Simona Halep o va înfrunta, în sferturile de finală de la Roland Garos, pe Amanda Anisimova (51 WTA), iar Simona îi va cere Irinei Begu câteva sfaturi, înainte de meci. Organizatorii turneului francez au anunţat că partida din sferturi va avea loc miercuri, de la ora 15:00, informează Mediafax.
Irina Begu a părăsit, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, eliminată de adversara Simonei Halep. Amanda Anisimova (17 ani) a învins-o pe Irina Begu, 7-6(6), 6-4, după o oră şi 41 de minute de joc.
Răzbunarea e programată miercuri, de la ora 15:00, iar meciul va fi primul de pe arena centrală Philippe Chatrier. De asemenea, va fi pentru prima dată când cele două se află faţă în faţă, iar Halep trebuie să rămână concentrată. Amanda Anisimova scrie o filă din istoria acestui mileniu la Paris: este cea mai tânără jucătoare de la Martina Hingis încoace ajunsă în săptămâna a doua a French Open-ului.
Una dintre cele mai promiţătoare jucătoare din circuitul feminin a întâlnit-o, luni, în optimi, pe tenismena Aliona Bolsova Zadoinov, din Spania, iar sportiva in SUA a câştigat aproape la fel de lejer precum Simona Halep.
Anisimova a cedat doar trei game-uri şi a jucat doar cu aproximativ 20 de minute mai mult decât Halep. Sportiva din SUA a învins-o pe Aliona Bolsova Zadoinov cu 2-0, scor 6-3, 6-0.