Schumpeter

Ediția tipărită | Afaceri
17 ianuarie 2019

ÎN COPILĂRIE, Shoshana Zuboff îl însoțea pe bunicul ei când se plimba prin fabrică, salutând muncitorii. Era inventator și făcuse avere creând un mecanism de distribuire a băuturilor de la mașinile automate. Era o vreme minunată, atât pentru ea, cât și pentru afacerile din America, își amintește ea. În anii ’50 – ’60, „afacerile aveau integritate. Formele acelea abia dacă mai există”.

Acest sentiment al unei pierderi stă clar în spatele ultimei cărți a lui Zuboff, „The Age of Surveillance Capitalism” (Era capitalismului de supraveghere, în traducerea noastră). Dat fiind că autoarea este profesor emerit la Harvard Business School, cartea este scrisă cu o revoltă neobișnuită. Baubaul cel mare este Google, o companie extrem de îndepărtată de linia de producție a gulerelor albastre. Cartea trece dincolo de afaceri, spre societatea în mare, unde avertizează despre o „răsturnare a suveranității poporului” de către capitaliștii de supraveghere. În mod evident, zilele de aur ale tinereții sale, când lumea marilor afaceri din America se bucura de încredere, s-au dus de mult. Zelul său amintește de o altă autoare care tânjește după trecutul pierdut: Ida Tarbell, al cărei jurnalism a contribuit la terminarea monopolului lui John Rockefeller, baronul petrolului care îl ruinase pe tatăl ei. Dar în ceea ce privește scormonirea prin gunoi, Zuboff exagerează.

Desigur, acesta este timpul bun pentru a atrage atenția asupra forțelor întunecate care operează pe ecrane. Capitalismul de supraveghere, o expresie pe care Zuboff a inventat-o în 2014, este un mod bun de a explica pactul faustic care stă în miezul economiei digitale: serviciile de care utilizatorii se bucură gratis îi costă mai mult decât cred. Expresia descrie constrângerea la care sunt supuși culegătorii de date din Silicon Valley de a extrage porțiuni tot mai mari din existența cotidiană a oamenilor – cum fac cumpărături, cum exersează și socializează –, pentru a le transforma în produse care prezic și le conformează comportamentul.

Ea susține că utilizatorii sunt niște somnambuli în această lume nouă de aparate „inteligente” și orașe inteligente, create mai mult în beneficiul celor care aspiră datele, decât pentru ei. Pentru a folosi cel mai bine aspiratoarele lor robotice, sau saltelele „care detectează somnul”, sau termometrele rectale activate prin internet, ei consimt să cedeze cele mai intime detalii despre ei, nerealizând că acestea sunt scoase la vânzare pe „piețe la termen de comportamente”. În afara casei, ei știu prea puțin despre felul în care telefonul lor acționează și ca aparat de urmărire, permițându-le firmelor să îi geo-localizeze pentru reclame. Mai mulți americani au folosit aplicații care aveau nevoie de date de localizare în 2015, decât cei care au ascultat muzică sau au privit filme video pe telefoanele lor, remarcă ea. Dat fiind că acestea sunt fără precedent, ele nu sunt definite bine în legi și reglementări. Acțiunile împotriva monopolurilor și încălcării vieții private nu sunt tocmai suficiente.

În această dramă, Google joacă rolul unui geniu irezistibil al răului. Și-a început viața ca o forță a binelui. În 1988, fondatorii săi, Larry Page și Sergey Brin, au scris o lucrare fundamentală, care avertiza în mod explicit că motoarele de căutare conduse de publicitate vor deforma adevăratele nevoi ale consumatorilor. Idealismul lor a fost însă rău lovit de crahul dotcom-urilor din 2000-2001, care i-a obligat să obțină profit. Asemeni lui Tarbell, care a săpat prin documentele juridice legate de Standard Oil, Zuboff demontează cererile de patente ale Google pentru a găsi dovezi ale trecerii sale la supraveghere, ca mijloc pentru acapararea puterii. Firma s-a transformat dintr-un „Doctor Jekyll tânăr, într-un Mr. Hyde necruțător, musculos, determinat să își vâneze prada oriunde, oricând”, scrie ea.

