Cel puțin 130 de incendii de vegetație sunt active pe teritoriul Rusiei, pe o suprafață de aproximativ 96.500 de hectare, a anunțat marți Ministerul de Urgență din Rusia, conform agenției de presă Tass, transmite Mediafax.
Peste 2.800 de pompieri lucrează pentru stingerea incendiilor.
„În data de 30 iulie, 137 de incendii de vegetație au fost raportate pe o suprafață de 96.445 hectare. Pompierii acționează pentru stingerea incendiilor”, se menționează în comunicatul emis de Minister.
Din totalul incendiilor, 58 au fost raportate în regiunea Irkutsk, pe o suprafață de 71.836 hectare și 36 pe teritoriul regiunii Krasnoyarsk, pe o suprafață de 19.552 hectare.
Incendiile de vegetație s-au extins pe aproximativ 10.000 de hectare în ultimele 24 de ore. Zone izolate din regiunile Habarovsk și Buriația au fost, de asemenea, cuprinse de incendii de vegetație.
Administrația de la Moscova a decretat stare de urgență în regiunile Krasnoiarsk și Irkuțk.