Home Business Prețul energiei, motiv de dispută între Hidroelectrica și Concurență

Prețul energiei, motiv de dispută între Hidroelectrica și Concurență

0
Prețul energiei, motiv de dispută între Hidroelectrica și Concurență
9 minute de lectură

Consiliul Concurenței investighează tranzacțiile cu energie ale Hidroelectrica, pe care o suspectează că urcă prețurile profitând de poziția sa dominantă. În replică, Hidroelectrica susține că vinde energie la prețurile pieței și reproșează Consiliului Concurenței că s-ar fi antepronunțat.

În practică, o companie de dimensiunile Hidroelectrica, care produce energia cea mai ieftină, are șanse mari să miște piața și prețurile ei atunci când își reduce sau își mărește volumul de energie vândut prin burse. Operațiunile sunt legale, tranzacțiile sunt derulate prin bursă, dar Concurența pune mai degrabă problema morală a exercițiului de vânzare a energiei, în contextul mai larg economic, al inflamării inflației. Într-un final, prețurile energiei au crescut „energic” în ultimele luni și creează îngrijorare în mediul economic.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat pentru Reporter Global, că instituția pe care o conduce s-a autosesizat în cazul Hidroelectrica. “Monitorizăm pemanent piața și anul trecut au fost unele elemente episodice care ne-au atras atenția. Și anul acesta au fost câteva episoade. Am făcut o analiză care a durat șase luni și în urma acestei analize ne-am autosesizat. Investigația va fi finalizată în prima parte a anului viitor. Scopul nostru este să asigurăm o competiție corectă pe piață și, implicit, prețuri corecte pentru consumatori”, declară Bogdan Chirițoiu.

Anunțul Consiliului Concurenței privind declanșarea unei investigații la Hidroelectrica pentru posibil abuz de poziție dominantă pe piață nemulțumește conducerea companiei, care consideră că autoritatea de concurență s-a antepronunțat. Pe de altă parte, surse din piața energiei au declarat, pentru Reporter Global, că atâta timp cât Hidroelectrica a vândut pe bursă, a vândut corect.

Un joc al prețurilor

Consiliul Concurenței a anunțat, la începutul săptămânii, că a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Hidroelectrica SA pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România.

„Consiliul Concurenței are suspiciunea că Hidroelectrica SA, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piață (în principal pe Piața pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu prețuri mai ridicate pe Piața de Echilibrare (PE). Piața pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieței angro de energie electrică, respectiv principala piață spot de energie electrică din România, și reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacții cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este și ziua de livrare). Prețul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preț de referință în domeniul energiei electrice”, arată Consiliul Concurenței.

Potrivit autorității de concurență, piața de echilibrare (PE) este, de asemenea, una dintre componentele pieței angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport și Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanța producție-consum în timp real, în scopul menținerii siguranței și stabilității în funcționare a SEN. Piața de echilibrare satisface în principal nevoia participanților la piață de a-și ajusta cantitatea de energie contractată în funcție de cerere și are o puternică componentă tehnică.

Pe piața de echilibrare, Operatorul de Transport și Sistem reglează fluxurile de energie cumpărată sau vândută de actorii pieței, în funcție de nevoile acestora.

Prețul pe piața de echilibrare este în general mai mare față de prețul de închidere al pieței înregistrat pe PZU.

Documente de la Transelectrica

Inspectorii Consiliului Concurenței au vizitat, în scop de documentare, și sediul transportatorului de energie Transelectrica, fără a extinde investigația și la această companie.

„Analiza comportamentului producătorului de energie electrică Hidroelectrica SA se realizează în strânsă colaborare cu ANRE și a avut drept punct de pornire variațiile semnificative de preț. În cadrul investigației s-au efectuat inspecții inopinate la sediile societăților Hidroelectrica SA și CNTEE Transelectrica SA, iar documentele ridicate se află în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurilor specific”, a anunțat Consiliul Concurenței.

Autoritatea de concurență precizează că CNTEE Transelectrica SA nu este parte vizată de investigație, inspecția la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea a considerat că pot fi găsite date și informații relevante pentru analiza efectuată, dată fiind calitatea sa de administrator al piețelor de servicii de echilibrare.

„Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Inspecțiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor”, precizează Consiliul Concurenței.

Hidroelectrica acuză Concurența că s-a antepronunțat

Hidroelectrica se declară îngrijorată de faptul că, la nivel declarativ, concluziile unei investigații în derulare, aflată în stadiu incipient, au fost antepronunțate.

