență sugestia impunerii unei reglementări care să prevadă că magazinele vor avea prima oră sau primele două ore din zi rezervate exclusiv persoanelor peste 65 de ani”, scrie Dan Barna, iar Dacian Cioloș îl completează cu apeluri la populație și autorități: „Dacă nu conștientizăm gravitatea situației și vom repeta greșelile statelor care au amânat luarea măsurilor stricte de circulație a cetățenilor, vom număra mii de victime fără să avem capacitatea de a le mai ajuta.

Fac un apel atât către autorități, cât și către toți cetățenii să limiteze strict, de urgență, toate ieșirile neesențiale din case. Este un moment critic și trebuie tratat ca atare, altfel sistemul nostru medical nu va rezista în condiții de stres cu un număr mare de îmbolnăviri”. Și PMP crede că a venit momentul pentru înăsprirea măsurilor: și „solicită mobilizarea Armatei Române pentru a veni în sprijinul efectivelor de Poliţie şi Poliţie Locală care se ocupă de implementarea măsurilor prevăzute în cele două ordonanţe militare deja emise”.
Criza coronavirusului e doar la început în România. De la zi la zi, situația se înrăutățește și nici măcar președintele Iohannis nu o ascunde. Într-o declarație în care îi îndeamnă în mod special pe pensionari să stea în casă, avertizează, dar încearcă să și încurajeze: „Ne confruntăm cu o situație fără precedent, în care viața fiecărui cetățean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului.
În egală măsură însă, vom continua să-i ajutăm pe toți cei afectați de această criză. Măsurilor sociale și economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele și mai multor categorii de întreprinzători și oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăți”.
Guvernul are calea deschisă, prin instituirea stării de urgență, pentru măsuri ferme și compensatorii; parlamentul își adaptează formula de lucru și e neîndoios că partidele nu vor pierde ocazia să se afirme; președintele are, de asemenea, deschisă calea luării unor măsuri împreună cu guvernul. Important e ca toate acestea să ne ducă la suprafață cât mai repede, cu pierderi cât mai puțin dureroase. ■