Mai mulți factori trebuie analizați totuși, înainte de a ajunge la un astfel de verdict incriminator referitor la Google, Facebook sau la oricare dintre firmele high-tech pe care le ia în vizor. Întâi, în cartea sa de 691 de pagini, ea abia menționează beneficiile produselor Google, cum sunt căutările, hărțile și Gmail. Nicio firmă nu a luat instrumentele vechi ale descoperirii și comunicării – explorări, călătorii și mesaje – și nu le-a făcut mai la îndemâna oamenilor. Poate fi adevărat, așa cum a spus Tim Cook de la Apple, că „dacă serviciul este «gratuit», nu ești client, ci ești produsul”. Dar putem spune că doar religiile fac o treabă mai bună din a da ceva pentru nimic. Într-un semn că oamenii pun preț pe chestii „gratuite”, în ciuda costurilor supravegherii, o lucrare elaborată de Biroul Național pentru Cercetări Economice a calculat că utilizatorii de motoare de căutare ar trebui să fie plătiți cu 1.000 $ pe lună, ca să renunțe la accesul la acest serviciu.

În al doilea rând, dacă oamenii se plictisesc de tacticile Google, ei chiar pot să meargă în altă parte. DuckDuckGo, un motor de căutare mai mic, îi asigură pe utilizatori că nu îi urmărește. O piață competitivă pentru păstrarea vieții private în era digitală este la încălzire acum. Printre toate aparatele potențial ciudate de tip internetul internetului, la recentul Târg pentru Echipamente Electronice de Consum de la Las Vegas, Apple a transformat păstrarea vieții private într-o campanie de marketing, cu reclama sa: „Ce ce întâmplă pe iPhone rămâne pe iPhone”. Aplicațiile de blocare a publicității ș serviciile cu abonament precum Netflix ne reamintesc că strânsoarea publicității nu este invincibilă. Așa cum spune Tim Wu în cartea sa „The Attention Merchants” („Negustorii de atenție”, în traducerea noastră), revolta populară a fost adesea declanșată atunci când publicitatea a devenit prea intruzivă. În cele din urmă, există și o reacție politică. De pildă, întrebările puse lui Facebook în Congresul american când a ieșit la suprafață scandalul Cambridge Analytica. Furia politică este un motiv pentru care prețul acțiunilor sale s-a prăbușit.

Sfârșitul istoriei

Dar într-o carte care numește capitalismul de supraveghere „o amenințare la adresa naturii umane în secolul XXI”, poate cea mai mare lipsă este luarea prea în serios a geniului din Silicon Valley – fie el bun sau rău. Una dintre cele mai severe critici aduse de Zuboff este de „inevitabilism”: credința, de la Karl Marx la giganții high-tech, că Utopia poate fi prezisă cu siguranță – în cazul tehnologiei digitale, că „totul va fi conectat”.

Și alții găsesc neconvingător acest lucru. În cartea sa, „Life After Google” („Viața după Google”), George Gilder scrie că, de la Marx, intelectualii au greșit adesea gândind că epocile lor sunt stadiul final al istoriei omenirii, și anume, că au atins culmea realizărilor umane. Titanii high-tech cred și ei asta, spune el, nu în ultimul rând deoarece asta servește la recunoașterea de care se bucură „propriile lor companii, filosofiile lor, speciale, și himerele lor – ei înșiși, de fapt”. Zuboff, deși subliniază acest fenomen, cade în capcana sa. E bine să pui în lumină modul în care datele pot să distrugă mintea oamenilor. Dar să definești capitalismul de supraveghere ca pe o autocrație a lui Big Brother, care amenință libertatea omului? Oricât de distopic ar fi, asta miroase a inevitabilism, de la un capăt la altul.

Acest articol a apărut în secțiunea Internațional a ediției tipărite a The Economist, sub titlul is “Google an evil genius”