Thailanda și-a încoronat noul rege într-o ceremonie ce va continua cu trei zile de celebrări ce au costat 31 de milioane de dolari, la exact 69 de ani de la precedenta încoronare.
Încoronarea Regelui Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun, în vârstă de 66 de ani, a debutat astăzi, la mai bine de doi ani după ce a preluat tronul, ca urmare a decesului tatălui său, Regele Bhumibol Adulyadej.
Noul monarh a primit o umbrelă albă simbolică ce marchează momentul când acesta a devenit cu adevărat rege. Numai un rege încoronat are dreptul să stea pe tron sub umbrela care simbolizează legătura sa cu raiul, relatează CNN.
Regele a purtat o coroană de 7,3 kilograme și a fost stropit cu apă sfințită, în cadrul ceremoniei în care s-au folosit arome, flori galbene și uleiuri.
„Voi continua, proteja și construi în baza tradiției regale și voi veghea cu dreptate în beneficiul și fericirea eternă a poporului“, au fost primele cuvinte rostite de proaspăt încoronatul rege.