

La începutul lunii septembrie, într-o zi de weekend, Argentina a introdus restricții la contul de capital. În general, măsurile de restricționare a circulației libere a capitalului sunt adoptate în zile de weekend (nebancare), motivul fiind blocarea ieșirilor suplimentare de capital din țară.
Restricțiile introduse se referă la limitarea cumpărărilor de valută de către agenții economici. Motivul anunțat de către autorități pentru restricționarea circulației capitalului a fost protejarea monedei naționale (peso-ul argentinian). Trecând prin multe crize în ultimii 30 de ani, argentinienii, prin tradiție, nu au încredere în peso și preferă să își convertească veniturile în valută imediat ce le obțin.
La o rată a inflației de peste 50% și în recesiune severă, economia argentiniană s-a contractat în primul trimestru al anului 2019 cu 5,8%. Având deficite gemene excesive ce trebuie finanțate (un deficit al contului de 5,4% din PIB și un deficit bugetar de 5,5% din PIB), la finele anului 2018, economia argentiniană era într-o stare foarte fragilă.
Mai mult, pentru a evita intrarea (din nou) în incapacitate de plată, președintele argentinian a anunțat că dorește să „re-profileze” (practic, să re-scadențeze) datoria publică scadentă în valoare de 100 de miliarde de dolari. Acest anunț a generat imediat un downgrade, de către Standard & Poor’s, a rating-ului Argentinei cu 3 trepte, până la CCC-.
Peste această situație macroeconomică s-a suprapus și o criză politică. Actualul președinte argentinian, Mauricio Macri, văzut că un susținător al economiei private, a pierdut alegerile primare și, probabil, va pierde și alegerile generale ce se vor desfășura în luna octombrie. Acest eveniment a fost declanșatorul deprecierii accentuate a peso-ului. La începutul lunii septembrie, cursul peso a atins o valoare de 60 de peso pentru un dolar american.
Pentru a susține moneda națională, banca centrală a ridicat puternic rata de dobândă de politică monetară. În prezent, aceasta este de 82% (la o rată a inflației de 54%). Iar ratele de dobândă la care se împrumută guvernul argentinian au ajuns până la 52% (pentru maturitatea de 3 ani).
Prețul CDS (Credit Default Swap) pentru scadență de 5 ani este de 4809 puncte de bază, ceea ce, ținând cont și de yield-urile obligațiunilor guvernamentale, conduce la o probabilitate de încetare de plăți, pe un orizont de 5 ani, de peste 80%.
Aceasta ar fi a treia încetare de plăți a guvernului argentinian, de la începutul anilor 2000.
Prima încetare de plăți, din 2002, este un exemplu de manual care ilustrează căderea de regim de curs de schimb de tip consiliu monetar.
În cazul consiliului monetar, corecția dezechilibrelor macroeconomice se realizează, în general, prin trecerea într-un alt regim de curs de schimb (flotant sau cu flotare controlată), bineînțeles, acompaniată de o devalorizare semnificativă a monedei locale. Frecvent, căderea acestor regimuri de curs de schimb fix este spectaculoasă – intervenții masive ale băncilor centrale în piața valutară şi înregistrarea de pierderi majore de către acestea; salturi majore ale ratelor dobânzii pe termen scurt (și de mii la sută); majorarea substanțială a spread-urilor pe piețele financiare; impunerea de restricții de către autorități la mobilitatea capitalurilor; fluctuații majore ale cursului valutar.
În general, dezechilibrul este generat de o politică fiscală dezordonată, care conduce la deficite bugetare și la finanțarea acestora prin împrumuturi (prin emisiunea de datorie a guvernelor). În general, obligațiunile emise de guverne sunt eligibile la operațiuni de refinanțare de la banca centrală. Acest lucru înseamnă, practic, crearea de (cvasi-)masă monetară de către guverne (pe lângă cea creată de banca centrală). Când masa monetară totală (cea creată de către banca centrală și datoria guvernamentală eligibilă la operațiuni de refinanțare de la banca centrală) depășește rezervele valutare ale băncii centrale, aceasta nu va mai putea apăra regimul de curs fix sau regimul de consiliu monetar, ci va devaloriza moneda locală și va schimba și regimul de curs fix cu unul flotant.
Exemplul de manual este criza din Argentina. În anii ʼ90, Argentina avea un regim de curs de schimb de tip consiliu monetar, peso-ul argentinian fiind la paritate cu dolarul american. Acesta a devenit nesustenabil din cauza politicilor fiscale nesustenabile atât la nivel central, cât și local. Pentru a-și finanța deficitele, aceste autorități au emis instrumente de datorie. Când a devenit evidentă nesustenabilitatea regimului de curs fix, a urmat atacul speculativ. Practic, cei care dețineau peso au cerut schimbul în dolari la cursul oficial (stabilit prin lege). Cum banca centrală nu a avut rezerve suficiente de dolari pentru a satisface cererea de valută, în ianuarie 2002, a stabilit cursul „oficial” la 1,4 peso pentru un dolar american. Nici acesta nu a fost sustenabil, așa că, după câteva luni, a renunțat la consiliul monetar și a modificat regimul de curs fix în regim de curs flotant. În anul 2002, cursul de schimb a ajuns la 4 peso pentru un dolar…
Practic, regimul de curs de schimb fix obligă la responsabilitate fiscală.
A doua încetare de plăți este, de asemenea, un exemplu de manual, cu privire la consecințele încetării plăților pentru obligațiuni emise pe piețele externe.
După o criză economică prelungită, la începutul anilor 2000, Argentina a reușit să iasă, din nou, pe piețele internaționale de capital abia în anul 2013, având însă obligațiunile vechi încă în default. Dar un grup de deținători (fonduri specializate în distressed assets) ai obligațiunilor vechi (în default) a acționat Argentina în instanță și a solicitat, înaintea plății cupoanelor obligațiunilor noi, plata obligațiunilor vechi. Ca urmare, neavând suficiente lichidități în valută, Argentina a intrat, din nou, în default, în anul 2013…
În concluzie, crizele multiple prin care a trecut economia argentiniană în ultimii 19 ani au avut ca efect deprecierea peso-ului de la paritate cu dolarul american (un peso pentru un dolar american) la un curs de schimb de 60 de peso argentinieni pentru un dolar american… ■