2024, un obiectiv prea ambițios?

45

Trecerea la euro


Raportul guvernului, de fundamentare a adoptării euro, dar și membri ai opoziției spun că o intrare în aticamera euro, așa numitul Mecanism al Cursului de Schimb II (MCS II) sau ERM-II, (după cum este cunoscut în limba engleză, de la Exchange Rate Mechanism), nu ar putea avea loc mai devreme de 2023-2024, iar aderarea la zona euro, după alţi câţiva ani.

Cu o întârziere de aproape două luni și jumătate, dacă avem în vedere Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2018 din 21.03.2018, care fixa 15 noiembrie 2018 ca dată pentru prezentarea, de către „Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro”, a documentului de lucru pentru adoptarea euro, guvernul, prin vocea prim-ministrului, Viorica Dăncilă, a anunțat însușirea acestuia şi a raportului de fundamentare a sa în vederea adoptării monedei europene în 2024.

„În cursul anului trecut, comisia (…) a avut o activitate intensă cu reuniuni bilunare. În urma acestora, au rezultat două documente: planul naţional de adoptare a monedei euro şi raportul de fundamentare a acestui plan. Astăzi, Guvernul îşi va însuşi aceste documente în vederea asumărilor politice. Ulterior, vor fi transmise Comisiei Europene. Implicit ne asumăm obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de guvern din 30 ianuarie a.c.

Fixarea momentului 2024 ca țintă pentru adoptarea euro este al patrulea dintr-un șir în care au fost vizate ca momente de adoptare în România a monedei europene anii 2014, 2015 și 2019. Și ar putea ca nici acesta să nu fie ultimul.

„Raportul de fundamentare a aderării României la euro confirmă faptul că România nu poate adera la moneda europeană mai devreme de 2028, și nu în 2024, așa acum a spus premierul Viorica Dăncilă”, declara public senatorul PNL Florin Câțu.

Concluziile raportului final, la care se referea Florin Câțu, arată că „în scenariul în care România îşi propune să atingă PIB/loc 75% din media ZE19, aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an. Pentru atingerea unui nivel al PIB per capita de 80% din media zonei euro la paritatea puterii de cumpărare, această perioadă se extinde. Astfel, în contextul păstrării ratelor istorice de creștere din perioada 2000-2017, ar fi necesari 11 ani, iar dacă rata medie de creștere economică se majorează la 5%, numărul de ani se reduce la 8”.

Totuși, data menționată de Viorica Dăncilă ar fi posibilă în cazul unei ţinte stabilite a PIB/locuitor fixat la 70% din media zonei euro 19 – ce poate fi consemnată la intrarea în MCS II, România putând atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creștere de 5%. Dacă pragul de 70% ar fi ţintit pentru aderarea la zona euro în 6 ani considerând o rată medie de creştere de 4%, aceasta ar implica intrarea în MCS II în 2022 şi este de judecat dacă sunt posibile corectarea unor probleme bugetare şi creşterea robusteţii economiei în numai 4 ani.

Mai mult decât atât, un asemenea calendar ambiţios ar presupune finalizarea pregătirilor pentru intrarea în Uniunea Bancară înainte de anul 2022, având în vedere precedentul Bulgariei, căreia i s-a solicitat să cupleze intrarea în MCS II de intrarea în Uniunea Bancară. Nu în ultimul rând, acest calendar ambiţios ar presupune corectarea rapidă a indicatorilor de convergenţă nominală, îndeosebi restrângerea semnificativă a deficitului bugetar, în decursul următorilor trei-patru ani.

Beneficiile aderării

Între avantajele apartenenţei la zona euro, Raportul menționează reducerea costurilor tranzacţiilor, eliminarea riscului valutar, avantajul unei monede comune ca „adăpost’’ în condiţiile unor pieţe financiare cu mişcări de capital destabilizatoare (crearea euro a avut și rolul de a proteja mai bine statele europene într-un mediu internațional caracterizat de mare volatilitate) și disciplinarea politicilor fiscale, a politicilor economice în general.

