Pe lângă formele active de „internaționalizare” a populismelor interne, prin măsuri ofensive, care amenință echilibrele geopolitice și așa fragile, vedem în zilele noastre și variante pasive, defensive. În lumea atât de „interconectată” de azi, organizată supranațional, derapajele locale afectează structurile regionale sau „globalizante”, a căror funcționare e reglementată de reguli transparente. Cei care le încalcă amenință stabilitatea ansamblului, obligat să intervină în situația internă din statele recalcitrante.

La ei acasă, populiștii mint, mistifică realitățile, pretind că altfel stau lucrurile decât se văd cu ochiul liber. Mizând pe dificultățile, pe disperările, pe speranțele și pe visele oamenilor, demagogii își rulează cu sârg propaganda, adresată categoriilor de populație înclinate să creadă în promisiuni oricât de utopice. Ce se întâmplă – însă – „la extern”? Acolo, în relațiile cu partenerii din federațiile multinaționale (numind astfel, generic, toate tipurile de asocieri contemporane, politice, economice, financiare, vamale etc.), discursurile populiste locale nu mai ajung direct la electoratele din statele membre, care, slab informate, le-ar putea da crezare, ci la reprezentanții lor, lideri susținuți de aparate administrative cu nivele înalte de expertiză și care știu despre ce e vorba. Altfel spus, pe ei, pe partenerii străini de vârf, degeaba-i minți! (În paranteză fie spus: las acum la o parte micile succese de moment ale mistificărilor pentru export, de felul celei utilizate în vara lui 2012 de președintele populist Traian Băsescu și de cercul său de putere, care au „vândut” în afara țării o imagine răsturnată a situației interne; „a ținut” atunci preț de o lună-două, cu consecințe – din păcate – pentru evoluțiile din țară, până când partenerii externi au înțeles cu cine aveau de-a face…)

Și totuși, în pană de strategii mai sofisticate și mai eficiente, demagogii ajunși în ultima vreme la putere în țările europene foste comuniste nu găsesc altă soluție de justificare față de partenerii externi decât să-i mintă ca pe cetățenii de acasă. Pentru a fi admise în Uniunea continentală și în Organizația Pactului Nord-Atlantic, Polonia, Ungaria și celelalte, inclusiv România, au acceptat regulile jocului: ale democrației, ale statului de drept, ale economiei de piață. Au fost verificate, au făcut eforturi de adaptare, au progresat, s-au conformat. Acum, conduse integral sau parțial de populiști de școală nouă, care profită de conjuncturile interne și internaționale dificile și de fragilitatea noilor lor sisteme politice, își revizuiesc sistemele administrative, juridice și economice în conformitate cu interesele ticăloase ale decidenților, coborând sub nivelul la care se ridicaseră pentru a deveni state membre. Nu cer să iasă, vor să profite în continuare de susținerea comunitară, să primească fonduri europene, să beneficieze de securitate militară și de toate felurile, dar în condiții de conducere autoritaristă, coruptă, cu control politic asupra justiției ș.a.m.d. Drept care vin și reacțiile de la Bruxelles și de la Strasbourg, de la sediile celor două organizații multinaționale, precum și dinspre principalele democrații occidentale, care le-au fondat pe principiile pe care mai-noii veniți le-au acceptat ca să intre și le încalcă astăzi.

În România, președintele se opune tendinței, în timp ce majoritatea legislativă și guvernamentală, condusă și împănată, până în ramificațiile din județe, din orașe și sate, cu corupți, trage într-acolo: mai întâi au pregătit, pe 18 ianuarie 2017, două ordonanțe de urgență și, pe 31 ale acelei luni, au adoptat una care le-ar fi scăpat clientelele de sentințe judecătorești. Contentația populară, vehementă, i-a făcut să renunțe pentru moment. Au transferat apoi operațiunea în Parlament, unde au adoptat modificări și mai ample, care ar restrânge grav raza de acțiune a justiției și ar exonera categorii întregi de hoțomani politico-administrativi. Direct, prin vocile principalilor lideri, și prin intermediul propagandei asigurate de rețeaua lor de susținere mediatică, au atacat continuu sistemul de justiție, au mistificat, au mințit. Și le-au servit același „meniu” și partenerilor externi, care au reacționat constant prin declarații foarte critice și prin rapoarte de analiză a situației, prin avertismente și prin dialoguri.

Cum au răspuns populiștii coaliției PSD-ALDE, fie ei șefii celor două Camere ori ai Executivului, miniștri de Externe și de Justiție, alți oficiali români? Păi… totul ar merge perfect pe meleagurile noastre: ei n-ar face nimic nedemocratic, căci sunt buni și drepți și „luptă cu abuzurile”, cu „încălcările drepturilor omului”, cu „binomul DNA-SRI”, cu „protocoalele secrete”, cu „statul paralel”! Adică minciuni trântite în față, vizibile de la o poștă și demontate de preopinenți pe loc, cu date și argumente peremptorii.

„Strategia” nu se reduce la atât: văzându-se refuzați ca nedemocrați și temându-se de posibilele pierderi de imagine de acasă, guvernanții noștri extind mistificările asupra conținutului discuțiilor cu partenerii occidentali, pretinzând că… i-ar fi convins, după cum ne spun în comunicatele lor de presă despre întâlnirile respective și în interviuri ulterioare (de cine găzduite?! – de aceeași presă propagandistică…).

Doar că… liderii și ambasadorii vest-europeni și nord-americani fac și ei comunicare publică, dau informații despre agendele lor de lucru și răspund solicitărilor presei cu mesaje care resping constant versiunile politicienilor PSD-ALDE: nu!, occidentalii nu s-au lăsat convinși de populiștii români; dimpotrivă, partenerii noștri externi continuă să ceară ferm respectarea regulilor democrației și ale statului de drept!

„Internaționalizarea” defensivă a demagogiei interne eșuează astfel în ridicolul unor demascări jenante…