
Autoritățile din Hong Kong au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii din Hong Kong, care au manifestat sâmbătă în pofida faptului că nu au primit autorizație de protest, relatează MEDIAFAX, care citează BBC.
Participanții la protest au strigat sloganuri precum „Suntem alături de HongKong” și „Luptăm pentru libertate”, iar autoritățile au ridicat bariere în jurul clădirilor guvernamentale pentru a împiedica protestatarii să avanseze.
Autoritățile au făcut apel vineri cetățenilor să nu se asocieze cu „protestatarii violenți” și i-au avertizat să nu ia parte la protestul organizat fără autorizație.
Scenes as police sweep through Wanchai Saturday night.
— Hong Kong Free Press (@HongKongFP) August 31, 2019
Photo: @SiuSinGallery / HKFP. #hongkong #hongkongprotests #antiELAB pic.twitter.com/fZXeo1OWlg
Acest lucru nu i-a oprit pe protestatari, care au decis să participe la manifestație fără permisiunea autorităților, blocând mai multe artere principale. Jandarmii au blocat străzile care duc spre reședința prim-ministrului din Hong Kong, Carrie Lam.
Vineri, după ce autoritățile au interzis protestul de sâmbătă, organizatorii au transmis că anulează apelul la protest, din aceleași motive invocate de autorități.
#HongKong police used water cannons to disperse rioters near Causeway Bay. The water contains pepper. pic.twitter.com/A0aSgzTTea
— Global Times (@globaltimesnews) August 31, 2019
Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de aproape trei luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.
Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.