„Aderarea ar accentua inserarea în reţele industriale europene de bază, proces iniţiat de aderarea la UE. Plasarea în poziţii avantajoase, unde se creează valoare adăugată mai înaltă, nu este însă automată, depinzând de atractivitatea economiei statului membru, de politici care încurajează crearea de avantaje competitive. Aderarea ar semnifica şi apartenenţa la primul cerc concentric al Uniunii. Ar avea, deci, o dimensiune geopolitică accentuată în lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de Brexit şi de alte tendinţe centrifuge în UE.”

Argumentele contra adoptării rapide a euro

Raportul de fundamentare a adoptării euro arată că intrarea în MCS II și în zona euro presupune o perioadă semnificativă de respectare a echilibrelor macroeconomice, fapt ce poate duce la încetinirea convergenței în materie de PIB/locuitor, „dacă nu apare un mare bonus de atractivitate a economiei (românești, n.r.) care să se materializeze în investiții ce ar mări considerabil rata de creștere potențială a economiei”.

„Alegerea momentului de intrare în MCS II, respectiv în zona euro, necesită o rezolvare corespunzătoare a acestui compromis/trade-off, fapt ce ar presupune o intrare în MCS II, probabil, nu mai devreme de 2023-2024 şi aderarea la zona euro după alţi câţiva ani.”

Raportul subliniază că avem nevoie de reforme structurale profunde, de o creştere economică bazată pe câştiguri de productivitate – ceea ce înseamnă mai multe investiţii publice şi private, inovaţie tehnologică. Sunt necesare bunuri publice esențiale (infrastructura de bază, educaţie, sănătate) finanţate cu un nivel adecvat de venituri fiscale. „Este nevoie de realizarea unui model de creştere care să valorifice mai bine resursele interne, care să construiască avantaje competitive, care să fie capabil să învingă „capcana venitului mediu”’ (middle income trap); și aici este de menționat problema lanțurilor de producție”, se menționează în Raport.

„Pentru a profita de avantajele aderării la zona euro, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe premise esenţiale. Faptul că criteriile de convergenţă nominală trebuie îndeplinite în mod durabil – nu accidental, forţat sau temporar – este doar un aspect. De fapt, durabilitatea convergenţei a fost stabilită chiar în Tratatul de la Maastricht – «gradul înalt de convergenţă durabilă» este formularea exactă, nu gradul de convergenţă nominală, dar acest «detaliu» a fost luat prea uşor de la o vreme. Mai mult, acum este evident pentru toată lumea că nu doar convergenţa nominală, ci și convergenţa reală este, de asemenea, esenţială pentru sustenabilitatea întregului proces de adoptare a monedei euro. Cu toate acestea, atingerea unui anumit grad de convergenţă a venitului pe cap de locuitor înainte de trecerea la euro este esenţială, deoarece o mare discrepanţă de convergenţă poate complica gestionarea ciclului de afaceri în absenţa unei politici monetare independente. Chiar şi ţările care sunt membre ale zonei euro ar trebui să continue să-şi crească nivelul de convergenţă reală”, preciza, la sfârșitul anului trecut, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Experienţa Sloveniei şi Slovaciei ne arată că o convergenţă reală în zona euro este posibilă pentru o economie mică şi deschisă dacă este păstrată competitivitatea (respectiv, se bazează pe creşteri sistematice de productivitate) şi dacă există un sector generator de exporturi astfel încât să nu se înregistreze deficite externe majore; dacă finanţele publice nu înregistrează în mod persistent deficite excesive şi dacă sistemul bancar este sănătos şi evită o creditare nesustenabilă. Ar fi de adăugat aici nevoia de a putea recurge la mijloace macroprudenţiale eficace în condiţiile circulaţiei libere a capitalurilor, care să ajute la limitarea deficitelor externe. Pentru o economie medie, cum este cea a României, problemele sunt mult mai complexe.

