Liber schimb

Ediția tipărită | Finanțe și economie – 14 februarie 2019

NU A  existat niciodată o astfel de aglomerare de omenire ca Facebook. Aproape 2,3 miliarde de oameni, 30% din populația lumii, sunt activi pe rețea în fiecare lună. Economiștii socotesc că ar putea genera trilioane de dolari ca valoare pentru utilizatori. Facebook este însă și învinuit pentru tot felul de orori sociale: de la adicție și hărțuire, la erodarea discursului politic bazat pe fapte și la facilitarea genocidului. Noile cercetări – și apar mereu altele – sugerează că astfel de acuzații nu sunt deplin nefondate. Poate că a venit timpul să ne gândim la cum ar arăta viața fără Facebook.

Ca să începem să ne imaginăm o astfel de lume, să presupunem că oamenii care-l studiază, cercetătorii, ar putea să scoată de pe Facebook un grup-martor de oameni și să observe rezultatele. De fapt, mai multe echipe de oameni de știință chiar au făcut asta. În luna ianuarie, Hunt Allcott, de la Universitatea din New York, și Luca Braghieri, Sarah Eichmeyer și Matthew Gentzkow, de la Universitatea Stanford, au publicat rezultatele celui mai mare experiment de acest gen de până acum. Ei au recrutat câteva mii de utilizatori Facebook și i-au împărțit în grupuri de control și tratament. Membrii grupului de tratament au trebuit să își dezactiveze profilurile Facebook pentru patru săptămâni, la finele lui 2018. Cercetătorii au verificat voluntarii ca să se asigure că nu intră iar pe rețeaua socială, și apoi au studiat ce se întâmplă cu oamenii aruncați în pustiul digital.

Cei scoși din rețea s-au bucurat de o oră în plus de timp liber, în medie. Ei nu au avut tendința de a-și redistribui minutele eliberate către alte website-uri și rețele sociale, ci au ales să se uite mai mult la televizor și să petreacă mai mult timp cu prietenii și cu familia. Au consumat mult mai puține știri și au fost, astfel, mai puțin conștienți de evenimente, dar și mai puțin polarizați în opiniile despre acestea decât cei care erau încă în rețea. Părăsirea Facebook a sporit bucuria de sine și a redus sentimentele de depresie și anxietate.

Asta i-a ajutat pe unii și să rupă obișnuința Facebook. La câteva săptămâni după perioada de dezactivare, cei care fuseseră privați de Facebook au petrecut cu 23% mai puțin timp acolo decât cei care nu ieșiseră deloc, iar 5% din cei forțați să iasă încă nu își reactivaseră conturile. Și sumele de bani pe care subiecții erau dispuși să le accepte pentru a-și închide conturile alte patru săptămâni au fost cu 13% mai mici după luna de sevraj, decât fuseseră înainte. Cu alte cuvinte, utilizatorii supraestimează cât de mult pun preț pe un serviciu: o percepție greșită, corectată de o lună de abținere. Chiar și așa, majoritatea refuză să părăsească rețeaua definitiv. Acest refuz ar părea să indice că în ciuda problemelor sale, Facebook generează multă valoare pentru consumatori, care s-ar evapora dacă rețeaua ar dispărea.

Totuși, nu este foarte clar că este așa. Să ne gândim la alegerea pe care o are de făcut grupul de tratament când se încheie perioada de dezactivare: să se întoarcă pe rețea sau să rămână afară, în timp ce restul continuă să dea „like” și „share”. Este posibil ca un utilizator să nu dorească să rămână fără un serviciu care este folosit de alți 2,3 miliarde, dar ca lumea să fie mai bună dacă serviciul nu ar exista deloc.

Cum se poate așa ceva? O rețea socială prosperă grație sporirii randamentelor de scară. Cu cât sunt mai mulți oameni pe o rețea, cu atât mai multe conexiuni potențiale va facilita aceasta și cu atât mai mare va fi valoarea sa pentru fiecare utilizator. Acest tip de efecte au contribuit la ascensiunea Facebook; fondată în 2004, rețeaua și-a luat avânt pe măsură ce proporția populației online a crescut exploziv. Noii „netățeni” gravitau în mod natural spre rețeaua socială folosită de majoritatea prietenilor și rudelor lor, ceea ce a întărit avantajele Facebook – la fel cum un oraș înfloritor atrage noi rezidenți datorită oportunităților create de masa mare de oameni care sunt deja acolo. Se poate spune că Facebook este primul megaoraș digital al lumii, care geme de oameni, permite o doză uriașă de contacte umane, atât bune, cât și rele.

În viața orașelor fizice, atracția de a fi aproape de alții poate să ducă la o durabilitate remarcabilă. Orașele industriale au apărut de-a lungul Marilor Lacuri în secolul al XIX-lea datorită avantajului de a fi aproape de transportul pe apă – mai ales după ce canalele au legat lacurile de Atlantic. Transportul naval pe Marile Lacuri nu mai este forța economică de odinioară, totuși milioane de oameni rămân în orașe precum Chicago și Detroit, Cleveland și Buffalo. E dificil de interpretat această durabilitate. Să presupunem că o echipă de cercetători ar aborda câteva mii de locuitori din Midwest și le-ar cere, de dragul experimentului, să petreacă o lună în sudul Californiei. Subiecții experimentului ar putea găsi această experiență surprinzător de plăcută și totuși s-ar întoarce acasă din cauza prietenilor, a rudelor și a contactelor profesionale, care rămân în Midwest. Alegerea de a se întoarce ar putea reflecta valoarea unică creată de orașele din Midwest. Dar ar putea însemna totuși că locuitorii din Midwest sunt fixați într-un echilibru prost: starea de bine ar putea să crească doar dacă ei ar putea conveni, colectiv, să plece spre meleaguri mai însorite.

Prietenii, romanii

Astfel de lucruri se întâmplă în afara unor experimente pasive. Guy Michaels, de la London School of Economics, și Ferdinand Rauch, de la Universitatea din Oxford, au studiat soarta orașelor din epoca romană din Marea Britanie și Franța. Atunci când imperiul s-a prăbușit, destinele acelor orașe au fost diferite: ordinea politică din Franța a fost mai puțin zdruncinată de prăbușire decât cea din Marea Britanie și mai multe orașe au continuat să funcționeze în Franța decât în Marea Britanie. Drept rezultat, orașe noi au apărut mai repede în Marea Britanie decât în Franța, când, în secolele următoare, avantajele proximității față de ape navigabile au devenit vizibile. Între 1200 și 1700, populațiile au crescut mult mai rapid în orașele cu acces la coastă decât în cele fără. Britanicii au beneficiat de „resetarea” rețelei lor urbane, în timp ce francezii au rămas în postura de a da „like” și „share” orașelor pe care le ocupaseră strămoșii lor romani.

Astfel de obiceiuri sunt greu de detectat în timp real și poate că există valoare netă într-o rețea de tipul Facebook. Dacă ar fi ca Mark Zuckerberg să își închidă creația, o altă platformă similară ar ajunge să domine. Dar era Facebook ar putea totuși să fie produsul unor circumstanțe istorice unice și trecătoare. În acest caz, ar putea fi realizată o ecologie de rețele sociale mai însorite – doar în condițiile în care cetățenii de pe Facebook ar putea fi îndemnați să caute ceva mai bun.

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „Replacebook”