Ediția tipărită | Finanțe și economie

7 iunie 2018 | WASHINGTON, DC

„Cum am să pot concura?”, întreabă Sohel Sareshwala. El conduce Accu-Swiss, o firmă californiană care produce componente personalizate pentru semiconductori și automobile. Tarifele la oțel și aluminiu introduse de președintele Donald Trump, ambele materiale pe care le folosește ca materie primă, îi rod considerabil marjele de profit și îi amână comenzile. Între timp, concurenții lui Sareshwala din străinătate, care nu au asemenea griji, pot oferi spre vânzare la prețuri mai scăzute.

Sareshwala nu este singur în frustrarea sa. Pe 1 iunie, Trump a extins tarifele asupra unor țări care furnizau 81% din importurile de oțel ale SUA și 96% din importurile de aluminiu în 2017, susținând că această măsură este necesară pentru apărarea securității naționale. Cote foarte mici se aplică majorității restului. Australia este singura care a scăpat, poate din cauza prieteniei dintre președintele SUA și Greg Norman, un jucător de golf australian, care a făcut lobby pentru guvernul său. Tarifele și cotele lui Trump au provocat un cor de dezaprobare din partea cumpărătorilor de metal americani, a guvernelor Mexicului, Canadei și din partea Uniunii Europene și a oricui este preocupat de sănătatea sistemului de comerț mondial bazat pe reguli.

Mulți oameni de afaceri, pe lângă Sareshwala, văd cum intrările lor devin mai scumpe și mai mici. Tarifele, impuse sau amenințate, au amorțit concurența externă și au ridicat prețul metalului produs în SUA. Pe 5 iunie, oțelul turnat la cald costa cu 329 de dolari pe tonă mai mult în SUA decât în Europa occidentală, potrivit datelor de la S&P Global Platts, un furnizor de prețuri de referință. Diferența la aluminiu era de 290 de dolari. Tarifele funcționează ca o taxă, ducând la scumpirea podurilor, a gazoductelor, a automobilelor și a cutiilor de bere. Cotele transformă planificarea în coșmar. Atunci când au fost anunțate cele pentru Coreea de Sud, unele categorii fuseseră deja completate.

Neliniștea consumatorilor de produse afectate nu este o surpriză. Mai surprinzătoare este rezistența celor pe care tarifele se presupune că îi ajută. Deși, inițial, a sprijinit tarifele, sindicatul United Steelworkers le-a denunțat în momentul în care au fost anunțate, deoarece includeau Canada, ai cărei muncitori metalurgiști sunt și ei membri ai acestui sindicat.

Asociația Aluminiului, un organism industrial, și-a spus și ea un cuvânt greu. Șefa sa, Heidi Brock, a numit decizia lui Trump „un rezultat nefericit”. Brock sperase că măsurile vor fi menite să contracareze supracapacitatea și subvențiile chineze. În loc de asta, dat fiind că 97% din locurile de muncă din industria americană sunt în prelucrarea aluminiului, iar lanțurile de aprovizionare se întretaie în America de Nord, tarifele sunt o bătaie de cap pentru membrii ei.

Urmează și mai multă durere. Partenerii comerciali ai SUA promit retalieri tarifare, care ar putea să afecteze nu mai puțin de 43 de miliarde de dolari din exporturile americane (vezi graficul). Ei au ales produse de la motociclete la carnea de porc. Retalierea se adaugă îngrijorărilor că, în loc să ajute, Trump va afecta economia SUA. Luând în calcul atât restricțiile sale comerciale, cât și retalierea din partea altora, Joseph Francois, Laura Baughman și Daniel Anthony de la Trade Partnership, o firmă de consultanță, estimează că pentru fiecare loc de muncă din industria oțelului și aluminiului câștigat, 16 vor fi pierdute în alte sectoare.

Diplomația comercială va fi și ea afectată. Se presupune că Trump încearcă încă să renegocieze Tratatul Nord-American de Liber Schimb (NAFTA) cu Canada și Mexicul. Pe 5 iunie, consilierul său economic, Larry Kudlow, insista că președintele nu intenționează să se retragă din tratat. Negocierile sunt însă blocate, iar tarifele lui Trump diminuează valoarea acestui pact. NAFTA include condiții speciale, pe care membrii săi trebuie să le îndeplinească înainte de a se ataca unul pe celălalt cu tarife; atunci când președintele George W. Bush a impus tarife generale la oțel în 2002, partenerii NAFTA ai SUA au fost scutiți din acest motiv. Președintele Trump face tot posibilul să arate că atâta timp cât este la putere, astfel de condiții nu valorează prea mult.

Aliații ofensați ai SUA dau dovadă de o unitate neobișnuită. La modul colectiv, reacția lor pare mai mare decât cea mai mare reacție autorizată de Organizația Mondială a Comerțului (WTO) de la crearea sa, în 1995. Natura acestei reacții este mai remarcabilă însă decât amploarea sa. În mod normal, comisiile de soluționare a disputelor din cadrul WTO audiază argumente legale și emit decizii înainte ca părțile vătămate să retalieze. Deși UE și câteva țări au făcut plângeri oficiale, ele nu par dispuse să aștepte binecuvântarea WTO, de data aceasta.

Disputa se plasează într-o zonă legală gri. Administrația Trump susține că acționează în numele securității naționale și că niciun judecător al WTO nu ar trebui să poată să pună sub semnul întrebării evaluarea proprie a unei țări privind acest drept. Canada, China, UE, India, Japonia, Mexicul și Turcia spun toate că afirmația lui Trump referitoare la securitatea națională este falsă. De fapt, America își „apără” industria proprie. Conform regulilor WTO, spun ele, asta le dă dreptul să retalieze. (Canada și Mexicul pot invoca drepturi diferite de retaliere conform NAFTA). Toate aceste afirmații pot fi și vor fi disputate.

Problema nu este că Trump ar da prea mare atenție unei hotărâri adverse din partea WTO referitoare la afirmația sa privind securitatea națională. Administrația SUA strangulează oricum organismul WTO de soluționare a disputelor, blocând numirea de noi judecători. El preferă puterea brută asupra regulilor. Retalierea, chiar dacă răstoarnă regulile, i-ar putea reaminti lui Trump de pericolele unui sistem bazat pe putere și ale unei opoziții unite – chiar dacă asta ar fi o poziție riscantă pentru cei care cred că regulile sunt esențiale. „Este acesta începutul sfârșitului sistemului comercial internațional?”, întreabă Luis de la Calle, un fost negociator comercial mexican. „Eu zic că este începutul apărării sistemului comercial internațional.”

Acest articol a apărut în secțiunea Finanțe și economie a ediției tipărite a The Economist, sub titlul „Prieteni și dușmani”.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.