Raportul mai menționează că aderarea la euro implică, de asemenea, o scădere a ratelor de dobândă care ar apărea ca urmare a trecerii la euro, dar care ar putea veni nu numai cu avantajele evidente ale unei astfel de evoluții, ci și cu o serie de dezavantaje produse de unele efecte adverse. De exemplu, poate avea loc o creştere excesivă a consumului, însoţită de îndatorarea sectorului privat, sau o îndatorare mai mare a guvernului ca urmare a accesului mai facil la fonduri de împrumut. „În acest context, disciplina fiscal-bugetară, eliminarea accentelor prociclice din conduita guvernului şi utilizarea instrumentelor micro- şi macroprudenţiale de către banca centrală sunt esenţiale. În plus, un posibil boom al consumului ar putea duce la o creştere rapidă a salariilor nominale, precum şi a preţurilor, factori care pot eroda competitivitatea externă a producătorilor din ţară”, conchide Raportul.

Costurile aderării la euro

Cel mai important cost al renunțării la leu este, implicit renunţarea la cursul de schimb propriu, la politica monetară independentă şi la instrumentele de politică monetară pe care le deţine, la funcţia băncii centrale naţionale de „împrumutator de ultimă instanţă”. Astfel, după integrarea în zona euro, ratele dobânzilor de pe piaţa monetară din România vor fi determinate de deciziile luate de Banca Centrală Europeană (BCE). La fel ca în cazul Băncii Naţionale a României, obiectivul principal al politicii monetare a BCE este acela de a asigura stabilitatea preţurilor în cadrul uniunii monetare în ansamblu.

„Fiecare stat care intră în zona euro se confruntă cu un risc important în ceea ce priveşte «optimalitatea» deciziilor BCE. Mai exact, este posibil ca deciziile care par a fi optime din perspectiva întregii Zone Euro să nu fie optime şi pentru propria economie, în contextul unor cicluri de producţie slab corelate”. Din acest punct de vedere, România înregistrează cea mai slabă corelare a ciclurilor sale economice cu cele ale UE, dintre toate statele din ECE, după cum o arată chiar Raportul. Rezultatele obţinute arată că România a avut în perioada 2000-2017 cele mai ridicate niveluri de divergenţă structurală a economiei, comparativ cu zona euro. Cu toate astea, dacă în anul 2000 România înregistra cel mai înalt grad de divergenţă faţă de media zonei euro (indicele Krugman a avut o valoare de 34,4 puncte), cu un vârf de divergenţă atins în 2011 (49,7) în 2017 România ajunge la 27,8, ceea ce înseamnă cel mai mare progres al unui stat din punctul de vedere al convergenţei structurale faţă de media zonei euro.

Economiile care răspund similar la şocuri ale cererii sau ofertei pot realiza o uniune monetară de pe urma căreia vor înregistra beneficii nete. Astfel, dacă economiile respective sunt puternic corelate şi răspund similar la şocuri, pot face ajustările cu instrumente comune fără a fi nevoie de o monedă pentru fiecare.

Însă ciclul economic al României prezintă un grad moderat de corelare cu ciclurile economice ale ţărilor din Zona Euro, precum Germania, Olanda, Spania, Finlanda şi Austria, dar un grad scăzut de sincronizare a ciclului economic cu Belgia, Irlanda, Portugalia şi Italia, mai arată raportul.

Un alt cost al aderării la zona euro ține de anticipaţiile că noua monedă atrage inflaţia. Eurostat estima că, în urma trecerii la euro în anul 2002, creşterea generală a preţurilor a fost moderată, acestea urcând în medie, între 0,1% și 0,3%,.

Alte costuri țin efectiv de adoptarea euro –  adaptarea sistemelor IT, tipărirea şi distribuirea noilor bancnote, campanii susţinute de informare privind trecerea la euro etc. – şi sunt estimate, pe baza experienței a 12 state din Zona Euro, care au adoptat moneda europeană în anul 2002, la aproximativ 0,5-0,6% din PIB.