„Hidroelectrica ia act cu surprindere de suspiciunile exprimate în spațiul public de Consiliul Concurenței în legătură cu modul de acțiune al societății pe piața producerii și comercializării de energie electrică din România și privește cu îngrijorare faptul că, la nivel declarativ, concluziile unei investigații în derulare, aflată în stadiu incipient, au fost antepronunțate. Pentru eliminarea acuzațiilor de posibil abuz de poziție dominantă al companiei, Hidroelectrica a pus deja și este dispusă în continuare să pună la dispoziția oricăror instituții și organisme competente toate documentele necesare pentru clarificarea comportamentului societății. Compania respectă principiul transparenței în relația cu autoritățile și solicită la rândul său un tratament similar și corectitudine”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Potrivit sursei citate, strategia Hidroelectrica presupune contractarea pe termen lung: peste 80% din energia vândută de societate este destinată îndeplinirii acestui tip de contracte.

Mai mult, Hidroelectrica susține că acționează cu prioritate pe piețele cu grad predictibil mare și evită, pe cât posibil, tranzacțiile pe piețele cu volatilitate ridicată.

„Societatea respectă principiile de comportament de piață consacrate prin Legea 123/2012, a energiei electrice și gazelor naturale: tranzacționare transparentă, concurențială și nediscriminatorie. Astfel, deși Piața pentru Ziua Următoare este considerată ‘de referință’ în accepțiunea Consiliului Concurenței, ea prezintă pentru Hidroelectrica un interes marginal: în anul 2017 societatea a tranzacționat pe PZU 6% din totalul producției de energie, iar în anul 2018 procentul a fost de 8%. Relevant este în acest context și faptul că Hidroelectrica a avut anul trecut o cotă de 3,5% din totalul volumelor tranzacționate pe PZU și de 5,2% în primul semestru al anului curent”, afirmă compania.

În comunicat se atrage atenția că poziția dominantă presupune, în definiția dată de Comisia Europeană, ca „o întreprindere care deține o cotă importantă dintr-o anumită piață să se comporte în sensul îngrădirii concurenței pe acea piață. De asemenea, poziția dominantă este considerată comportament anticoncurențial atunci când întreprinderea se folosește de poziția sa în mod abuziv pentru a elimina concurența”, ori Hidroelectrica nu se găsește într-o astfel de situație. Fluctuațiile de preț de pe piețe reflectă deficitul sau surplusul de energie electrică dintr-o anumită perioadă, precizează Hidroelectrica.

„Dorim să subliniem faptul că Hidroelectrica își asigură strategic rezervele de apă pentru contractele aflate în derulare și serviciile de sistem licitate și – mai mult – se află la dispoziția Operatorului Național de Transport Transelectrica, apelările în piața de echilibrare în cazul dezechilibrelor produse de ceilalți participanți la piață făcându-se exclusiv prin DEN”, se mai spune în comunicat.

Hidroelectrica a obținut anul trecut cel mai mare profit din istoria companiei, rezultatul net fiind de 1,36 miliarde de lei, față de 1,22 miliarde de lei în 2016. Profitul brut de anul trecut a fost de 1,603 de miliarde de lei, raportat la o cifră de afaceri de 3,254 miliarde lei și o EBITDA de 69%. De asemenea, în primul semestru al anului 2018, societatea a avut un profit brut de 1,161 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 1,992 de miliarde de lei, EBITDA pentru primul semestru al anului în curs fiind de 73%.

Creșterea tarifelor nu inhibă consumul

Potrivit datelor Institutului de Statistică, prețurile la energie electrică, gaze și încălzire centrală au crescut cu 5,66% în primele opt luni ale acestui an comparativ cu finele anului trecut. A fost un efect al scumpirii cu 16,61% a tarifelor la gaze și cu 2,13% a prețurilor la energie termică. Tarifele pentru energia electrică au urcat doar cu 0,29%, deocamdată.

În ciuda prețurilor din ce în ce mai mari, consumul de energie a crescut. Potrivit ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), consumul final de energie electrică a fost, în primele șapte luni din 2018, de 32,471 miliarde kWh, cu 2,1% mai mare față de cel din perioada corespunzătoare a anului trecut. Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,5%, iar consumul populației a fost cu 11,2% mai mic. Exportul de energie electrică a fost în perioada menționată de peste 3,483 miliarde kWh, în scădere cu 679 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 3,495 miliarde kWh, mai mic cu 32,5 milioane kWh.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here