Moartea lui Călin Farcaș a încremenit România pentru o zi. Tânărul de 29 de ani care nu a apucat să-și vadă speranța împlinită de un transplant pulmonar a plecat dincolo. Lucid și învins de sistemul românesc de sănătate, deopotrivă de orgoliile politice, Călin avea în buzunar 200.000 de euro, care nu i-au adus salvarea.

În țara în care guvernanții spun că sunt singurii care luptă pentru combaterea sărăciei – este un citat din Liviu Dragnea, liderul PSD –, Călin Fărcaș a murit pentru că statul român nu a cotizat la singurul program european de transplant. Autoritățile din România au fost excluse din Eurotransplant pentru că nu și-au plătit taxa anuală de 1 milion de euro și pentru că nu au donat niciun organ la banca europeană pe care o constituie programul pomenit.

Cu trei zile înainte să cedeze, Călin Farcaș a scris pe Facebook: „Nu mai am putere să mă lupt și cu statul, deși singurul impediment pe care îl am este un acord cu o clinică din Europa să mă salveze. Este extrem de frustrant și umilitor prin ce sunt pus să trec. Dacă eram membrul oricărui stat din Europa eram salvat până acum, nu mai era nevoie de atâta suferință și disperare.”

Fusese diagnosticat în 2016 cu hipertensiune pulmonară, o afecțiune care se agravează cu fiecare zi, care nu lasă aerul să ajungă în plămâni, pentru că vasele care-i irigă se sparg. Iar inima cedează. Cu trei ani în urmă, era un om normal, cu serviciu și cotizații integrale la sistemul de sănătate. Nu a lucrat niciodată la negru. Și el, și părinții lui erau la zi cu plata CASS. I s-a spus că dacă face transplant scapă. Și a așteptat să fie pus pe lista de așteptare. Dar statul român nu l-a așezat. Pe niciuna. A trimis, din vara lui 2016, scrisori peste tot la spitalele din Europa și la Spitalul Sf. Maria, primul și singurul din țara în care s-a născut Călin acreditat, culmea, în martie 2016, să facă transplantul de care avea nevoie. Dar Spitalul Sf. Maria era prins între orgolii politice. Ministrul Vlad Voiculescu spunea că spitalul nu merită acreditat și că toacă bani fără să aibă medici și aparatură. Gabriela Firea îl acuza pe Voiculescu de interese de business pentru ca transplantul de plămâni să nu fie realizat în țara lui Călin.

Așa i s-au risipit speranțele și înțelegerea, iar tânărul nostru, născut în comuna Teliu din Brașov, născut în anul Revoluției, a priceput că este singur în fața restanțelor României la programul Eurotransplant și fără nicio șansă să fie operat la Sf. Maria. Pe 22 aprilie, a ieșit în stradă, în fața Spitalului Județean din Brașov, în scaun cu rotile (deja și să meargă la baie era un efort) și cu doza de oxigen în buzunar. L-au însoțit câteva zeci de brașoveni, care n-au cerut demisia nimănui. Au cerut ajutor. Călin găsise o clinică în India, unde transplantul era mai ieftin – 200.000 de euro operația și un an de îngrijiri postoperatorii. India era cea mai ieftină dintre ofertele de peste o jumătate de milion de euro, cât erau clinicile americane. La fix trei zile de la demna ieșire în stradă, 11.000 de oameni i-au donat 201.437 de euro. Milostivirea oamenilor din țara lui Călin, solidaritatea în fața implacabilului i-au aprins speranța. A căutat curse aeriene care să-i permită transportul asistat la peste 12 ore de zbor cu avionul. Cu 200.000 de euro în buzunar, a așteptat ca autoritățile spitalicești să-și facă treaba. Să completeze hârtii. A intervenit însă cinismul birocratic. Sau poate mândria sistemului sanitar, mulțumit că „avem tot ce ne trebuie”. Și, așa, statul român l-a purtat între spitalele din Brașov și București fără să simtă niciun fior, că bani sunt, din chetă publică, și că zilele lui Călin sunt numărate. Statul lui Călin a fost sesizat, la începutul lunii mai, de Avocatul Poporului, care l-a avertizat că acestui om nu i se respectă dreptul la viață. După ce renunțase la a pretinde orice resursă din țara lui, Călin s-a ales cu răspunsuri din partea statului pe care le primise și până în aprilie – nicio clinică din Europa nu și-a dat acordul. Ce nu spun autoritățile din țara lui Călin, cum este cazul ministrului Sorina Pintea, este că și în luna mai, corespondența pe care a purtat-o cu clinicile europene se făcea tot în baza taxei pe care ar fi trebuit să o plătească, de 1 milion de euro anual, pentru a avea acces la oricare dintre spitalele europene. De Sfânta Maria nici nu încăpea vorbă, pentru că abia făcuse primul transplant de plămâni, în luna aprilie, și avea o listă de așteptare pe care Călin nici nu figura.

În toată agonia lui Călin Farcaș, țara lui i-a răspuns cu emoție, însă statul, indiferent ce va fi însemnând această vocabulă în zilele noastre, a avut alte treburi. Statul care l-a zdrobit pe Călin se caută el însuși printre definiții – nu știe dacă este „paralel” sau „stat de drept”. Se luptă în Parlament cu legile Justiției. De fapt, guvernanții noștri, de un an și jumătate, modifică legile Justiției și Codul fiscal, interesați de stoparea luptei anticorupție și de adunarea cât mai multor bani la buget. Nicio lege și nicio decizie despre sistemul sanitar nu a tulburat Parlamentul. Nicio empatie nu a existat a autorităților române, care știau de cazul lui Andrei, măcar cu valul de coeziune al donatorilor de bani – 11.000 de suflete, trei zile, 201.437 de euro. Trei zile pentru o viață, urmate de trei luni risipite de o birocrație cinică și hulpavă, lipsită de orice responsabilitate.

Zilele acestea, țara lui Călin și-a putut vedea în oglindă neputința. Să ai curaj să te războiești cu moartea și să pierzi lupta cu statul.