Suspendarea activității parlamentului britanic de către regina Elisabeta a II-a, la cererea prim-ministrului Boris Johnson, a fost unul dintre cele mai importante evenimente din ultima săptămână.
Toate aceste evenimente legate de Brexit sunt determinate și de particularitățile sistemului britanic de guvernare. Marea Britanie este singurul stat din UE fără o Constituție clasică scrisă, iar până acum 10 ani, și fără o Curte Supremă (instanță supremă) clasică.
Suspendarea (prorogarea) activității parlamentare a avut loc de trei ori până acum în istoria Marii Britanii – în 1831, în 1948 și în 1997 (dacă exceptăm suspendarea activității legislativului de către regele Carol I în secolul al XVII-lea).
În 1948, regele George al VI-lea (tatăl actualei regine) a suspendat activitatea parlamentară la cererea premierului laburist Clement Attlee, deoarece Camera Lorzilor se opunea reformelor preconizate de acesta.
În 1997, prim-ministrul conservator John Major a folosit același procedeu, dar a dat greș referitor la rezultate. Conservatorii au intrat în opoziție, obținând unul dintre cele mai scăzute scoruri electorale din istoria lor.
Suspendarea activității parlamentului este cerută înaintea alegerilor legislative anticipate. Prim-ministrul în funcție o solicită monarhului, care ia o decizie după consultarea Consiliului Privat (Privy Council). Monarhul nu poate refuza această cerere, deoarece într-o monarhie constituțională „regele domnește, dar nu guvernează”.
Spre deosebire de situația din 1948, când Clement Attlee avea susținerea Camerei Comunelor (Camera aleasă), în prezent, Boris Johnson vrea să nesocotească opinia reprezentanților aleși ai națiunii. Probabil îi este teamă că membrii Camerei Comunelor îi pot bloca planurile referitoare la Brexit.
Altă problemă care se ridică este că această suspendare este cea mai îndelungată de până acum (şase săptămâni).
Acțiunea lui Boris Johnson ridică întrebarea dacă Marea Britanie ar trebui guvernată de parlament sau de prim-ministru.
În timpul mandatului Theresei May, adică în 2017, o decizie preventivă a Curții Supreme de Justiție a împiedicat-o pe aceasta să recurgă la același procedeu.
În prezent, cererea lui Boris Johnson a fost atacată în justiție, mai precis, la instanța supremă a Scoției (Court of Session), de către 75 de parlamentari. Prima audiere a cazului va avea loc pe 6 septembrie.
Ceea ce se atacă în justiție este cererea lui Boris Johnson, nu decizia reginei. În monarhiile constituționale, monarhul nu poate fi tras la răspundere pentru deciziile sale, responsabili fiind miniștrii săi.
Dacă acțiunea va fi admisă, problema Brexitului va fi tranșată de parlament. În caz contrar, va fi atribuția guvernului.
Este puțin probabil ca puterea să fie pierdută de conservatori, deși guvernul Johnson este unul minoritar.
O variantă ar putea fi debarcarea lui Boris Johnson de la șefia partidului și a guvernului (puțin probabil).
În cazul în care Brexitul va rămâne definitiv, Marea Britanie are mai multe alternative.
O primă alternativă este întărirea legăturilor cu Norvegia, dacă Marea Britanie va fi membră a AELS sau a SEE.
AELS (Acordul European al Liberului Schimb – Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Elveția) este mai mult o zonă de liber schimb decât o uniune vamală, cum este UE. SEE (Spațiul Economic European – UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) permite un acces mai cuprinzător pe piața internă unică.
O alternativă este orientarea spre lumea anglofonă (Commonwealth). Nu trebuie uitat că India, cea mai mare democrație din lume, este o copie mai mult sau mai puțin fidelă a democrației engleze.
Relația specială cu SUA a rămas și va rămâne una dintre axiomele de bază ale politicii externe britanice.
Ieșirea arhipelagului britanic în afara spațiului european ar încuraja și atitudinea de independență a Poloniei. Polonezii văd în americani și britanici cei mai puternici aliați ai lor pe plan extern, care să le ofere sprijin împotriva megalomaniei lui Vladimir Putin, amplificată de lașitatea blocului germano-francez.
Cel mai puțin fezabilă alternativă este adoptarea modelului elvețian, ceea ce ar implica încheierea unui mare număr de acorduri bilaterale cu UE.
Deoarece Brexit va avea consecințe pe termen lung, atât pentru Marea Britanie, cât și pentru Uniunea Europeană, nu este indicat ca problemele pe care le implică să fie dezbătute într-un cadru restrâns.
Cel mai grav aspect este acela că Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, care erau etalonul în privința democrației și a statului de drept, sunt conduse de doi lideri populiști, având grave carențe referitoare la spiritul lor democratic (desconsiderarea legislativului, promovarea rudelor în funcții etc.).
În încheiere, sunt utile trei citate din cugetările lui Winston Churchill, care a fost nu numai unul dintre cei mai mari prim-miniștri britanici, ci și unul dintre cei care au militat pentru o Europă unită.
„Un om politic devine un om de stat atunci când începe să se gândească la noile generaţii, nu la noile alegeri.” „Este întotdeauna înţelept să priveşti înainte, dar e greu să priveşti mai departe decât poţi vedea.” „Când vulturii tac, papagalii încep să trăncănească.”