Număr dedicat climei: încălzirea globală nu este cu totul rea, consideră, din nefericire, unii ruși.
MAI ÎNTÂI, au fost incendiile care au transformat cerul Siberiei într-un zid de fum solid, care se întindea pe mii de kilometri. Apoi, a fost seceta, care aproape a golit fluviul Lena, lăsând bărcile naufragiate în noroi. A fost o vară fierbinte în Yakuția, o republică înghețată din orientul îndepărtat al Rusiei. Dacă adăugăm la asta faptul că Yakuțk, capitala regională, stă pe un strat de permafrost care se topește și deformează drumurile și clădirile, atunci lipsa de acțiune devine greu de justificat. „Am locuit aici toată viața, îmi amintesc cum erau iernile, odinioară, și cum sunt acum”, spune Sardana Avksenteva, primărița din Yakuțk. „Pot să confirm că încălzirea globală este o problemă.”
Circa 1.000 km mai la Nord, pe coasta arctică a republicii, orașul muribund Tiksi nu ar spune asta. Din punctul său de vedere înghețat, încălzirea a fost ceva bun. Gheața din Marea Arctică se topește acum într-un ritm alarmant. În 1980, ea acoperea 7,9 milioane de kilometri pătrați la minimumul său din vară, în timp ce anul trecut s-a redus la doar 4,6 milioane. Astfel, Ruta Maritimă de Nord, prin ape odinioară de netrecut, apare acum ca o potențială arteră navigabilă globală. Guvernul rus a promis că va aloca circa 735 de miliarde de ruble (11 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea ei, în următorii șase ani. Ruta aceasta permite reducerea timpului de livrare din Asia în Europa cu săptămâni întregi, comparativ cu traseul pe ruta mult mai lungă prin Canalul Suez – iar Rusia este pregătită să ia partea leului pentru a ajuta la trecerea navelor pe acolo. La Tiksi s-a ridicat o nouă bază militară. Ea concurează pentru proiectul unui port în valoare de 2,5 miliarde de ruble.
Această tensiune între catastrofă și oportunitate a dat conturul dezbaterilor privind schimbarea climatică în cel de-al patrulea emițător de carbon al lumii. Rusia a semnat, dar nu a ratificat acordul de la Paris, ceea ce o face să fie singurul mare emițător în afara pactului (deși președintele Donald Trump spune că intenționează să scoată America din constrângerile acestuia). Ea nu este doar al doilea mare producător de petrol și gaz, combinate, din lume, dar are și coaste prinse în ghețuri și un hinterland vast, subpopulat, care, susțin unii, ar putea să profite de pe urma celor câteva grade de încălzire. La un Forum Arctic din 2017, Vladimir Putin a spus că schimbările climatice sunt „un factor care întărește optimismul”, adăugând că ele „furnizează condiții mai bune pentru activitatea economică din această regiune”. El a glumit, la un moment dat, că schimbările climatice le vor permite rușilor să cheltuiască mai puțini bani pe haine de blană.
Totuși, dezavantajele se dovedesc mai greu de ignorat, așa cum Putin însuși a recunoscut la summitul G20 din vara aceasta. Rusia se încălzește de două ori mai repede decât rata medie a lumii și înregistrează o întreagă gamă de calamități legate de schimbările climatice. Ministerul Dezvoltării Economice a accelerat politicile legate de climă. Este pe rol un plan național de adaptare și au fost puse la punct proiecte de legi care introduc taxe pe carbon și alte mecanisme pentru reglementarea emisiilor de gaze cu efect de seră. La începutul acestui an, principalul lobby industrial al Rusiei a renunțat la opoziția sa față de acordul de la Paris. Companiile din Rusia „au înțeles că ele pierd mai mult rămânând pe tușă, decât dacă aderă”, spune Mikhail Yulkin, șeful comitetului pentru climă și mediu din cadrul grupului de lobby. Ministrul economiei, Maxim Oreshkin, a declarat pentru The Economist că ratificarea este pe rol. Se zvonește că asta s-ar putea întâmpla în toamna aceasta, deși probabil nu la timp pentru Summitul ONU pentru Acțiune în privința Climei, care deschis la New York pe 23 septembrie.
