Ediția tipărită | Finanțe și economie
9 august 2018 | WASHINGTON, DC

DONALD TRUMP consideră că tarifele pe care le-a impus pe importurile de oțel și aluminiu și pe o serie de produse chinezești au aproape o putere magică. Fie că vor obliga alte țări să renunțe la barierele comerciale și îl vor încorona ca Negociator-Șef, fie vor achita datoria guvernamentală, salvând industriile favorite. „Fabricile se deschid pe tot teritoriul SUA. Siderurgiștii lucrează din nou și în Trezorerie curg dolari din abundență”, a scris el pe Twitter pe 4 august. Cam cum se justifică aceste afirmații?

Tarifele sunt taxe pe importuri, așa că vor aduce ceva bani în visteria Trezoreriei. Dar puțini, comparativ. În 2017, guvernul american a împrumutat cca 3,5% din PIB. Dacă noile tarife ar fi existat, și cu condiția (extremă) ca aceleași bunuri să fi fost importate, deși costau mai mult, ele ar fi adus doar 0,08% din PIB. Chiar incluzând toate importurile chinezești, cifra s-ar fi ridicat la doar 0,7% din PIB. Și asta înainte de a lua în calcul efectul depresiv asupra cererii de importuri și creșterii economice.

E mai mult adevăr în afirmația că ele au readus la viață cuptoarele și furnalele americane. Volumul importurilor de oțel din țările afectate de tarife și cote a fost cu 36% mai mic în iunie decât în anul precedent. Scăderea corespunzătoare a importurilor de aluminiu a fost de 27% (vezi graficul). Prețurile au crescut, și producția la fel. Siderurgiștii folosesc 78% din capacitatea lor, nu departe de ținta de 80% a Administrației. Și unele capacități de producție de aluminiu care erau inactive au fost acum repuse în funcțiune.

(…)

Citeşte articolul integral în limba română în numărul 11/ 17 – 23 august 2018 al revistei “Reporter Global”, paginile 35-36.

Acest articol a apărut în secţiunea Finanţe şi Economie a ediţiei tipărite The Economist sub titlul “Metal Clashing”.