Intrarea în MCS II

MCS II este un fel de anticameră a zonei euro, o perioadă obligatorie de minimum doi ani în care România trebuie să demonstreze că poate să rămână stabilă fără să utilizeze cursul de schimb leu/euro, pe care-l pierde odată cu adoptarea monedei euro. Practic, MCS II este o perioadă de testare ex-ante a economiei românești înainte de a face pasul final, o perioadă în care fluctuația leului în raport cu euro va fi limitată. Concret, în MCS II trebuie să reușești să menții criteriile nominale îndeplinite (ceea ce presupune ca acestea să fi fost atinse în mod sustenabil), să crești în același timp convergența reală, fără însă să te folosești de cursul de schimb, pe care va trebui sa-l menții în marja la care te-ai angajat, ceea ce nu e puțin lucru, dacă economia nu este performantă). Momentul intrării în mecanismul ratelor de schimb trebuie ales cu maximă atenție, deoarece România, odată intrată în această etapă premergătoare, cunoaște termenul minim de „testare” (doi ani), nu și termenul maxim, care poate fi prelungit, dacă economia dovedește că nu este capabilă să se ajusteze în lipsa cursului de schimb (dacă o apreciere a leului este permisă, o depreciere a acestuia va fi considerată drept neîndeplinire a criteriului de la Maastricht (privind stabilitatea cursului de schimb) minimum doi ani in interiorul MCS II; în această situație, participarea la MCS II ar putea fi extinsă, iar România va trebui să amâne adoptarea euro cel puțin încă doi ani. Intrarea în MCS II depinde tot de performanța economiei.

„În aceste circumstanțe, este de dorit o amânare mai degrabă, decât o aderare prematură”, conchidea un studiu realizat sub egida Institutului European din România (IER).

Încadrarea în criteriile de la Maastricht – pași înapoi

Pentru aderarea la Zona Euro, România ar trebui să îndeplinească 4 criterii economice de convergență și unul instituțional.

La foarte scurt timp însă de la anunţul premierului Viorica Dăncilă, care a spus că guvernul îşi asumă oficial adoptarea monedei euro în 2024, reprezentanţa Comisiei Europene în România anunţa că ţara noastră îndeplineşte doar unul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro: cel legat de finanţele publice. În schimb, România nu îndeplineşte criteriile legate de stabilitatea preţurilor, de cursul de schimb şi de ratele dobânzilor pe termen lung, iar din punct de vedere instituțional, legislaţia nu este compatibilă în întregime cu tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Începând cu anul 2015 până în mai 2018, România îndeplinea toate criteriile economice de convergenţă nominală pentru aderarea la Zona Euro, dar în ultimul an țara noastră a făcut mai mulți pași înapoi.

Convergența instituțională – „forme fără fond”

Dintre toți indicii de convergență cel mai prost stăm la capitolul Eficiență guvernamentală (România este singura țară ce înregistrează valori negative) arată raportul.

„Convergenţa instituţională şi, mai ales, compatibilizarea funcţionalităţii instituţiilor cu standardele economiilor dezvoltate din zonz euro pot asigura premisele unei convergenţe structurale fiabile. Deocamdată, pare a predomina teoria formelor fără fond, avem instituţii, am implementat acquis-ul comunitar, dar instituţiile nu comunică, birocraţia funcţionează greoi, procesul de luare a deciziilor este greoi şi complicat ş.a.m.d.”, se comentează în Raport.

Aceeași situație este surprinsă, de altfel, și de ultimul Raport de Convergență al Comisiei Europene. „În ierarhia construită pe baza Indicelui competitivității globale al World Economic Forum, poziția României este în continuare slabă și în proces de deteriorare (68 din 137), eficiența guvernamentală, birocrația și calitatea infrastructurii fiind cei mai problematici factori. (…) În termeni de performanță a administrației publice, România stă relativ rău, potrivit datelor referitoare la Indicele Mondial al Guvernării (calculat de Banca Mondială). Totodată, deficitul de transpunere al directivelor UE a fost de 2,0%, peste media UE de 1,5% și peste obiectivul (0,5%) propus de către Uniunea Europeană.”.

Miza: în ce condiții

Într-un studiu realizat sub egida Institutului European din România, în 2017, intitulat „România și aderarea la zona euro: întrebarea este ÎN CE CONDIȚII!”, avându-i ca autori pe academicianul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, Ella Kállai (economist-șef, Alpha Bank România), Gabriela Mihailovici (consultant strategie BNR) și Aura Socol (profesor universitar, Academia de Studii Economice București), aceștia avertizau că aderarea la euro nu ar trebui să se facă înainte de a se atinge un prag de convergență reală de 75% din media zonei euro. „Țările care au adoptat moneda unică după 2007 au avut PIB/capita în PPC (paritatea puterii de cumpărare) relativ la media UE28 în anul anterior adoptării monedei unice cuprins între 94% în cazul Ciprului și 64% în cazul Estoniei (o țară mică, care avea Consiliu Monetar înainte de adoptarea euro). Celalalte țări baltice, care au funcționat cu consilii monetare ani buni înainte de aderare la zona euro, au avut o medie în jur de 70%, iar alte țări (Cipru, Slovenia, Malta, Slovacia), o medie de 83%. România credem că trebuie să țintească un PIB/capita în PPC de cel puțin 75% din media UE la data aderării.”