Ratificarea va avea însă un impact practic minim. Angajamentul Rusiei de reducere a emisiilor pentru acordul de la Paris folosește ca reper nivelurile sale din 1990 – un an înainte de prăbușirea industriei grele sovietice. Asta înseamnă că reducerea emisiilor cu 25-30%, pe care Rusia a promis să o facă până în 2030, nu necesită practic nicio reducere de la nivelurile mai puțin industriale de azi. (vezi graficul)
Aurora boreală
Nu sunt mari presiuni din partea cetățenilor pentru a face mai mult. Deși 55% din populația Rusiei crede că oamenii provoacă schimbările climatice, numărul acestora s-a schimbat puțin în ultimul deceniu, iar schimbarea climatică este la periferia discursurilor rusești. Starea în curs de deteriorare a mediului s-a plasat pe locul nouă, când rușii au fost întrebați care sunt principalele lor îngrijorări, în timp ce temerile legate de economie și corupție au dominat. Chiar și opoziția asediată a Rusiei ignoră această problemă: manifestul lui Alexei Navalnâi, liderul opoziției, nu conține nicio singură mențiune despre schimbarea climatică. Deși tinerii au ieșit cu miile ca să protesteze față de corupție, Arshak Makichyan, un violonist de 22 de ani care a lansat ramura rusă a Fridays for Future (Vineri pentru Viitor), un grup internațional de studenți care cer acțiune împotriva schimbărilor climatice, consideră că mișcarea are doar 50-100 de membri activi în Rusia.
La rândul lor, liderii Rusiei văd în de-carbonizare o perspectivă mult prea îndepărtată pentru ca să le pese de ea. Think-tank-ul intern al guvernului consideră că emisiile globale de bioxid de carbon nu se vor reduce până după 2040 și că apetitul lumii pentru hidrocarburile Rusiei va dura și el la fel de mult.
Dacă Rusia va deveni mai verde, s-ar putea ca asta să fie într-un mod care să nu fie pe placul activiștilor de mediu occidentali. Ea are o industrie nucleară internă înfloritoare și un registru de comenzi externe bine garnisit. Putin a făcut să se ridice sprâncenele de curând, cu un atac asupra turbinelor eoliene, referitor la daunele pe care le provoacă păsărilor și, a spus el, viermilor. „Se zgâlțâie, și asta face ca viermii să iasă din pământ”, a spus el. „Nu este o glumă.” În schimb, temperaturile mai calde par atractive, cu perspectiva accesului mai ușor la bogățiile de resurse naturale, a unor regiuni agricole mai vaste, a reducerii facturii de încălzire pe timp de iarnă și a taxelor de acces la Ruta Maritimă de Nord.
Totuși, aceste beneficii nu sunt foarte sigure. Numărul de nave care trec pe ruta nordică rămâne o fracțiune doar din cel al navelor care merg pe căi mai bătute, cum este Canalul de Suez; vor fi necesare mari investiții pentru a valorifica potențialul acestei rute. Deși pământul din Nord ar putea deveni arabil, el va rămâne departe de know-how-ul agricol, de infrastructura și baza logistică a regiunilor agricole tradiționale. Aceste zone agricole cu tradiție vor trebui, între timp, să își ajusteze culturile pe care le plantează și să facă față unor secete din ce în ce mai frecvente. „Ce e rău se va întâmpla indiferent de ce facem, dar binele necesită eforturi majore”, spune Vladimir Kattsov, directorul Observatorului Geofizic Voeikov al Rusiei.
Fenomenele legate de vremea instabilă sunt deja în creștere. În anul 2000, serviciul meteo al Rusiei înregistra 141 de „fenomene de vreme severă”, pe care le definește ca pe condiții de vreme intensă – de la valuri caniculare, la vânturi grele – care amenință siguranța oamenilor și pot provoca pagube economice semnificative. Anul trecut, au fost 580.
Vremea severă frecventă va atrage consecințe alarmante pe vastul teritoriu al Rusiei, avertizează ministerul rus al mediului. Bolile infecțioase moderne se vor răspândi, iar cele vechi pot să revină, deoarece topirea stratului de permafrost expune vechi cimitire. Infrastructura arctică se va prăbuși, deoarece solul devine mai moale. La Yakuțk, localnicii au început deja să spună despre un bloc de apartamente de nouă etaje, înclinat, construit pe gheața care se topește, că este propriul lor Turn din Pisa. Inundațiile care au devastat extrem orientul rusesc în ultimii ani vor deveni ceva obișnuit. La fel și incendiile de păduri, precum cele din vara asta, care au lovit Siberia. „Natura ne trimite mici semnale”, spune dna Avksenteva. Ar fi înțelept ca Rusia, și lumea, să ia seama.
Acest articol a apărut în secțiunea Europa din ediția tipărită a The Economist, sub titlul „O Rusie mai caldă”.