În şedinţa de Guvern care a avut loc astăzi, 30 mai 2019, au fost adoptate noi modificări ale OUG 114/2018, apreciate de ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici ca ”necesare funcţionării în condiţii optime a activității administratorilor de pensii private, utile pentru diversificarea universului investiţional, dar și pentru protejarea intereselor contributorilor la pilonul II de pensii şi consolidarea perspectivei unei pensii sigure”.
Printre modificările operate cea mai importantă este cea legată de modalitatea de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private.
“În principal, modificările vizează o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim, se vor asigura astfel condiţii echilibrate de funcţionare a administratorilor şi se va permite dezvoltarea sustenabilă şi durabilă a sistemului de pensii private exclusiv în folosul participanţilor. În acest sens, cu acordul administratorilor fondurilor de pensii, am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu circa 75 de milioane de euro, până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator creşte capitalul social al unui fond de pensii cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.
Prin respectiva modificare administratorii fondurilor de pensii private vor trebui să realizeze o mărire a capitalului social de aproximativ 75,3 milioane de euro, infuzie ce va determina, în viziunea mi nistrului Teodorovici, dezvoltarea sistemului de pensii private în România.
Valoare contribuțiilor va fi diminuată, proporțional, în cazul în care administratorii de fonduri își vor orienta o parte din investiții spre infrastructură sau spre fonduri de investiții care sunt specializate în infrastructură.
“Astfel capitalul social minim necesar la 31 decembrie al anului în curs este echivalentul în lei a 8% din contribuţiile virate în anul calendaristic precedent diminuate proporţional cu ponderea investiţiilor în infrastructură, deci în proiecte de parteneriat public-privat sau în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, în total active la sfârşitul anului precedent”, a explicat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a mai declarat și faptul că a fost adăugată drept cerinţă de capital social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii la data constituirii, ”echivalentul în lei a 4 milioane de euro calculat la cursul de schimb al BNR”.