■ Gabriel Biriș

Mulți știm că există o problemă majoră cu sistemul nostru de pensii (Pilonul 1), gândit în niște vremuri în care se nășteau mulți copii, iar speranța de viață nu era nici măcar pe aproape față de ce este acum. În mod particular în România, sistemul gândit de Bismarck la sfârșitul secolului al XIX-lea avea oricum o mare problemă rezultată din structura demografică a populației: cel mai numeros segment al populației – „decrețeii” născuți între 1967 și 1970 – se apropie de vârsta de pensionare, acest lucru urmând să se întâmple începând cu 2030. Era evident că ceva trebuia făcut, iar introducerea Pilonului 2 era parte din soluție. Însă era evident și că această măsură, singură, nu avea cum să fie suficientă și că mai trebuie introduse și alte măsuri, altfel sistemul public de pensii, așa cum îl știm noi, bazat pe contributivitate și solidaritate intergenerațională, nu avea cum să reziste pensionării „decrețeilor”. Natalitatea (din ce în ce mai scăzută), migrația masivă, dar și un procent terifiant al analfabetismului funcțional generat de un sistem public de educație catastrofal sunt factori agravanți ai problemei „decrețeilor”. În urmă cu zece ani, estimam că deficitul bugetului asigurărilor de pensii (BAS) urma să se apropie de 10% din PIB în 2030, în condițiile în care nu se făcea nimic pentru a reduce impactul ieșirii masive la pensie a unei generații numeroase. Estimarea pleca însă de la premisa că se păstrează status quo-ul, adică valoarea punctului de pensie raportată la salariul mediu nu crește, că nu se reduce vârsta de pensionare, că nu apar pensionări anticipate, ceea ce nu s-a întâmplat…

Vedem acum o nouă lege a pensiilor, Legea 127/2019, care deja a produs primele efecte, punctul de pensie (pensia medie) crescând de la 1 septembrie la 1.265 lei (+15%, de la 1.100 lei), urmând să ajungă la 1.775 lei în 2020 și la 1.875 lei din 2021. Coroborat și cu recalcularea pensiilor conform noului algoritm introdus prin Legea 127/2019, impactul financiar conform Expunerii de motive este următorul: un efort suplimentar de 8,45 miliarde de lei în 2019, urmat de necesitatea de a acoperi un gol de 24,85 miliarde de lei în 2020, urmat de altul, în valoare de 58,1 miliarde de lei în 2021, pentru a atinge în final un cost suplimentar de 81,15 miliarde de lei în 2022.

Aceste sume se adaugă celor aproximativ 76 de miliarde de lei reprezentând cheltuieli cu pensiile deja bugetate în 2019, deci vorbim de mai mult decât o dublare a costului cu pensiile, în decursul a mai puțin de trei ani.

De fapt, situația este chiar mai gravă, dacă mărim perioada de analiză și ne uităm și la ultimii trei ani, și luăm ca referință anul 2016, când cheltuielile cu pensiile erau de 51,65 miliarde de lei. În 2017, s-au cheltuit cu 5,4 miliarde de lei mai mult pentru acoperirea cheltuielilor cu pensiile, încă 11,25 miliarde de lei în 2018, iar anul acesta efortul suplimentar a fost de 33,17 miliarde lei. Anul viitor, factura de pensii va fi dublă față de 2016, necesitând încă 49,57 miliarde de lei, în 2021 diferența va urca la 82,82 miliarde de lei, iar în 2022, până la 105,87 miliarde de lei.

Vedem deci o creștere de la 51,65 miliarde de lei în 2016 la 157,52 miliarde de lei în 2022, adică o creștere de peste trei ori, mai exact, o creștere cu 305% (!!!) a cheltuielilor cu pensiile.

Chiar și în condițiile în care în perioada analizată România a avut creșteri economice semnificative, mult peste media UE, bazate însă în special pe consum și deficite (atât bugetare, cât și ale balanței comerciale și de plăți), asistăm la dublarea cheltuielilor cu pensiile ca pondere în PIB: 6,92% în 2016, 13,6% în 2022.

Un prim lucru cert: explozie de cheltuieli cu pensiile aflate în plată.

Acestui lucru i se adaugă o politică foarte agresivă de reducere a veniturilor bugetare, prin introducerea de scutiri de impozite și contribuții sau prin tratamente preferențiale, din care amintesc doar câteva:

• Eliminarea impozitului pe profit în sectorul HoReCa și înlocuirea lui cu un derizoriu impozit specific;
• Scutirea de impozit pe salarii a lucrătorilor sezonieri din HoReCa, scutire de impozit pe salarii, de CASS și reducerea CAS pentru lucrătorii din construcții și materiale de construcții;
• Ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi de la 100.000 de euro la 500.000 de euro și mai apoi la 1 milion de euro, coroborat cu permiterea regimului inclusiv pentru activități de consultanță și management;
• Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% (reducere de care nu au beneficiat însă și salariații, acestora crescându-le atât CAS, cât și CASS);
• Reducerea semnificativă a CASS pentru freelanceri, drepturi de autor, baza de calcul a acesteia fiind salariul minim pe economie;
• Reducerea TVA la HoReCa de la 9% la 5%.

Practic, efectul cumulat al celor două tipuri de măsuri va face ca în 2022 ponderea cheltuielilor cu pensiile în veniturile bugetului consolidat să se apropie de 60%. Din restul de 40% vor trebui plătite și pensiile speciale (care nu sunt incluse în aceste calcule), salariile bugetarilor, dar vor trebui susținute și cheltuielile de înzestrare a armatei sau investițiile în infrastructură.

Îmi tot pun și pun o întrebare: de unde plătim? Suntem deja cu deficitul bugetar la limita celor 3% din PIB (probabil, am depășit-o), ne împrumutăm la costuri uriașe, cel puțin duble față de media țărilor din UE, datoria publică a depășit 100 de miliarde de euro (și crește accelerat). Astăzi, ne împrumutăm exclusiv ca să mâncăm, nu facem niciun fel de investiție serioasă în infrastructură, în școli, spitale, nu avem creșe. Mâine, din ce vom plăti? ■