Home Life Reprezentanta Israelului a câștigat trofeul Eurovision 2018

Reprezentanta Israelului a câștigat trofeul Eurovision 2018

0
Reprezentanta Israelului a câștigat trofeul Eurovision 2018
Interpreta Netta din Israel, câștigătoare a competiției Eurovision 2018. Foto: Captură twitter.com/nettabarzilai.
1 minut de lectură

Netta, reprezentanta Israelului la Eurovision 2018, a câştigat trofeul competiţiei cântecului european, în urma marii finale ce a avut loc la Altice Arena, sâmbătă noaptea.

Pe locurile următoare s-au clasat interpreții din Cipru și Austria.

Potrivit Agerpres, show-ul marii finale nu a fost lipsit de incidente. O persoană a intrat în scenă în timpul prestaţiei reprezentantei Marii Britanii, SuRie, şi i-a luat microfonul acesteia. După câteva secunde, artista a continuat să cânte iar persoana intrusă a fost reţinută de forţele de securitate din arenă.

Câştigătorul Eurovision 2018 a fost desemnat în urma votului publicului şi juriilor de specialitate din cele 43 de ţări participante. Votul specialiştilor şi cel al telespectatorilor au avut ponderi egale.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia.

Anul acesta, România nu s-a calificat în finala Eurovision 2018, trupa The Humans fiind eliminată în Semifinala 2 a concursului cântecului european, care a avut loc joi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here