Home The Economist Oligarhii ruși s-ar putea să conteze mai puțin în economia Marii Britanii decât cred mulți

Oligarhii ruși s-ar putea să conteze mai puțin în economia Marii Britanii decât cred mulți

0
Oligarhii ruși s-ar putea să conteze mai puțin în economia Marii Britanii decât cred mulți
LONDON, ENGLAND - MAY 03: Chelsea owner Roman Abramovich looks on from the stands prior to the Barclays Premier League match between Chelsea and Crystal Palace at Stamford Bridge on May 3, 2015 in London, England. (Photo by Clive Mason/Getty Images)
5 minute de lectură

Ediția tipărită | Marea Britanie

7 iunie 2018

STAMFORD BRIDGE, sediul clubului de fotbal Chelsea, nu e deloc o mahala. Locul a rămas însă în urma noilor stadioane strălucitoare ale celor mai apropiați rivali ai săi din prima ligă a Angliei. Și lucrurile par să rămână așa, întrucât pe 31 mai, Chelsea a anunțat că renunță la un plan în valoare de 1 miliard de lire (1,3 miliarde de dolari) pentru reamenajarea stadionului său din vestul Londrei. Patronului miliardar al clubului, Roman Abramovici, nu i s-a reînnoit viza britanică; se pare că ăsta a fost răspunsul său. Clubul a citat, cu subînțeles, „actualul climat nefavorabil pentru investiții” în luarea deciziei.

Abramovici pare să fie o victimă a raporturilor în curs de deteriorare dintre Marea Britanie și Rusia, care au înrăutățit lucrurile odată cu otrăvirea lui Sergei Skripal, un fost agent KGB, în luna martie. Fiind cel mai faimos oligarh din Marea Britanie, Abramovici era o țintă evidentă pentru ca guvernul să-și demonstreze atitudinea mai dură față de cei cu legături cu președintele Rusiei. Între timp, a primit cetățenia în Israel și se pare că intenționează să se mute acolo. Mulți londonezi se întreabă ce se va întâmpla dacă mai mulți ruși bogați îi vor urma exemplul.

Sunt aproape 65.000 de ruși care locuiesc în Marea Britanie, majoritatea în Capitală. Doar un mic procent sunt foarte bogați, spune Katia Nikitina, editoarea revistei Zima, publicată pentru rușii de la Londra. Anul trecut, au venit în Marea Britanie 48 de ruși cu vize de Categoria I, care le permit deținătorilor și familiilor acestora să stea trei ani și patru luni, dacă investesc 2 milioane de lire în titluri guvernamentale sau în companii. Doar chinezii au fost mai numeroși.

Numărul vizelor a scăzut brusc, după ce s-a ridicat suma minimă a investițiilor și s-au înăsprit controalele împotriva spălării de bani în 2015. În cei opt ani dinainte – pe care Transparency International (TI), organismul de monitorizare a anticorupției îi numește perioada de „încredere oarbă” – 705 ruși au sosit în Marea Britanie, reprezentând 23% din total. Potrivit TI, rușii au investit peste 700 de milioane de lire, conform acestui program.

Unii dintre cei care au cel mai mult de pierdut dintr-un exod al rușilor ar putea fi avocații. Marile afaceri ale oligarhilor și disputele lor personale și mai mari le-au adus bani buni de-a lungul anilor firmelor locale de avocatură și birourilor de la Londra ale celor americane. Luna trecută, parlamentarii britanici au certat Linklaters pentru că a lucrat în tranzacții care au implicat firme rusești, după ce a refuzat să răspundă la întrebări despre flotarea lui En+, un holding deținut de Oleg Deripaska, un om de afaceri care este subiectul sancțiunilor americane. Cifrele furnizate de Dealogic, un furnizor de date, arată că „Cercul Magic” al firmelor de avocatură britanice au consiliat 25 de listări ale firmelor rusești pe bursele londoneze, în ultimele două decenii, o zecime din toate listările pe care le-au supervizat.

Avocații londonezi i-au ajutat de asemenea pe oligarhii implicați în litigii comerciale. Acuzații ruși au reprezentat o zecime din cazurile audiate în tribunalele comerciale din Londra între martie 2017 și aprilie 2018. Acum șase ani, Abramovici a fost dat în judecată, fără succes, de un alt oligarh, Boris Berezovsky, pentru încălcarea unui contract. S-a estimat că onorariile au atins cifra de 100 de milioane de lire.

Și totuși, profilul public înalt de care se bucură rușii foarte bogați din Londra nu reflectă deloc rolul relativ mic pe care îl joacă banii lor în economie în sens larg. Străinii dețin aproximativ 10 trilioane de lire de active britanice. Partea Rusiei din acestea este de doar 0,25%, o proporție mai mică decât cea a Finlandei sau a Coreei de Sud.

Părți din vestul Londrei au acum mulți rezidenți ruși noi și magazine care îi servesc (inclusiv un distribuitor de automobile de lux blindate). Și totuși, chiar și în Londra „scumpă” – adică primii 5-10% din vârful pieței – cumpărătorii din Europa de Est și din fosta Uniune Sovietică nu reprezintă decât circa 5% din vânzări, potrivit datelor de la Savills, o firmă de imobiliare. În afara cartierelor cele mai șic ale Capitalei, influența rușilor este minusculă. Plecarea oligarhilor poate să afecteze prețurile pe unele străzi din Kensington, dar nu mai departe.

Același lucru este valabil și pentru școlile private din Marea Britanie. Unele s-au îmbogățit de pe urma părinților ruși. Dar din cei 53.678 de elevi străini care învață în școli din Consiliul Școlilor Independente, doar 2.806 sunt ruși. În schimb, China continentală trimite 9.008 elevi, și alți 5.188 sunt din Hong Kong.

Per total, dacă mai mulți oligarhi precum Abramovici decid să plece, impactul ar putea fi mai mic decât cred mulți – cel puțin în afara Chelsea.

Din The Economist, tradus de Roxana Dascălu, publicat sub licență. Articolul original, în engleză, poate fi găsit pe www.economist.com.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here