Totodată, ei arătau că nu este important momentul aderării, ci maximizarea beneficiilor pentru economia românească. „Adevărata miză a adoptării euro în România nu trebuie să fie nici «dacă», nici «când», ci «în ce condiții, cum vom face acest pas». În esență, pentru ca aderarea României la euro să fie un succes pentru cetățenii săi, este nevoie de o masă critică de convergență reală și structurală ex-ante. Decalajul mare de dezvoltare între România și ZE rămâne principala piedică în adoptarea monedei unice.” Acest lucru înseamnă că dacă presupunem că PIB/capita în PPS în ZE crește cu ritmul mediu anual al perioadei 2007-2015 în continuare, iar în România PIB/capita în PPS va crește cu un ritm mai mare cu 3%, atunci o convergență de 100% se va atinge în 2035 și convergența de 75% în 2025. În schimb, dacă în România PIB/capita în PPS va crește cu un ritm cu 4% mai mare decât PIB/capita în PPS din ZE după 2015, atunci convergența de 100% se va atinge în 2031 și convergența de 75% în 2023. În perioada 2007-2015, diferența dintre ritmul mediu anual de creștere a PIB/capita în PPS în România și ZE a fost de 4,4%.

Etapele aderării la euro

Etapa 1: Aderarea la UB

  • Adoptarea legislației naționale care permite participarea în UB, evaluarea cuprinzătoare a instituțiilor de credit
  • Încheierea cooperării strânse cu BCE

Etapa 2: Pregătirea participării la MCSII – Semnarea acordului de parteneriat cu UE

  • Negocieri între Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile europene (CE și BCE) cu privire la includerea Leului (RON) în MCSII, inclusiv fixarea parității monedei naționale și a intervalului de fluctuație.
  • Decizia de intrare a monedei României, ca stat membru al UE, în MCSII este luată la nivel de miniștri de finanțe din ZE (Eurogrup), de președinte BCE și de miniștri de finanțe și guvernatori ai băncilor centrale din statele membre care la acel moment fac parte din MCSII.
  • Decizia este precedată de runde de consultări bilaterale conduse de BCE și de CE

Etapa 3: Introducerea leului în MCSII

  • Introducerea Leului (RON) în mecanismul MCSII.
  • România are obligația de a solicita CE și BCE evaluarea specifică de țară, respectiv redactarea raportului de convergență al CE și a raportului de convergentă al BCE, separat de ciclul normal de evaluare (o dată la doi ani), mai puțin în cazul în care Consiliul decide abrogarea derogării, pe baza rapoartelor de convergență ale CE și BCE.
  • România are obligația de a transmite CE notificarea fiscală prin care indică și, astfel, își asumă nivelul și cifrele statistice privind deficitul bugetar și datoria publică.
  • BCE și CE redactează rapoartele de convergență pe care le publică concomitent (pe baza informațiilor transmise de autoritățile române cu privire la legislația adoptată în vederea trecerii la euro, precum și pe baza evaluărilor proprii cu privire la gradul de îndeplinire a criteriilor de convergență nominală; versiunea preliminară se transmite, în avans, autorităților române, pentru comentarii).
  • Consiliul Ecofin ia decizia de abrogare a derogării de la adoptarea monedei euro, care figurează în Acordul de aderare a României la UE (semnat în aprilie 2005).
  • Consiliul Ecofin (la care participă și președintele BCE) ia decizia cu privire la rata irevocabilă de conversie pentru Leu (RON) avantajoasă pentru stabilitatea financiară si dezvoltarea economică.

LĂSAȚI UN COMENTARIU

Comentariul:
Introduceți numele